O lacună cît o stradă

Îndelungă şi sinuoasă, să tot fi avut trei kilometri, pornea din Şerban-vodă şi se ducea spre Lînăriei, imediat, pe stînga, lîngă un mare atelier de dogărie, stăteau doi fraţi gemeni, de vîrsta mea, unul dintre ei fiind fruntaşul incontestabil din primară şi liceu, de neînvins la şah şi la fotbal cu nasturi, apoi, mai departe, tot pe stînga, la colţul cu Oiţelor, aveam un coleg de liceu, tipul de inteligenţă care nu se omora cu cartea, ajuns industriaş la Bruxelles, colecţionar tenace de ediţii rare ale romanelor lui Simenon şi de tipărituri suprarealiste, peste drum de el, într-un intrînd de case modeste şi plăcute, trăia unul mult mai mare decît noi, care era mort după jazz şi cînta cu palmele puse trompetă la gură orice Louis Armstrong, după care, cîţiva paşi mai sus, tăiai bulevardul Mărăşeşti, înmiresmat de o fabrică unde se făcea ciocolată, şi ajungeai la o cotitură, un fel de hernie între o farmacie a unui armean, o băcănie ("La Costică"), iar vis-