Istoria ca un tort surpriză

16 iunie 2007   La centru şi la margine

Prin URSS: Gorbaciov - secretar general al PC URSS, părintele glasnost (transparenţă) şi perestroika - (restructurare). În ţara mea: Nicolae Ceauşescu-preşedinte de onoare al Academiei. Starea de necesitate şi instaurarea regimului militarizat în unităţile din Sistemul Energetic Naţional. Legea privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară şi autofinanţarea unităţilor administrativ-teritoriale. În familia mea: "pe mama mea, bunica ta, am lăsat-o relativ bine cînd am plecat la 1 martie 1985 în Brazilia pentru a participa la un program ONUDI. Dar peste o lună şi jumătate, aflîndu-se în aşteptarea scrisorilor de la mine, o binevoitoare i-a spus că am căzut cu avionul şi că nu voi mai veni... apoi, a murit. Îţi aminteşti că v-am scris ulterior şi v-am mulţumit, ţie şi M., pentru modul în care aţi făcut faţă acestei dureri. Aţi închis durerea în voi şi m-aţi anunţat, cu delicateţe, mai tîrziu". 1986 Prin lume: Catastrofa nucleară de la Cernobîl. Clonarea oii. Primii roboţi laser utilizaţi în atelierele de mecanică. În ţara mea: program cincinal privind producţia de sucuri şi răcoritoare, cultura viţei de vie, a pomilor fructiferi şi creşterea iepurilor de casă. În familia mea: "Ai intrat la Facultatea de Litere. Ai plecat în armată 9 luni. Datorită relaţiei mele cu generalul Chiţac Mihai ai primit cîteva permisii, uşurîndu-ţi armata de la Constanţa. Ne-am mutat din Şulea în strada lt. Aurel Botea". 1987 Prin lume: Descoperirea pilulei abortive. Identificarea genei şi a proteinei (distrofină) care cauzează boala ereditară miopia lui Duchenne. Confirmarea experimentală a mirajului gravitaţional. În ţara mea: Vizita lui Gorbaciov în România. Raportul asupra activităţii desfăşurate în anul 1986 pentru aplicarea legii nr.18 din 1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care au fost dobîndite în mod ilicit. Se naşte Elena, românca cu numărul 23 de milioane. 1988 Prin lume: Guen rămîne 109 zile sub pămînt, fără reper temporal. 366 zile record de zbor uman în spaţiu. În ţara mea: Împlinirea a 70 de ani de viaţă a lui Nicolae Ceauşescu şi a 23 de ani de Epocă Ceauşescu. 1989 Prin lume: Nu există mai mult de trei familii de particule în Univers. Fuziunea nucleară a hidrogenului, la temperatură ambiantă. Căderea regimurilor comuniste. În ţara mea: prinderea şi omorîrea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. În familia mea: "în martie, ai plecat de acasă. Apoi, în august, te-ai căsătorit". 1990 Prin lume: Alegeri libere în Europa de Est. Reunificarea Germaniei. Destalinizarea Albaniei. URSS renunţă la rolul conducător al Partidului Comunist. Prima terapie genetică în SUA, în cazul unei fetiţe de 4 ani ce suferă de deficit imunitar. În ţară: seria de manifestări împotriva FSN, organul de conducere al României pînă la alegeri, culminînd cu Piaţa Universităţii şi înăbuşirea acesteia prin venirea minerilor în Bucureşti. În familia mea: "Eu şi M. ţi-am propus deseori să te întorci acasă. Deşi Lidia era la noi, camera ta te aştepta goală".

Mai multe