Extravaganţe de o clipă

"Întrebarea e ce faci cu tine, de vreme ce tot trebuie să faci ceva. Şi nu pur şi simplu, ceva. Cel mai simplu ar fi tocmai să nu faci nimic. Lucrurile să se aranjeze de la sine, dintr-o inerţie interioară, proprie. Aceasta însemnînd să nu-ţi doreşti nimic sau să-ţi doreşti, dar să nu întreprinzi nimic în acest sens. Să nu te percepi parte integrantă a lumii care te înconjoară, a realităţii căreia îi aparţii şi, respectiv, să nu vezi cum te-ai împlini, cum te-ai realiza în mijlocul ei." Acest citat este punctul în care mi-am spus că trebuie să trec mai departe de editorialul care deschide primul număr din acest an al revistei de cultură şi creaţie literară a tinerei generaţii, Clipa. Prea multă subtilitate pe centimentru pătrat. Am constatat apoi că acesta este tonul general al publicaţiei. Lucru de înţeles şi de acceptat. Autorii sînt adolescenţi care trec de la textele pentru teza de literatură, la articole cu care vor să arate, nu doar prietenilor, că au ceva mai mult de spus, că pot concura, pe picior de egalitate, cu cei care le sînt profesori sau modele. Textul semnat Dan Nicu - "Problematica prozei (dramaturgiei) moderne şi diversitatea realităţii" - este un eseu mai degrabă pe tema comunicării. Dar comunicarea este şi ea o ştiinţă cu legi şi reguli interne, astfel încît nu prea se lasă agăţată doar cu priviri oacheşe şi vorbe dulci, meşteşugite. Finalul articolului este cam tezist: "Astfel, diversitatea realităţii de astăzi îşi pune amprenta pe scrierea operelor literare, care se pliază pe tiparele acestei realităţi. Realităţile triste din Basarabia pot, prin urmare, genera o literatură de excepţie în următorii ani. Să vedem cum va evolua situaţia". De la Adrian Gavriliuc aflăm că "Mel Gibson ne provoacă din nou". Într-o baie de adjective (devorantei pelicule, remarcabil, memorabil, originala şi captivanta, debordante, impresionant, impunătoarea) aflăm puţine detalii despre film şi aproape nici un argument din care să înţelegem dacă merită sau nu să dăm banii pe bilet (sau un search pe hub-uri). Apocalypto este un film despre care se putea scrie interesant, pentru că tema mi se pare foarte potrivită vîrstei liceenilor. E de preferat oricînd un text onest, unui colaj de note găsite pe Internet, chiar dacă acestea ar aduce genul de informaţie mondenă, care poate părea mai de succes. Constantin Creţu scrie despre "Extravaganţe iniţiale". Scrie şi se miră de propriul titlu ("Ciudat titlu, nu-i aşa?"). Scrie şi se miră de tot ceea ce scrie. Şi am brutalizat acest joc de cuvinte în încercarea de a ţine pasul cu jocurile lui de cuvinte. Nu cred că le-am priceput pe toate, dar le remarc, odată cu folosirea cuvîntului "început" la fiecare două fraze. I-am sugera autorului să continue acest început al începutului în presa culturală cu un cît mai grabnic sfîrşit al începutului, astfel încît să beneficiem, cît mai repede, de un început al unei cariere mature. Fără concluzii ca cea din articol: "Mă îndoiesc. Însă şi această îndoială a mea e doar una formală. Încă nu ştiu unde a început acest text, nici unde se va sfîrşi. Dar tu?". Considerăm că am răspuns întrebării. Am mai citit poezii, cîteva povestiri, eseuri... Nota maximă pentru machetare, aşteptăm numărul următor pentru a creiona media generală a revistei. ( R. T. )