Mulţumim, Lettre...

Coreea de Nord a testat recent şapte rachete balistice, dintre care una cu rază lungă de acţiune. Comunitatea internaţională a privit gestul nordcoreenilor ca pe o sfidare, mai ales că tirurile balistice veneau la puţin timp după ce Iranul a început un program de îmbogăţire a uraniului. Statele Unite susţin că lansarea rachetelor cu rază lungă de acţiune de către Coreea de Nord, prin sfidarea comunităţii internaţionale, ar fi un mod de a distrage atenţia de la criza nucleară din Iran. Şi Rusia, şi Japonia au calificat testele drept o problemă de gravitate maximă: rachetele pot transporta o încărcătură nucleară. Cum a ajuns Coreea de Nord - o ţară izolată de lumea occidentală, aflată sub embargou - să producă astfel de rachete? Cum a putut Iranul - un stat la fel de izolat - să găsească resursele (tehnice, financiare, umane) ca să demareze un program nuclear? Tehnologia folosită este de origine europeană şi a ajuns în Iran, apoi în Coreea de Nord via Pakistan. Numele celui care a construit, după nişte planuri furate din Olanda, centrifugele folosite la îmbogăţirea uraniului este Abdul Quadeer Khan. Cel mai recent număr al ediţiei româneşti a revistei Lettre Internationale se deschide cu un excelent articol (semnat de William Langewiesche) despre acest parcurs. Acelaşi articol explică şi de ce politicile de neproliferare nucleară iniţiate de un stat care deţine bomba atomică (SUA) nu au cum să funcţioneze. Sau, în orice caz, nu în ţări sărace, precum Pakistanul: "A.Q. Khan a dovedit-o o dată, şi apoi de încă trei ori. Vor exista alţi Khani în viitor. Mutat în America şi scuturat de indignarea sa postcolonială, raţionamentul devine un argument nu pentru a abandona diplomaţia neproliferării nucleare, ci pentru a căuta cu stoicism o cale de a face faţă, în paralel, realităţii unei lumi în care multe ţări au obţinut bombe atomice şi unele dintre ele le-ar putea folosi". Un articol "dincolo de eveniment", bine documentat şi împănat cu informaţii interesante despre un domeniu altminteri plin de mituri şi de mister. Matei Călinescu şi Ion Vianu poartă în acelaşi număr al revistei un excelent dialog despre Avangarda într-o perioadă de pluralism stilistic: cît de "avangardă" mai e avangarda în contextul unei pieţe a artei din ce în ce mai dinamică, al unei acute confuzii a valorilor? "Eu aş vedea perioada contemporană ca pe o perioadă de pluralism stilistic, în care există diferite nişe: o nişă pentru avangardă, pentru scandal, pentru originalitate şocantă, o nişă pentru arta realistă, o nişă pentru arta simbolistă, alegorică, abstractă, nonfigurativă. Aşa că eu aş spune că perioada contemporană este lipsită de o dominantă. Existau în trecut mişcări, curente, stiluri care dădeau tonul. Acum totul e posibil pe piaţa artei, dacă reuşeşte să se impună unui grup de consumatori sau de colecţionari, dacă reuşeşte, cu alte cuvinte, să găsească cumpărători" (Matei Călinescu). La secţiunea "Comentarii şi scrisori", Stela Giurgeanu răspunde - într-un autointerviu - la întrebarea Cum am devenit reporter. O lectură plăcută şi utilă pentru redactorii Dilemei, care au aflat, în sfîrşit, aceste detalii despre colega lor. Mulţumim, Lettre Internationale!