La Galeria de Artă nr. 10

La Galeria de Artă nr. 10 Paul Cézanne şi-a început cariera ca un romantic impulsiv şi neîmblînzit, pictînd scene întunecate, pline de chin şi suferinţă. Ne-a părăsit ca un maestru al stilului senin şi luminos, redînd peisaje şi naturi moarte într-un minunat stil clasic. S-a născut într-o familie prosperă, moştenind o avere substanţială, avînd astfel posibilitatea de a ignora insultele criticilor şi indiferenţa lumii oficiale a artei, lucrînd în izolare. Dorinţa sa a fost de a combina grandoarea marilor maeştri cu prospeţimea şi culoarea impresioniştilor, să facă din impresionism "ceva solid şi durabil, ca obiectele de artă din muzee". Art Gallery este aşadar o revistă săptămînală care şi-a propus să parcurgă şapte secole de artă, renaşterea, barocul, stilul rococo, romantismul, naturalismul, arta modernă impresionistă şi arta postimpresionistă, oferind astfel o şansă cititorului de a descoperi nu numai viaţa şi biografia, ci şi stilul, tehnicile şi marile capodopere ale picturii de la Renoir la Leonardo da Vinci, de la Tiţian la Picasso, de la Van Gogh la Rubens, trecînd prin toate capitalele artistice ale lumii, de-a lungul timpului: Florenţa renascentistă, Nürenberg-ul lui Dürer sau Parisul impresioniştilor. Fiecare număr prezintă viaţa pictorilor celebri, cu toate elementele care le-au influenţat creaţia, de la familie la relaţiile sentimentale, de prietenie sau de inamiciţie, picturile lor, capodoperele pe care le-au lăsat în urma lor, drumulul lor către succes. Cine a fost, de data asta, Cézanne? Iar numărul 10 al revistei începe povestea unui copil provenit dintr-o familie bogată, care mînat de ambiţiile părinţilor şi-a început primii paşi pe drumul carierei, studiind dreptul, în ciuda viselor sale. Iniţial, alături de prietenul său din copilărie (Émile Zola) îşi dorea să ajungă scriitor, ghesul său lăuntric îndrumîndu-i însă paşii de la pană la penel. Nefiind încurajat din nici o parte, nu a încercat să intre la École des Beaux Arts, ci a lucrat la Académie Suisse, un fel de şcoală populară de artă, unde oricine putea veni să participe la cursuri de desen, contra unei taxe. Desenele nu i-au fost apreciate nici în şcoală, nici mai tîrziu, la primele expoziţii. În 1864, cînd a trimis pentru prima oară o lucrare la Salon (expoziţia oficială de stat), aceasta i-a fost respinsă, refuzurile ţinîndu-se lanţ o bună bucată de vreme. Cum relaţiile cu tatăl său (un prosper om de afaceri) se înrăutăţiseră, greutăţile financiare l-au urmărit cam toată această primă etapă a vieţii. Abia la vîrsta de 47 de ani, cînd a intrat în posesia unei moşteniri substanţiale, şi-a permis să se dedice întru totul crezului său artistic, recunoaşterea picturii sale ca etalon în ceea ce avea să fie arta avangardistă - venind însă destul de tîrziu, în ultimii săi ani de viaţă, urmînd ca admiraţia generală să-l consacre abia după moarte. Ce a lăsat în urmă? Un întreg arsenal de curaj şi independenţă care a reuşit, dincolo de supranumele de părinte al artei moderne acordat "post-mortem" de generaţiile următoare de artişti, să introducă în pictură tehnici şi idei noi, iar Galeria de Artă de la numărul 10 încearcă, după povestea biografică, să schiţeze, exemplificîndu-le pe diverse picturi reprezentative, disecînd dincolo de vizual, viaţa şi pictura lui Paul Cézanne. ( S. G.)