Marea Doamnă a radioului

Ediţia de Primăvară a Lettre internationale conţine atîtea lucruri consistente încît singurul sfat este: închideţi-vă o zi în casă, închideţi tele-urile şi deschideţi revista; credeţi-mă, nu veţi regreta! Primul text asupra căruia m-am aruncat este interviul luat de Mircea Iorgulescu, pentru Europa Liberă în noiembrie 1998, celei care s-a identificat cu acest post de radio: Monica Lovinescu. Spre deosebire de celelalte interviuri (acest număr din L.i. le publică pe "ultimele cinci": cu Mihnea Berindei, Georgeta Dimisianu, Rodica Iulian, William Totok şi, deci, M.L.), cel acordat de "Marea Doamnă a Radioului" - Notre Dame des Ondes, cum s-ar spune la Paris - nu a fost revăzut şi revizuit de intervievată. Acest amănunt îl face cu atît mai emoţionant. Toţi cei familiarizaţi cu vocea Monicăi Lovinescu (şi cine nu e familiarizat cu Vocea Europei Libere?!) o aud, parcă, în timp ce povesteşte crîmpeie din viaţa sa - cu atît mai mult cu cît discuţia s-a purtat chiar în locuinţa cuplului Lovinescu-Ierunca, de "lîngă o staţie de metrou care se numeşte Danube", precizează Iorgulescu. "Dacă ar fi numai asta!", îi răspunde M.L., nu înainte de a mărturisi că ea şi Virgil Ierunca au stat de fapt, la Paris, "într-un cartier bucureştean". Cîte ţigări va fi fumat Monica Lovinescu în cursul acestui interviu? Mircea Iorgulescu nu ne spune; amănunt prea "frivol", pesemne. Dar ne putem închipui. Să zicem: una de-nceput, "for the road"; una atunci cînd spune, referindu-se la "primirea" exilaţilor români în Parisul anilor '40, "Nu puteam intra într-o redacţie de ziar propriu-zis... fără să fim întrebaţi dacă am plecat din raiul socialist. Eram fascişti! Era o atmosferă irespirabilă, cu cîteva puncte de sprijin... Camus, Malraux, Raymond Aron." Una atunci cînd pune lucrurile la punct în privinţa "angajamentului" (mincinos, adesea) al scriitorului român în solda comuniştilor: "Uitaţi, s-a întîmplat un lucru foarte important în comunism... Un scriitor poate să omoare sau să fure, cum a făcut-o Villon, şi să vină la el acasă, sau pe stradă, şi să ia un creion şi să scrie un poem extraordinar. Asta sînt convinsă că se poate. (...) Ceea ce cred că un scriitor nu poate, fără a-şi distruge opera, este să se slujească de instrumentul lui, care este cuvîntul, cu mîna lui, care este mîna lui, care este aceeaşi mînă, şi cu aceeaşi cerneală, pentru a scrie indefinit un lucru la gazetă şi altul în operă, în opera care dăinuie. (...) Cred că există un păcat al cuvîntului, care este singurul păcat al scriitorului." Încă una, atunci cînd rosteşte ceva de bun-simţ precum: "N-am spus niciodată că o carte proastă e bună pentru că era curajoasă pe plan politic şi invers. Asta n-am spus-o." (M.L. aminteşte în acest context, cumva ironic, că "Augustin Buzura ne trimitea o carte oarecum incendiară pe planul conştiinţei politice... rugîndu-ne să facem o cronică foarte estetică despre ea. Şi devenea un lucru foarte greu, era un exerciţiu de gimnastică...") Şi încă o ţigară - ultima, poate - în clipa în care spune: "Dacă punctul opt al proclamaţiei de la Timişoara ar fi fost pus în aplicare, cred că eram în altă lume." Monica Lovinescu povesteşte la un moment dat cum, cu naivitatea tinereţii şi a "rescapaţilor", odată descinşi la Paris, ea şi Ierunca se gîndeau să apeleze la Malraux - pentru a reface "experienţa din Spania" împotriva totalitarismului comunist. În celălalt interviu excepţional al acestei secţiuni, Mihnea Berindei aminteşte faptul că "primele publicaţii care au luat în serios drama din România au fost publicaţiile nu de stînga, ci de extrema stîngă." (Cum se spune în Filantropica, "viaţa e complexă şi are multe aspecte"...) Apropo de radio: merită citit şi articolul lui Luca Niculescu - despre începuturile sale în "jurnalismul sonor", despre background-ul familial (este strănepotul lui Anton Bacalbaşa!) şi multe alte; un text simplu şi savuros. După cum nu trebuie ratate: dialogul între un istoric şi un jurnalist polonezi - publicat sub titlul "În garderoba teatrului istoriei" - căruia îi răspunde, cumva, excelentul articol al Rodicăi Culcer despre Polonia de azi; emoţionantul "Jurnal" al lui Victor Klemperer (cu un "personaj" de neuitat: "Doamna Pick"!); şi, în zona ficţiunii, "Vară" a lui Cortazar şi un fragment din foarte aclamatul prim roman al lui Zadie Smith, Dinţi albi... (a. l. ş.)