Noi, românii scenarişti

Atenţie! Aceste scrisori nu au sosit la Dilema veche. "Dragă redacţie, Permiteţi-mi să pun o întrebare regizorilor de film: Se poate realiza un film în două serii cu tema povestirii de mai jos? Într-o zi de vară, la marginea unui orăşel, se naşte Nina, o fetiţă tare drăgălaşă. Copilăria plină de bucurii şi-o petrece acasă alături de părinţi şi fraţi. Termină cele opt clase şi urmează apoi liceul, e fată foarte frumoasă şi foarte silitoare la învăţătură. La 17 ani întîlneşte un băiat, foarte frumos, de care se îndrăgosteşte. Fata întrerupe liceul, după un an de fericire petrecut alături de Dan, prietenul ei, se despart, din motive foarte bine întemeiate. Revenim după un an la aceeaşi casă. Auzim un plînset de copil, Nina născuse o fetiţă, se hotărîse să nu se mai căsătorească niciodată. Fetiţa ei Luiza creşte, creşte foarte repede, la 16 ani se face mai frumoasă ca mama ei, dar iată că şi ea întîlneşte un băiat, cu toate că e mult mai mare decît ea, totuşi se iubesc mult de tot. Ţine legături de prietenie cu el, dar fără ştirea mamei, deoarece Nina era foarte severă cu fetiţa ei. Într-o zi, Luiza apare cu prietenul ei în faţa mamei sale. Nina cade jos. Leşină. E dusă la spital. Prietenul Luizei era Dan, tatăl ei şi soţul mamei sale. Luiza se sinucide. Părinţii rămîn alături în continuare, avînd în casă o permanentă atmosferă rece. Se urăsc, dar tot împreună vor rămîne." L.N. Jud. Vrancea "Aceasta este a doua scrisoare pe care v-o trimit. Prima am impresia că n-a ajuns datorită faptului că am uitat s-o timbrez. Zic: se pare. Precis, nu ştiu. În orice caz, la data cînd vă scriu nu mi-a sosit încă răspunsul, aşa că bănuiesc că nu va sosi. Deci, despre ce era vorba: În prima scrisoare vă propuneam o idee după care dvs. sau altcineva urma să scrie un scenariu. Ideea, în mare, vine cam aşa: Într-o ţară în care populaţia neagră alcătuieşte majoritatea, dar albii deţin puterea, asuprindu-i pe primii, o organizaţie secretă a negrilor îl răpeşte pe primul ministru al ţării. Totul se petrece în cea mai deplină linişte pentru că atacul are loc în timp ce primul ministru se afla în concediu, departe de lume. Deci este răpit şi închis undeva la marginea unui oraş sau oriunde vreţi dvs. În momentul cînd încerca să evadeze, se produce o explozie cu nişte urmări miraculoase. Pielea pînă atunci albă, ca spuma laptelui, a acestui prim-ministru, devine dintr-o dată neagră. Reuşeşte să evadeze dar Ťeste negru». Acum sper că vă daţi seama ce se va întîmpla. Fiind într-o ţară în care negrii sînt cei nedreptăţiţi, domnul prim-ministru intră în rîndul lor şi suportă rigorile propriilor lui legi. Nedîndu-şi însă seama de situaţie, se prezintă la primul post de poliţie şi declară că el este primul ministru, dar nu face altceva decît să stîrnească un rîs general. Este aruncat în stradă. Apoi, din greşeală sau poate din ura ce o avea contra negrilor, nimereşte într-o demonstraţie de protest a acestora. Intervine poliţia şi este călcat în picioare, lovit şi se numără printre cei arestaţi. La interogatoriu este din nou bătut pentru că declară că este primul ministru. Este eliberat. Încercînd să stea pe o bancă, într-un parc, mort de oboseală, este alungat de către un poliţist. Undeva, pe o tăbliţă scrie că este rezervat albilor. Fără un ban în buzunar, vagabond, colindă străzile. La o razie a poliţiei în cartierul negru, este din nou arestat. Declară din nou acelaşi lucru. Este socotit nebun, dar pentru că negrii nu au aziluri de nebuni se hotărăşte condamnarea lui la moarte, fiind socotit ca un individ foarte periculos etc. Deci, iată despre ce e vorba. Sper că m-aţi înţeles, cu toate că scrisul meu nu este unul dintre cele mai frumoase şi cu toate că exprimarea cam lasă de dorit. Dar, ce să-i faci, aşa e cînd te grăbeşti. Sper că această a doua scrisoare să ajungă la dvs. Şi de asemenea răspunsul dvs. Să vină cît mai repede." G.P. Com. B. (Jud. Ilfov) Aceste scrisori au sosit, cîndva, înainte de 1989, să fie 33 de ani, la revista Cinema, într-o vreme cînd nu se ştia ce e o telenovelă; le redau tiparului pentru a omagia geniul scenaristicei, la noi, românii, din cele mai grele timpuri şi, desigur, pînă azi, şi de-a pururi.