Povestiri despre om sau regăsirea lui Noica

24 iulie 2009   La centru şi la margine

În 2009 se împlineşte un secol de la naşterea lui Constantin Noica. După o viaţă marcată de ani de domiciliu forţat, de închisoare şi apoi de ostracizare şi recluziune în perioada comunistă, filozoful a avut parte şi de o posteritate zbuciumată. Din vreme în vreme, după cum bătea vîntul ideologic, au apărut puseuri de acuze: ba de afinităţi legionare şi nostalgii naţionaliste, ba de complicitate post-carcerală cu regimul comunist şi chiar de simpatie faţă de ceauşism. În toată această febră a interpretărilor simplificatoare, riscăm să uităm, în contextul evaluării postume, tocmai ceea ce l-a definit şi îi supravieţuieşte: cărţile sale. Un demers pe care se încumetă să-l facă revista Idei în Dialog, numărul 7 (59) din iulie 2009, care, la centenarul Noica, publică două eseuri dedicate filozofului de la Păltiniş: "Ecouri vagi în posteritate" (Dumitru Daba) şi "Un Hegel pe înţelesul oamenilor" (semnat de Sorin Lavric). Dacă în primul întîlnim consideraţii pe marginea relaţiei dintre filozofie şi ştiinţă aşa cum a fost percepută ea de Constantin Noica, cel de-al doilea ne dezvăluie geneza unei cărţi: Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel). Întîlnirea dintre Noica şi Fenomenologia spiritului a avut loc în anii de domiciliu forţat de la Cîmpulung-Muscel. Tot în această perioadă s-a înfiripat şi ideea unei introduceri a operei hegeliene, "pe înţelesul oamenilor", în spaţiul românesc. Dar, mai mult decît atît, pentru Noica a fost o descoperire care, într-o perioadă istorică tulbure, s-a împletit cu destinul său: "Într-un cuvînt, citind cartea lui Hegel, Noica se regăseşte în personajul ei şi în alternanţa stărilor lui de conştiinţă. Intuieşte că certitudinea destinului său, deşi părea definitivă şi irevocabilă, putea să fie o treaptă ducînd spre o împlinire viitoare. Şi astfel, dialectica lui Hegel, înlănţuirea ascendentă a unor momente ce tind spre împlinirea finală a vieţii, îi oferă o perspectivă încurajatoare. Realizează că viaţa nu îi este încheiată şi că situaţiile iremediabil pierdute nu intră în ecuaţia înţelegerii hegeliene. Dialectic vorbind, omului îi rămîne mereu o şansă de salvare. Răul poate fi convertit în bine, dezamăgirea poate fi atenuată şi nefericirea poate fi sursa unor prefaceri interioare. Totul depindea atunci de arta cu care Noica ştia să-şi pună viaţa în ordine, imprimîndu-i o cadenţă care să semene cu crescendo-ul spiritual prin care trece protagonistul cărţii lui Hegel. Un crescendo care cere ca etapele maturizării spirituale să nu fie sărite, ci parcurse în ordinea cronologică a ivirii lor. Pe scurt, Noica este atît de răscolit de revelaţia prilejuită de lectura volumului, ba chiar atît de uimit de rigoarea cu care autorul descrie modul cum conştiinţa unui om înaintează din înfrîngere în înfrîngere şi din dezamăgire în dezamăgire, încît, în următorii ani, se dedică cu minuţie studierii sistemului hegelian. Mai mult, cheia pe care năzuise s-o obţină de unul singur în filozofie " şi anume un mecanism explicativ cu valabilitate universală, adică o formulă unică, bazată pe o schemă invariabilă, pe care s-o poată aplica oricărei situaţii concrete de viaţă " cheia aceasta o regăseşte acum în triadele conceptuale şi în pivotul negării negaţiei. E drept, cheia fusese descoperită de un altul înaintea lui, dar atuurile ei puteau fi folosite în continuare". Soarta Povestirilor despre om avea să fie la fel de sinuoasă şi tulburată de vremuri ca a autorului: prin intermediul unei prietene a lui Noica, manuscrisul este scos din ţară la sfîrşitul anilor ’50 şi publicat la Paris, în limba română, sub titlul Fenomenologia spiritului de G.-W.-F. Hegel istorisită de Constantin Noica. Filozoful se afla deja în această perioadă în închisoare, condamnat la 25 de ani de detenţie politică. Abia în 1980 volumul, căruia Noica îi adăugase între timp şi alte fragmente, este publicat la Editura Cartea Românească. (M. Ş.)

Mai multe