Societatea lichidă

Ecourile unei dezbateri care depăşeşte graniţele ţării unde se desfăşoară - Italia - sînt expuse în revista Courrier International (5-11 aprilie 2007). Modul de viaţă în ţările dezvoltate se schimbă cu o viteză care depăşeşte posibilitatea celor preocupaţi de concluzii să formuleze sentinţe: ceea ce se petrece e de bine sau e de rău? Ceea ce e evident de rău mai poate fi îndiguit, dacă nu eradicat? Sînt întrebările formulate cu patetism de romancierul şi eseistul italian Alessandro Baricco în cea mai recentă carte a sa: I Barbari. Alarma vine nu doar din prezenţa barbarilor în chiar inima societăţii civilizate, ci din observaţiile care par a demonstra că lumea civilizată devine barbară: "Barbarii de azi sînt un fapt excepţional, ei reprezintă una dintre acele mutaţii genetice din epocile mutante. Barbarii sînt ei înşişi mutanţi şi noi toţi devenim mutanţi împreună cu ei şi din cauza lor. Trăim într-o societate lichidă, fără puncte de reper şi fără ancore, o societate care face surf pe valuri, unduitoare, flotantă. Nu există o Arcă a lui Noe, adăpost unde să se poată aştepta sfîrşitul potopului, nu există un zid de apărare al unora împotriva altora. De abia dacă există o mînăstire pe vîrf de munte unde o mînă de călugări conservă pentru posteritate icoanele trecutului. (...) Pînă acum nu s-a întîmplat niciodată ca toată planeta să devină barbară, nu s-a întîmplat ca epicentrul acestui fenomen istoric să se găsească în Occident, în partea cea mai bogată şi cea mai cultivată a lumii. Ar mai fi posibil ca azi să mai scrie cineva o carte cum e În căutarea timpului pierdut? Răspunsul e nu", rezumă La Repubblica poziţia lui Baricco. Eugenio Scalfari, socialist, decan al presei italiene, nu contestă adevărul acestei teze, ci doar caracterul ei excepţional: "Cînd totul este (sau pare) excepţional înseamnă că nimic nu este excepţional, ansamblul ţine de alternanţa normală a anotimpurilor, a generaţiilor, oscilaţii ale pendulului care ritmează trecerea timpului. Cînd te uiţi la barbarii de astăzi şi la societatea rezultată din acţiunea lor, observi două schimbări faţă de mutaţiile din trecut: barbarii noştri constituie majoritatea în societate, iar societatea este lichidă, fără puncte de sprijin. Ni se spune că aceste aspecte sînt excepţionale. Aşa să fie? Nu. Totalitarismele secolului XX au fost fenomene de masă în ambele forme politice extreme: fascismul şi comunismul. Secularizarea a fost şi ea un fenomen de masă. Socialismul şi sindicalismul reformist au fost, de asemeni, fenomene de masă. Toate aceste mişcări au fost la început opţiuni diferite şi idei minoritare, apoi s-au masificat şi au cotropit societatea unde îşi plantaseră germenii. În cartea lui, Il Nostro Tempo, apărută în 1973, poetul Eugenio Montale a descris situaţia generaţiei sale în timpul fascismului: ŤÎn aşteptarea omului de mîine, omul de azi a reacţionat la mutaţii nu prin rezistenţa în faţa şocului, ci dimpotrivă, prin masificare în sensul dorit». Aşa s-a întîmplat în timpul invaziei barbare a totalitarismelor secolului XX şi asta se întîmplă astăzi, chiar dacă e alt context: prezenţa noilor barbari masifică societatea, dar societatea democratică are mijloacele de a metaboliza gena barbariei". În societatea democratică există loc şi pentru barbari, şi pentru adversarii ei, şi pentru ideologii care găsesc că masificarea produsă de barbarie seamănă cu aspiraţia coeziunii organice, cu idealul acţiunii coerente spre o societatea "solidă". Cu cît mai solidă, cu atît mai barbară. ( M. B. )