Lucru manual

"Fructele exotice care ne aduc energia atît de necesară iarna au devenit primul motiv al acestui număr. Inspiră-te din galbenul şi portocaliul citricelor pentru a crea decoraţiuni ce îţi vor lumina bucătăria şi îi vor da un aer primitor, aparte." Aşa începe revista Lucru de mînă, numărul 2, din ianuarie-martie a.c. (publicată de Edipresse As România, redactor-şef Alina Miron). Paragraful citat, deschizător de drumuri în ale broderiei, poartă două titluri: unul pe verticală, "Citrice", şi altul pe orizontală: "Punct în cruce". Alăturarea dintre cele două marchează explicit profilul revistei: un amestec între tradiţia lucrului manual, meşteşug însuşit, cel puţin pe vremuri, de majoritatea femeilor respectabile şi de familie bună, şi spiritul vremurilor noastre, în care contează mai mult aparenţele, asortările şi sinesteziile. Astfel că punctul în cruce, plasat într-un context general galben, asortat, plin de lămîi are o cu totul altă valoare decît dacă ne-ar fi fost oferit strict tehnic, fără nici un fel de cadru care să-l scoată în evidenţă. Motivul care apare pe şervetele postmoderne este deci unul cu lămîi încadrate de frunze care, tehnic vorbind, "combină chenare abstracte cu elemente grafice clare pentru a crea piese ce se pot îmbina armonios în acelaşi decor". De fapt, şi lămîile brodate se numesc "motivul fructelor exotice". Atît prezentarea, cît şi limbajul utilizat ne sugerează că target-ul revistei nu este, nicidecum, gospodina neşcolită şi neumblată de altădată, ci femeia timpurilor noastre, activă, informată, dar capabilă, în acelaşi timp, să-şi însuşească şi valorile tradiţionale într-o nouă prezentare: mai comodă, mai rapidă, mai atractivă. De fapt, ea apare şi într-o poză: tînără, tunsă modern, impecabilă (îmbrăcată în alb, dar în pantaloni strîmţi, nu în rochie cu volănaşe) şi naturală (nu poartă smacuri, deşi, evident, lipsa de riduri arată că a folosit, în prealabil, măcar o cremă hidratantă). Dar lămîile nu sînt decît o mică parte a prezentării generale: ei îi urmează portocalele, însoţite de flori, apoi trandafirii, ajungîndu-se chiar la mini-grădina de bucătărie: "plante aromatice, vestitori ai primăverii, dar şi alte floricele delicate pot face casă bună... chiar la tine în bucătărie! Inspiră-te din plantele care îţi stau pe pervaz şi foloseşte-le motivul pentru a decora şervete, feţe de masă, draperii, mănuşi, săculeţi de pîine". Deja se observă aici, mai clar, tenta de inovaţie: unele din şervetele prezentate în fotografii sînt decorate cu ghivece, stropitoare, săpăligi, ceea ce înaintaşele noastre, mai conservatoare, probabil n-ar fi făcut. Şi încă ceva: orice broderie nu e de sine-stătătoare, un simplu motiv aruncat în vînt, ci se integrează într-un concept mai general, care conţine şi un grăunte de filozofie casnică cu accente cosmice; de plidă, aromaterapia în baie: "Prosoape calde, lumînări parfumate, esenţe şi săruri de baie... Este oare ceva mai potrivit ca să te facă să te simţi cu adevărat confortabil? Poate doar plăcerea de a broda cîteva din aceste modele". Căci, pînă la urmă, acesta este scopul ultim al unei activităţi atît de feminine: plăcerea. Pe vremuri, era o marcă de statut. Acum rămîne şi aşa ceva, într-o oarecare măsură: faptul că o stăpînă a casei are broderii pe prosoape şi şervete arată că are timp disponibil, deci nu e neapărat nevoită să muncească pentru a se susţine, şi se presupune că are pe cineva (un mascul) care îi asigură cadrul necesar pentru buna desfăşurare a acestor hobby-uri. Dar motivaţia cea mai adevărată este, cred, aceea de manifestare a propriei personalităţi şi creativităţi în chiar mediul în care femeia îşi găseşte cel mai abitir locul: propriul domiciliu. Un prosop brodat e încărcat de altă valoare afectivă şi altă energie pozitivă (ar spune experţii) decît unul luat pur şi simplu de la supermarket şi pus în baie. Cel brodat e personalizat (cuvînt, de altfel, prezent mai încolo în revistă) şi poartă marca spiritualităţii şi sensibilităţii stăpînei casei. (I. P.)