O crimă

De cînd presa din Rusia are de ales între supunerea faţă de putere sau supunerea faţă de posesorii averilor uriaşe acceptaţi de putere, capacitatea ei de a informa şi de a exprima opinii a scăzut în mod dramatic. Reviste altădată cu tiraj de masă, celebre pentru independenţa de gîndire a gazetarilor lor, se exersează acum în definirea fiinţei naţionale, în eseuri pe teme complicate şi încîlcite, în timp ce posturile de televiziune, intrate toate în mîinile "oligarhilor", produc seriale şi emisiuni de divertisment. Teoretic, libertatea presei există. Practic, ea supravieţuieşte prin devotamentul şi capacitatea de sacrificiu a unor persoane izolate, răspunzătoare doar faţă de talentul şi spiritul lor civic. Novaia Gazeta, un săptămînal cu acţionari mai mult sau mai puţin celebri, printre ei şi Mihail Gorbaciov, încearcă să ofere un spaţiu publicistic pentru cei care mai reuşesc să ţină capul deasupra apei. Una dintre aceste persoane era Anna Politkovskaia. Ea a fost ucisă sîmbătă, 8 octombrie, a.c., în timp ce ieşea din liftul de acasă, cu două gloanţe în inimă. A mai urmat unul în umăr şi al patrulea într-o mînă. Avea 48 de ani şi scria necontenit despre războiul din Cecenia, despre brutalitatea Armatei Roşii, despre cruzimea militanţilor ceceni. Nu-l cruţa nici pe preşedintele Ceceniei, nici pe cel al Rusiei. Nu încerca prin reportajele ei de la faţa locului să legitimeze acţiunile vreuneia dintre părţi, ci să demonstreze cîtă nefericire au adus cele două războaie din Cecenia în viaţa tuturor. Asasinatul a fost imediat pus în legătură cu nemulţumirile uneia sau alteia dintre tabere. Scepticii susţin că - asemeni altor crime făptuite în plină zi în marile oraşe ruseşti - asasinul va fi la rîndul lui lichidat şi nu se va şti niciodată cine a fost comanditarul. "Uneori oamenii plătesc cu viaţa ca să spună ceea ce au de spus" - o cita pe Politkovskaia ziarul londonez The Guardian, aducînd un omagiu curajului şi puterii ei de a convinge prin cuvînt. Ziarul parizian Libération scria: "Adevărul cere uneori eroism. Anna Politkovskaia avea cu asupra de măsură. Într-o ţară în care presa a fost normalizată, adică e în proporţie de 99% trucată, ea nu însemna mare lucru. Însemna totuşi prea mult". Cînd s-a aflat de moartea ei, la Moscova o firavă manifestaţie de protest a opoziţiei liberale a încercat să trezească sentimentele mulţimilor: "Absenţa nu se datorează fricii, de fapt le e indiferent, ba chiar găsesc că e foarte bine că Ťnegrii» (gruzinii şi alţi străini cu feţe întunecate) sînt hăituiţi. Cum spunea un politician rus, în dorinţa de a calma situaţia, e greu de crezut că Putin s-a aşezat la birou şi a chemat cîţiva ucigaşi dîndu-le fotografii ale ţintei. Dar cel care a făcut-o ştia că în statul condus de Putin nu riscă prea mult". O revistă devenită obedientă, Moskovskie Novosti, avansa chiar ipoteza că ucigaşii sînt adversarii lui Putin: ei s-au dedat la o provocare pentru a-l compromite. Ceea ce ar putea sugera concluzia că trupul neînsufleţit al ziaristei nu e decît material didactic pentru victima Putin, în căutarea unui înlocuitor sau de argumente pentru a solicita un al treilea mandat. Încălcare a Constituţiei pe care presa, probabil, o va justifica. (M. B.)