Statul

A se fura, a face afaceri cu..., a-l înşela, pune taxe, dă scutire de taxe..., dă amînarea plăţilor cui trebuie. Statul e un prost administrator, aşa că va vinde uzinele particularilor veniţi cu o salvare minunată: transformarea lor în fiare vechi sau speculate imobiliar. Aşa că moda a trecut de la "numai cine e prost şi corupt nu ajunge la privaţi" la "cea mai rodnică afacere e cea cu statul" pînă în halul "n-ai o pilă să mă bag şi eu într-un loc călduţ?". Da, afacerea cu statul e cheia unei existenţe adevărate, iar paraîndărătul defineşte mersul lucrurilor. Paraîndărătul sună astfel: funcţionarul creează o licitaţie dedicată unei anume firme, firma, cîştigînd, îl răsplăteşte pe funcţionar. Să amintim de şpaga la doctor, la primărie, pentru orice act, la şcoală. Dar nu doar şpaga macină buzunarele funcţionarilor. Menţinerea birocraţiei macină nervii omului mărunt. Băi, băieţi. Dau telefon la secţia de Poliţie. Vreau un nou buletin. Sînt omorît de nişte roboţi: apăsaţi tasta 1 pentru română, apăsaţi tasta 2 pentru nu ştiu ce, apăsaţi tasta 1 pentru reînnoirea buletinului şi mă bucur cînd aud: vă rugăm consultaţi site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Consult site-ul. Îmi notez documentele necesare, dar site-ul nu ştie orarul. E, atunci mă duc la secţia 10, sector 3 Bucureşti. Acolo îmi notez dintr-un geam documentele, iar, şi orarul 8,30-16,30. Întreb ofiţerul de serviciu de orar. Păi, scrie acolo. Bun, mă duc după un reflex bolşevic-ceauşist-postdecembrist la CEC să plătesc taxa de buletin. Nu, nu se mai plăteşte la noi dacă sînteţi în sectorul 3. Dar timbru fiscal? Totul la secţia de Poliţie. Incredibil! Merg într-o dimineaţă cu toate documentele de pe lista afişată. Între orele bine delimitate, legale. "Nu, e închis pentru primiri acte, acum se eliberează, reveniţi după ora două." Era ora 12,05. Greşisem grav. Ies, vin într-un dis-de-dimineaţă, ora 10. "Ieşiţi din birou, nu e funcţionara." Se uită panicate la mine trei dudui. Vine funcţionara, sau persoana pe care o credeam eu funcţionară. Ea era: "De ce aţi intrat? Păi, dacă nu aşteptaţi să vă invit eu, acum aşteptaţi să termin ce începusem". Zdrang o uşă în nas. Intră cineva. Zdrang altă uşă. Locul unde depui actele e în uşă, în cincizeci de centimetri intri şi aştepţi. Un fel de "ai venit, ia uşa în spinare!". Iau vreo trei uşi de astea, şifonat, înaintez actele. Nu, nu e bine. "Unde e cartea mea de alegător?" "Păi, nu scrie. Să moară mama", mă ţigănesc, "nu scrie". Mie mi-e o frică de miliţie, cum nu vă puteţi închipui, de asta îmi notasem conştiincios totul, era imposibil să greşesc. "Nu, nu e bine: n-aveţi proces-verbal predare-primire de la ICRAL." "Dar ce vă trebuie?" "Trebuie." "Păi", îmi dă prin minte o chestie normală, "aveţi contractul de cumpărare de data trecută, că doar am buletin pe aceeaşi adresă". "Ne învăţaţi pe noi ce să facem?" "Păi, nu de asta există computere?" "Mata vrei buletin? Adu-mi actele. Nu eu fac legea." "Dumneavoastră o poţi îndrepta", zic eu, nu ştiu cu ce tupeu. O, dar nu e tot. "Timbru aveţi? Timbru fiscal." "Păi, mi s-a spus că plătesc totul aici." NU. "Timbru de 1 leu, nu la noi. Taxa la noi, deci n-aveţi timbru." "N-am." Iar iau o uşă în cîrcă. Funcţionara deosebit de calmă, eu fierbeam. Privea pe pereţi. Nene, în stînga un set de douăzeci de iconiţe "Fecioara cu Pruncul" şi "Isus binecuvîntînd" de mi s-a ridicat părul măciucă. "Bun, dar nu aveţi nici carte de alegător." "Care? Cu ea n-am votat niciodată." "Eh, dacă aţi avut-o, o daţi înapoi." "Dar nu ştiu de ea." "Daţi o declaraţie." Reveniţi în 13 zile. În epoca informaţiei instant. În 13 zile. Ce bou e şeful evidenţei populaţiei? Ies şi mă duc să văd ce scrie pe afişe. Cînd ies din circa de Poliţie erau alte afişe, colorate. A, şi am avut satisfacţia să văd că legat de timbrul fiscal nu scria că se plăteşte/găseşte la poştă. V-a plăcut? Mai poftiţi.