Morcovi cu mascarpone

Cum ar fi să vă hotărîţi brusc să schimbaţi meniul tradiţional de sărbătoare pe unul de fiţe, gurmand şi de obraz subţire? Cum ar fi să vă încălcaţi o dată în an pe inimă şi să schimbaţi sarmaua neaoşă pe o plăcintă cu păstîrnac şi ţelină, piftia să o daţi pe nişte delicioşi morcovi cu ceapă caramelizată şi caltaboşii pe o inedită varză de Bruxelles cu unt, castane şi bacon? Sau cum ar fi să lăsaţi baltă toate obiceiurile din moşi-strămoşi, cu pregătitul mesei de Crăciun care se întinde pe aproape o săptămînă înainte şi să urmaţi un plan strict şi destul de restrîns, dar conform căruia toată masa ar fi gata în doar două zile, începînd cu dimineaţa de 24 şi terminîndu-se pe 25 decembrie, la ora 14 fix? Cu alte cuvinte: români, sînteţi tentaţi să abordaţi stilul american, mergînd pe sfatul britanic? Cam aşa mi s-a propus pe la orele unei înserări, în drum spre casă, traversînd o subterană de metrou. Şi mi-a luat ochii şi mi-a provocat simţurile, strălucitoare şi îmbietoare cum este, revistă cu patalama BBC - Good Food - varianta francizată, apărută şi în România, completînd seria Good Homes şi Top Gear. Drept să vă spun, nu le prea am eu cu gătitul, cu atît mai puţin cu lectura despre cum se face tot acel voodoo periculos numit pregătirea mesei, dar revista asta mi-a sărit drept în faţă, lăfăindu-şi pe copertă un minunat tort de bezea cu fructe glazurate (mai tîrziu avea să mă lămurească reţeta de la pagina 110 că, vorbind de fructe, nu se vorbea de orice fel de fructe, ci de smochine, kumquats - adică portocale japoneze - şi physalis - fructe de a căror existenţă taman în clipa aceea am aflat, încercînd să le buchisesc, ca nu carecumva să le mănînc vreo literă). Mă gîndeam în timp ce plăteam (e şi ieftină rău, 5,9 lei) şi discutam cu domnişoara vînzătoare de reviste... paradoxal, deşi numărul oamenilor care gătesc scade, conform sondajelor mulţi preferînd să mănînce în oraş sau să cumpere mîncare semipreparată din supermarket (cel puţin acum, în preajma sărbătorilor, galantarele magazinelor sînt pline cu fel de fel de mîncărici care mai de care mai tradiţionale - o doamnă vînzătoare din zona Iancului chiar pufnea deunăzi că nu numai bărbaţii, dar şi femeile au început să cumpere mîncare de-a gata), parcă se înmulţeşte numărul publicaţiilor culinare. Mi-a arătat, spre exemplificare, că numai la acea tarabă erau spre vînzare cinci reviste cu reţete (iar astea nu sînt toate - a ţinut să sublinieze). Başca, m-am gîndit, cărţile pe aceeaşi temă care invadează rafturile librăriilor. Revenind, Good Food se doreşte a fi mai mult o revistă pentru connaisseuri, propunînd reţete la care mai degrabă te zgîieşti şi te amuzi, decît să te încumeţi să le şi prepari. Iar aici nu mă leg doar de gradul de dificultate ridicat al reţetelor (care presupun, majoritatea, o îndemînare înnăscută) sau de costurile piperate ale ingredientelor, ci, pur şi simplu, de exotismul gusturilor. Deşi revista britanică încearcă să le promoveze cu încredere pe piaţa românească, mă îndoiesc că ar prinde. Cel puţin, nu de Crăciun. Pentru că, pînă să schimbăm sarmaua neaoşă pe o plăcintă cu păstîrnac şi ţelină, piftia - pe nişte delicioşi morcovi cu ceapă caramelizată şi caltaboşii - pe o inedită varză de Bruxelles cu unt, castane şi bacon, vom prefera mai degrabă să privim şi să admirăm pozele care mai de care mai îmbietoare ale Good Food. Deocamdată în postura de album de artă. (S. G.)