Popa Tanda de Ioan Slavici

Se termină: satul Sărăceni îşi înfrînge renumele. Popa Tanda în trei cuvinte: un popă, în sfîrşit, tace şi face. Povestea: ieşit de pe băncile învăţăturii, Popa Trandafir revine în satul unde s-a născut, Butucani. Îşi vede de treaba lui preoţească, dar prea cu sîrg, vrînd să schimbe lumea cu vorba. Îl supără ce vede în sat şi încet-încet spune omului verde-n faţă despre ticăloşiile lui. E, asta mai mult deranjează. Şi, nici una, nici două, butucănenii uită că taică-su era dascălul care le cînta dumnezeieşte de-şi dregea gîtul cu murături şi gălbenuş de ou, uită că Popa Trandafir e tînăr, cu copii şi nevastă. Vorbele alea, tot mai des auzite şi în van rostogolite în minţile lor, de bine spuse, dar rău înţelese, îi fac pe săteni să-l pîrască protopopului. Protopopul nu stă mult pe gînduri şi-l surghiuneşte pe Popa Trandafir într-un sat ca vai de el: Sărăceni. Oamenii aici sînt aşezaţi în Valea Seacă, peste Rîpoasa, în calea capricioasei Rapiţe, o apă ce se revarsă pe neaşteptate de nu poţi cultiva vreo cereală, nu poţi gîndi la viitor. Şi atunci şi satul e neaşezat, sărăcenii muncind de dimineaţă pînă seara prin alte părţi, neavînd timp şi chef de casele şi gospodăriile lor. Şi cum nu există o viaţă aşezată, nu există nici rod. Popa Trandafir un lucru vede " că e sărac lipit, că familia i se înmulţeşte, că sărăcanii tot sărăcani sînt. Şi atunci continuă să greşească spunîndu-şi verde-n faţă supărarea lui pe sat, supărarea lui pe traiul ce-l duce. Dacă oamenii nu-i vin în biserică, se duce el la oameni şi-i ocărăşte, şi dacă nici cu ocara nu merge, vine cu ironiile. Mişcaţi, sărăcenii reacţionează ca butucenii. Se plîng superiorului, iar protopopul îşi trage de urechi trimisul. Popa Trandafir, ce să facă, amărît se întoarce-n casa lui şi o priveşte cum e: găurită, fără gard. Popa trăia şi el în felul satului. Şi-atunci îşi vede vîrful lungului nas şi-şi reface casa, îşi pune gard, îşi vede de slujbe şi nu umblă creanga cu vorba prin sat. Şi sărăcenii iau exemplu de la el. Şi îşi fac casele şi ei, din sărăcie. Şi-ncet, încet, Sărăcenii ajung să aibă şi drum mai lesnicios, şi biserică mai luminoasă. Iar popa Trandafir, din tată devine bunic şi găseşte drumul: fapta îl salvează din bezmetica vorbă înrăită. După care, las’ să treacă timpul, că are de ce. Şmecheria textului: Slavici îşi presară jumătate din text cu proverbe sau ziceri din Biblie. Şi n-o face de pomană. El nu-l dăscăleşte pe Popa Tanda, Popa Trandafir, ci-l "povesteşte" ca să priceapă cititorul. Aşa că rostul zicerilor înţelepte este acela de a-ţi potrivi cuvintele situaţiei tale. "Nu vorbi, fă!", "Degeaba vezi lumea strîmbă, n-o poţi schimba decît făcîndu-ţi în ograda ta curăţenie." SMS, head-uri de bloguri şi televiziuni: cine e deprins cu răul, la mai bine nici nu gîndeşte, cînd are vaca hrană, ea nu rămîne stearpă!, unde pleacă, merge şi ajunge, ori moare pe drum. Gîndul bun se-nmulţeşte, cuprinzînd loc în mai multe suflete, şi cine îl are şi poartă, mai ales atunci dacă îl preţuieşte, se bucură cînd vede că-şi face cale-n lume. Poftele cele curate sînt date omului ca să le astîmpere prin rodul muncii; dorinţe îi sînt date în suflet ca să cuprindă lume şi Dumnezeu în sine şi, fericit, să le privească. Lucrarea este dar legea firii omeneşti, şi cine nu lucrează greu păcătuieşte. Business: Popa Tanda este un manual de psihologie managerială. În genul Mielu Zlate din România, dar şi în stilul clasicilor leadership-ului Carlyle, Heifetz, Locke. Mişto: uite glume de la Slavici: "Se începu batjocura. Unde afla un om, părintele Trandafir înce- pea a-l face de rîs şi a-şi bate joc de el în tot chipul. Trece pe lîng-o casă, care nu e tocmai de ieri acoperită: