Fascinaţia submersiunii şi euforia escaladării

În numărul din luna octombrie, National Geographic România publică un fascinant reportaj despre peştera Izverna, un loc care exercită un interes aparte, un tărîm plin de legende. Una dintre acestea - spune Cristian Lascu, autorul articolului - este legată de provenienţa apei - ciobanii de la poalele Munţilor Mehedinţi cred că rîul vine tocmai de dincolo de munte, din Valea Cernei (în slavă, "izvorna" sau "iz verno" înseamnă "izvor" sau "apa care vine din dreapta"), iar "păţania" raţelor care, luate de vîltoarea Bobotului, au reapărut nevătămate în Izverna, "o performanţă pe care scafandrii ar trebui să fie geloşi", este una dintre poveştile cu iz de mister preferate prin părţile locului. Dincolo însă de mituri şi legende, peştera Izverna este, pentru scufundători, un paradis cu o importantă miză ştiinţifică - "există oare un Ťdincolo»? Iar dacă da, ce este acolo?". Speologii Mihai Baciu de la Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice şi Gabor Mogyorossi au pornit în explorarea Izvernei scufundate, în încercarea de a găsi un răspuns la aceste întrebări, iar aventura lor este povestită pe larg în acest reportaj. O experienţă deloc simplă sau lipsită de neprevăzut: "În porţiunile înguste dintre sifoane, scafandrii trebuie să treacă împingînd buteliile înainte, scurmînd prin sediment. E mult de lucru. În urma explorărilor va trebui să vină echipa de scafandri-topografi, pentru că numai pe baza unei hărţi exacte peştera trece de stadiul de aventură la cel de realitate geografică. Dar dorinţa de a comunica cît mai sugestiv rezultatele înseamnă şi fotografii, şi imagini video de calitate. Ar trebui să ajungă acolo mai mulţi speologi, pentru mai multe zile. Dar totul trebuie făcut cu o atenţie mărită. Căci dacă un astronaut aflat pe Lună are o problemă, mesajul său ajunge pe pămînt în mai puţin de două secunde. El poate primi imediat sugestii, sprijin şi chiar tratament medical asistat de la distanţă. Şi mai ales e important pentru moralul său faptul că rămîne conectat la lume. Dar deocamdată tehnica de a comunica prin sute sau mii de metri de apă şi stîncă nu le permite acelaşi lucru scafandrilor-speologi. Dincolo de Sifonul Negru, exploratorii peşterii sînt mai izolaţi decît exploratorii spaţiali". În ultimul număr, cel din luna noiembrie, aceeaşi revistă publică un scurt, dar interesant interviu cu Alex Găvan care, la doar 25 de ani, a atins vîrfurile a trei munţi de peste 8000 m. Anul acesta, tînărul alpinist român a reuşit în premieră românească escaladarea vîrfului Makalu (8,462 m) din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Întrebat care a fost momentul cel mai greu al expediţiei, dar şi cel în care a fost sigur de succes, Alex Găvan răspunde: "Extrem de curios, dar nu mă pot gîndi în mod specific la cel mai greu moment de pe Makalu. Cred că asta s-a datorat experienţei mele anterioare, nivelului meu de angajament, dar şi antrenamentului fizic şi psihic premergător expediţiei. Nu eşti niciodată sigur de succes pînă în momentul în care revii teafăr în bază. Doar atunci nu ţi se mai poate întîmpla într-adevăr nimic. Atingerea vîrfului este momentul în care eşti doar la jumătatea drumului şi, statistic vorbind, majoritatea accidentelor au loc la întoarcere. ŤBeat» de lipsa de oxigen, deshidratat şi obosit peste poate, prins de euforia escaladării vîrfului, e uşor cînd eşti acolo sus să laşi pentru un singur moment garda jos". (R. T.)