Dizarmonii

Mare şi frumos Festivalul "George Enescu" de anul acesta. Util şi bine tipărit şi programul editat de organizatori. Poţi afla din el informaţii mai mult sau mai puţin relevante, în română şi engleză, despre fiecare orchestră, dirijor sau solist participant la festival. Afli astfel cine al cui discipol este, ce caracterizează o orchestră sau alta şi cum au mai fost apreciate pînă acum. Există şi cîteva citate din presa internaţională favorabile ediţiei precedente a Festivalului "George Enescu", din 2007. Trecînd însă la ediţia din acest an, despre o mare vedetă a festivalului, Royal Concertgebow Orchestra din Amsterdam, care a concertat în două rînduri, se spune că excelează prin "sunet unic", o "cultură a cîntului", o "omogenitate şi o maleabilitate ideală", toate acestea fiind "un secret al reuşitei celor 120 de instrumentişti ai săi şi al dirijorilor săi excepţionali". Despre şeful acestei celebre orchestre, dirijorul leton Mariss Jansons, se scrie că are un umor fin care se regăseşte din plin în interpretarea partiturilor. Mariss Jansons dirijează şi o altă mare orchestră a lumii, cea a Radiodifuziunii bavareze, care şi ea s-a numărat printre piesele grele ale festivalului de la Bucureşti. În privinţa unei alte faimoase orchestre, Royal Philarmonic Orchestra din Londra, informaţiile sînt destul de seci. Se spune că e cunoscută publicului român încă din 1995 şi îi sînt numărate turneele în străinătate. Celui care a dirijat această orchestră, Vladimir Ashkenazy, i se relevă calitatea de promotor al muzicii prin mass-media şi cu ajutorul programelor educative. Mai departe, afli că violoncelistul David Geringas, care a cîntat sub bagheta lui Ashkenazy, cu această orchestră, este considerat a fi fost elevul favorit al lui Rostropovici. Dar şi Liszt a avut un strădiscipol la festivalul din acest an. Este vorba de pianistul brazilian Nelson Freire care a studiat cu un elev al lui Liszt şi a debutat la vîrsta de cinci ani, cîntînd Mozart. Despre Roberto Abbado, care a dirijat Orchestra Maggio Musicale Fiorentina (cu două simfonii grele, de Enescu şi Mahler), se spune că e genul "pe care ai vrea să-l urmăreşti iar şi iar". Se dezvăluie relaţia sa de rudenie cu şi mai celebrul dirijor Claudio Abbado, care este unchiul lui. Tugan Sokiev, dirijor al Orchestrei du Capitole de Toulouse, are numai 28 de ani, dar conform informaţiilor din program este "deloc întîmplător, director muzical al orchestrei din Toulouse". Aceasta pentru că "are incandescenţă pe podium şi e capabil să transforme o interpretare bună într-una excepţională". Formatul în care a fost tipărit programul este unul mai puţin obişnuit în România, şi îi dă o oarecare originalitate. Deconcertantă e poate reclama la Petrom, care face ca, deodată, printre fine figuri de muzicieni să-ţi apară în faţă nişte lucrători în salopete portocalii cu căşti de protecţie pe cap. Şi ar mai fi ceva. Poate că era mai bine dacă lipseau primele pagini. De ce? Pentru că ţin de o tradiţie "de tristă amintire" în această ţară. Pe a doua pagină, după copertă, se iţeşte figura pătrunsă de o solemnă înţelegere a preşedintelui Băsescu, vizavi de poza zîmbăreaţă de pe cealaltă pagină a premierului Boc. Pentru ca tacîmul să fie complet, pe o pagină următoare apare şi poza ministrului Culturii. Fiecăruia dintre cei trei îi este dedicată cîte o pagină întreagă, cu poză şi citat tradus în engleză. Cine răsfoieşte programul începînd cu primele pagini îşi poate închipui că autorii sînt "de modă veche" şi va avea probabil oarecari rezerve în a aprecia calitatea informaţiei ulterioare. Poate însă că autorii au avut în vedere semnificativa contribuţie a conducerii ţării la muzica ultimilor ani. (A. M.)