Marile reviste în faţa crizei

Numărul din iulie-august al revistei americane The Atlantic publică un articol cu titlul "De ce prosperă The Economist în timp ce Time şi Newsweek au probleme". Michael Hirschorn, cel care îşi pune întrebarea, oferă şi nişte răspunsuri interesante. Ideea de bază este că revistele generaliste cele mai importante din SUA, Time şi Newsweek, îşi reduc tirajele şi îşi schimbă profilul. În termeni româneşti, cifrele sînt astronomice: Newsweek scade de la 2,7 milioane de exemplare la jumătate, iar Times ajunge la 3,4 milioane. Hirschorn crede că epoca revistelor săptămînale generaliste a trecut. Acum un secol, cînd au apărut, ar fi trebuit să ofere analize şi informaţii mai amănunţite şi mai rumegate decît ziarele. Între timp însă, ziarele însele concurează cu Internetul şi televiziunea şi sînt nevoite să ofere informaţii mai rumegate pentru a menţine publicul. Atunci ce mai fac săptămînalele? Cum lanţul trofic al ştirilor se schimbă, s-ar zice că săptămînalele generaliste sînt un fel de dinozauri depăşiţi de epocă. Doar că există The Economist. Care nu doar că nu scade, ci o duce bine. Încasările din publicitate au crescut anul trecut cu 25%. Deşi este o revistă englezească, vinde doar în SUA 800.000 de exemplare şi, curînd, va bate Newsweek la el acasă. Şi asta în ciuda faptului că este cea mai scumpă revistă de genul ei de pe piaţă. Şi tot în ciuda faptului că are o paginaţie meschină, cu mult scris şi poze mici (ce vor înţelege din asta băieţii veseli de la lay-out care au luat bani buni pentru a transforma ziarele româneşti în hîrtie igienică strident colorată?). Iar într-o epocă a informaţiei gratuite şi uşor accesibile, site-ul revistei este sărăcăcios şi a devenit abia curînd accesibil fără bani, după ce a încercat cîţiva ani să taxeze consumatorii. S-ar zice deci că The Economist face totul pe invers decît spun specialiştii că ar trebui să facă o revistă care ţine pasul cu lumea. Şi totuşi prosperă. De ce? Pentru că, zice autorul, The Economist oferă informaţie care altfel ar fi accesibilă oricum... dacă ai chef să stai cam 20 de ore pe Google. Adică, îţi oferă săptămînal, comprimat şi aranjat, cam tot ce trebuie să ştii despre ce se întîmplă în lume. Nu dă lovituri mediatice şi nu oferă exclusivităţi fantastice, este un fel de blog complet. Şi dacă ceva nu e în The Economist, nici nu e foarte important. Sau cel puţin asta cred cititorii. În Newsweek şi Time poţi găsi superbe bijuterii jurnalistice, articole de fond care tratează foarte bine un singur subiect. Sînt un deliciu, dar poţi trăi fără ele. Însă The Economist nu e cumpărat pentru desert, ci e un fel de pîine zilnică, ai nevoie de el pentru a ţine pasul, pentru a şti ce se întîmplă. De aceea, publicul rămîne fidel revistei tipărite, dă bani pe ea, pe cînd în cazul Time sau Newsweek ia de pe site delicatesele atunci cînd apar şi nu dă bani pe ele. Teoria lui Hirschorn este fermecătoare şi poate că explica diferenţa. Între cele două reviste americane şi cea englezească, există în mod cert o diferenţă de natură în ce priveşte aşteptările cumpărătorilor: publicul le cumpără pentru nevoi diferite. Dar aş mai remarca ceva. Un anumit stil la The Economist de a-şi trata cititorii cu respect, de a crede în inteligenţa publicului său. De pildă, toate cele trei reviste l-au susţinut pe Barack Obama în cursa sa cu John McCain. Doar că The Economist a făcut-o calm, argumentat, cu anumite sfaturi şi speranţe că ce era îngrijorător la candidat se va ameliora la un viitor preşedinte. În schimb, şi Time, şi Newsweek au fost majorete jurnalistice. Îmi aduc aminte de un cover story din Time despre mama lui Obama, care căpăta accente de-a dreptul religioase, parcă aşteptam în final dezvăluirea extraordinară despre o a doua imaculată concepţie. Aş îndrăzni să cred că şi asta face diferenţa: oamenii sînt dispuşi să dea bani pentru a citi jurnalişti raţionali, majoretele sînt din altă ligă. (C. G.)