După 40 de ani (fără o lună)

În volumul Cenzura în teatru. Documente, 1948-1989 (coordonator Liviu Maliţa, Editura Efes, 2006) se găseşte acest REFERAT al "Direcţiei generale pentru presă şi tipărituri, serviciul artă", datat 18-19 martie 1968, ştampilat "confidenţial" şi semnat indescifrabil. Un scurt program de bossanove - piesă în 3 acte de Radu Cosaşu - trimisă de C.S.C.A. pentru repertoriul Teatrului "Matei Millo" din Timişoara. Acţiunea piesei începe cu aproximaţie în anii 1947-1948 şi se termină după 10-15 ani. Doi foşti îndrăgostiţi - Maria Procopiu şi Sergiu Levescu - se reîntîlnesc la bătrîneţe şi hotărăsc să se căsătorească. Planurile lor se izbesc însă de o realitate ostilă şi neaşteptată: Sergiu Levescu are o fiică - Simona - studentă la arte plastice, crescută în cultul fratelui ei Mihai Levescu, poet care s-a sinucis din motive misterioase la 26 august 1944. Poezia acestuia - raportată la gestul sinuciderii şi judecată prin prisma unor principii rigide şi dogmatice - este decretată de critica oficială drept mistică, reacţionară şi dăunătoare; şi cum Simona se face vinovată de propagarea ilegală a acestei poezii în cercurile studenţeşti, este exmatriculată din facultate. Promotorul acestei acţiuni nu este însă altul decît Sorin Procopiu, iubitul Simonei şi totodată nepotul pe care îl creşte Maria Procopiu, un tînăr în plină ascensiune politică, îmbibat pînă la măduva oaselor de principii "revoluţionare" dogmatice şi inflexibile. În consecinţă, sfîşiaţi de sentimentele care îi leagă în ciuda tuturor obstacolelor politice şi totodată inamici ireductibili, Sorin şi Simona interzic celor doi bătrîni dreptul la fericire, obligîndu-i să se despartă pentru cinci ani: Sorin pleacă la Praga însoţit de Maria, într-o funcţie importantă după toate aparenţele, iar Simona rămîne în ţară împreună cu tatăl ei cîştigînd printr-o muncă îndîrjită un mare renume artistic. După cinci ani Maria şi Sergiu se revăd, mai obosiţi şi mai trişti, dar încă dornici să se căsătorească. Vremurile s-au schimbat însă şi Sergiu este nevoit să întrerupă revederea pentru a merge să semneze contractul de reeditare al operei fiului său, acum reconsiderat. Nemaiputînd suporta această scurtă despărţire, Maria are o criză de inimă şi moare. Acţiunea se reia după alţi cinci sau zece ani. Vremurile au evoluat şi mai mult: Sorin Procopiu - ajuns mare critic literar - a renunţat la părerile sale dogmatice şi ţine conferinţe la radio despre "marele poet Mihai Levescu", revendicînd dreptul de a-l fi redescoperit şi revalorificat el şi ridicînd în slăvi ceea ce altădată înfierase. Simona este acum soţia lui, iar bătrînul Sergiu Levescu îşi aşteaptă sfîrşitul - bolnav şi nemîngîiat de eşecul fericirii sale şi totodată chinuit de sensurile tuturor acestor metamorfoze, pentru el de neînţeles. Piesa abordează probleme multiple, legate de destinul cîtorva intelectuali asupra cărora evenimentele declanşate la 23 August 1944 au lăsat urme adînci şi foarte diferite. Prin intermediul personajului Sorin Procopiu autorul semnalează retroactiv dogmatismul în gîndire şi în cultură şi rezultatele lui dăunătoare, pe de o parte, iar pe de altă parte existenţa unor indivizi a căror adaptabilitate şi mobilitate de conştiinţă i-au făcut capabili să-şi schimbe integral opiniile de la o perioadă la alta, fără reticenţe. Abordînd această problemă, piesa se loveşte în dezvoltarea conflictului de unele limite, cazul Sorin Procopiu apărînd mai mult ca un produs inevitabil al epocii şi mai puţin ca un rezultat al propriilor sale predispoziţii temperamentale şi de caracter. În acelaşi timp însă, acţiunea piesei inspiră implicit încredere în desfăşurarea istoriei care apare ca o forţă inexorabilă capabilă să facă dreptate şi să rezolve greşelile inerente ale oamenilor intervenite pe parcurs. Observaţii: ● Venit pentru prima dată în casa Mariei Procopiu, Sergiu Levescu găseşte stupefiat în biblioteca lui Sorin o broşură de Jdanov intitulată "raport" asupra unor probleme de poezie: "...Rapoarte în artă! Cum îţi sună? ŤRapoarte»! Mîine va citi note ale comisarilor în domeniul sonetelor... Cum îl laşi? Unde eşti?... Asta nu-i politică, e poliţie!" (pag. 6-7) "...Ceea ce nu pot concepe este cum puteţi să citiţi, poate chiar să studiaţi, rapoartele lui Jdanov după ce l-aţi citit pe Proust?... Va fi mai grav cînd vă veţi cere singuri socoteală!" (pag. 15) ● Întrebat cu ce se ocupă, Sergiu Levescu - fost caricaturist dramatic - răspunde: "...Undeva unde opera este imposibil să se confunde cu autorul ei. La o cooperativă specializată în busturi ale marilor dascăli, Marx, Engels, Lenin, Stalin... Recunoaşteţi că nu mă pot confunda..." (pag. 13) Cvasiepilog: "Observaţiile" operate prin extirpare, piesa a avut premiera la teatrul din Bacău, în regia lui Ivan Helmer. N. Carandino a consacrat spectacolului o cronică favorabilă. Autorul însă a renunţat la teatru şi după 40 de ani (fără o lună) se poate spune că bine a făcut; un scriitor adevărat trebuie să-şi cunoască natura talentului. Textul referatului, cu toată lemnăria expresiei, cred că păstrează o anume savoare "de epocă", iar piesa - fie ea rezumată brutal - o vizibilă obsesie a oportunismelor noastre intelectuale şi sentimentale. O obsesie valorează, uneori, cît un naufragiu.