Lungul montaj al zilei către noapte

Esteticianul fugind ca de obicei sîmbăta de dimineaţă să-şi cumpere de la Mall Der Spiegel. Filarmonica din New York concertînd la Phenian cu Dvorak, Wagner şi Gershwin în program. Condoleezza Rice la Beijing pentru a-i convinge pe chinezi să preseze Coreea de Nord în dezarmarea nucleară. Filosoful cîndva maoist Glucksmann bucurîndu-se că Franţa are în sfîrşit un preşedinte republican, după ce Sarkozy i-a zis: "nenorocitule", unui cetăţean care-l înjurase. Inscripţie pe tricourile echipei germane de fotbal Schalke 04: Gazprom. Sociologul american Mike Davis: "Chiar dacă utopiile revoluţionare au murit, lumea trebuie schimbată" (din off: cum?). Ocupaţia declarată şi consemnată ca atare a unor tineri români: jucător de poker. Un nuvelist contemporan cu care mă întîlnesc zilnic în oglinda băii: "Cînd se va înţelege că hazul face parte integrantă din seriozitatea lucrurilor, va avea loc o (r)evoluţie". O octogenară telefonînd unui septuagenar: "Spune-mi şi mie de ce nu se mai scrie nimic despre Salva-Vişeu şi Agnita-Botorca?". Într-un café-bar, o socoteală pe degete, ca în One, two, three al lui Billy Wilder: "Unu - nu am trăit niciodată ca o femeie şi un negru să candideze la preşedinţia Statelor Unite; doi - nu am auzit în viaţa mea şi nici în Biblie nu scrie că Israelul va avea o echipă de hochei pe gheaţă; trei - niciodată nu mi-am închipuit că Rusia va ameninţa Ucraina dacă intră în UE" (apoi, strîngînd degetele într-o concluzie): "Îmi place!". Din cabina unui telefon public: "Habar nu am dacă e incult sau semidoct". Însemnare dintr-un jurnal intim: "Toate sînt rezolvate, numai Sandu e în comă". O doamnă în vîrstă, la un telefon mobil, ieşind dintr-o farmacie: "Nu am ce să-ţi explic. După o dictatură comunistă, nu accept să trăiesc într-una anticomunistă..." Esteticianul aşteaptă aproape o oră să se deschidă la Mall-ul de unde-şi cumpără, săptămînal, Der Spiegel. Supraeul personal: "Mă găsesc într-o adolescenţă a bătrîneţii". Un specialist în Valéry şi Cioran, după o şedinţă complicată, către un confrate (în şoaptă): "În ’945, dacă aveam 15 ani şi eram evreu, deveneam şi eu utecist". Un gînd descojind o portocală, după masa de prînz: "...oricît geniu a avut Thomas Mann, el nu putea scrie Ubu roi şi nici Jarry - Moarte la Veneţia... ce-i aşa greu de înţeles?". Într-un parc, unul citindu-i dintr-un ziar, altuia: "În 5 ani se topeşte Groenlanda". Acelaşi nuvelist cu care mă întîlnesc şi în oglinda liftului: "Nu ar fi o soluţie ca un egocentripet să fie şi un epocentrifug?". Un handicapat, în căruciorul său, la un telefon mobil: "Fane, să fii sănătos şi să-ţi placă ce faci... cît de cît". Prim-ministrul Groenlandei doreşte groenlandizarea societăţii: independenţă faţă de Danemarca, o bancă naţională şi toţi danezii care lucrează în ţara sa să vorbească limba locală. Un domn bine (după ce-şi scoate banii de la un bancomat), către doamna bine de lîngă el, pornind amîndoi pe bulevard: "...şi cum spuneam: toate problemele vin de la cele 10 porunci... nici una nu interzice exploatarea omului de către om, în schimb se cere să-ţi iubeşti aproapele..." O ea, longilină, pe tocuri înalte, la un telefon mobil: "Ce sentiment ai avut pentru mine în ultimele cinci minute? (pauză, toc-toc-toc): Măi, nu fi scîrbos!". Ultima sinteză a xenofobiei româneşti: Ţiganii la Palestina! Ultima soluţie - mesaj de la telespectatori: "Deşteaptă-te, române, şi hai la lupta cea mare!". Nea Gică P., taximetrist antiintelectualist: "Mintea e o boală a omului". O obsesie: indeciziile şi inegalităţile dezgustului. Cum ajunge acasă, esteticianul citeşte pe nerăsuflate în Der Spiegel un interviu cu Murakami. Noaptea, un strigăt clar dintr-un vis confuz: "Nu e lume ca cealaltă!".