Habar n-aveau! Habar n-avem!

Am citit săptămînile trecute în Babelia spaniolă, suplimentul ziarului El País, un articol pe cît de sintetic, pe atît de credibil despre noua literatură latino-americană. Semnat de tînăra scriitoare catalană Lolita Bosch, autoarea unui roman foarte bine primit de critică, intitulat Familia tatălui meu, articolul face o panoramă personală şi implicată a literaturii de limbă spaniolă din America de Sud, care nu poate fi găsită în librăriile din peninsulă. Ca întotdeauna, lucrurile s-au pus în mişcare cu un prim titlu cu greu găsit: "Tocmai am terminat " îşi începe confesiunea bibliografică Lolita Bosch " o carte care mi-a plăcut la nebunie: Izvorul tristeţii (La origen de la tristeza) de Pablo Ramos. Un roman trist şi profund pe care Alfaguara l-a publicat în Argentina prin 2004, pe care l-am găsit, după ce am scotocit Internetul, într-o librărie de mîna a doua din San Francisco, SUA, şi pe care am dat cu totul 40 de euro". Cu Pablo Ramos însă, scriitoarea barceloneză a început o aducere la zi a literaturii care se scrie azi în limba spaniolă, dar în afara Spaniei. Iar surpriza a fost mare, cu atît mai mult cu cît toată această reactualizare pornise, cu amicii literari proprii, de la o anchetă de pe Facebook în care se comentau afirmaţia unui membru al juriului Nobel ("În Statele Unite nu se scrie o literatură bună") şi replica dură a lui Philip Roth. Ei bine, Lolita Bosch a vrut să-şi facă propriul top latino pornind de la convingerea difuză (dar fermă) că în America Latină se scrie încă o excelentă literatură: "Le-am cerut unor prieteni scriitori, editori, librari şi mai ales buni cititori, aflaţi de o parte şi de cealaltă a Atlanticului, să spună cine cred ei că sînt cei mai buni scriitori care trăiesc în America Latină, dincolo de unanimităţi precum cele referitoare la Fernando del Paso sau Gabriel García Márquez. Iar răspunsurile lor m-au deconcertat, mai ales pentru că, în afara cîtorva extraordinari căutători de cărţi, m-am trezit în faţa unor cititori din altă tradiţie care habar n-aveau de literatura care se scrie astăzi în castellană. Şi-am mai dat de multe prejudecăţi împotriva unei presupuse tendinţe comune, de sclipiri narative care nu depăşeau orizonturile naţionale, de tăiosul filtru al editurilor spaniole care, adesea, ne limitează curiozitatea faţă de o literatură scrisă în propria noastră limbă". Cît despre lista scurtă a Lolitei Bosch, despre care lumea bună madrilenă şi barceloneză n-a auzit (mai ales pentru că spaniolii îi au pe ai lor de promovat, de premiat şi de consacrat), ea cuprinde autori latino-americani excelenţi, care vor deveni din nou inaccesibili cînd îşi vor mai inventa un boom. Pînă atunci însă, editorii români i-ar putea încerca, rînd pe rînd sau într-o colecţie latino. Numele lor sînt: Inés Bortagaray (Uruguay), Fernanda García Lao (Argentina), Felipe Polleri (Uruguay), Claudia Apalablaza (Chile), Arturo Arias (Guatemala), Jacinta Escudos (El Salvador), Diamela Eltit (Chile), Javier Vásconez (Ecuador). Să recunoaştem, habar n-aveam de ei! (S. S.)