De la o inexistentă parteneră de viaţă

Domnule Radu Cosaşu, vă scrie partenera de viaţă a colonelului în rezervă Roibu.* Sînt pensionară a Teatrului de Operă şi Operetă din Bucureşti, după o carieră îndelungată în roluri mici şi mijlocii care m-au impus publicului, nu criticii. După decesul soţiei sale, acum 10 ani, fiind şi vecini de palier, ne-am apropiat foarte mult sufleteşte. Mi-a vorbit pe larg despre dvs., dar acum vă scriu fiindcă el este într-o situaţie critică, a fost internat la Spitalul Militar, secţia neurologie, a făcut o paralizie pe dreapta la o zi după ce cred că s-a certat cu fiica sa cea mare, editoarea, cum îi spunem în casă. Nu ştiu cît o cunoaşteţi, e o fiinţă greu de suportat. Eu, de cîte ori venea pe la noi, mă duceam în apartamentul meu ca să n-o văd şi să n-o aud. Roibu mă înţelegea. Alaltăieri, ea a venit la noi şi nu ştiu exact ce au discutat, dar spre dimineaţă lui i s-a făcut rău şi a trebuit să chem Salvarea. Am chemat-o şi pe editoare care trebuie să spun că stă aproape şi a venit imediat şi s-a dus cu el la Spitalul Militar unde cunoaşte multă lume. L-au internat imediat şi abia mai putea să vorbească din ochi. I-au făcut tot ce trebuia şi nu sînt deloc optimişti. A venit şi fiica lui de-a doua, au stat cu rîndul lîngă el, eu desigur că nu mai aveam ce căuta, chiar dacă cea mică mă suportă. Cînd am venit acasă şi am intrat în biroul lui, am găsit pe masă aceste hîrtii ale lui către dvs. şi consider că trebuie să vi le aduc la cunoştinţă, alăturat. După cîte îmi dau seama, a început să le scrie înainte de a i se fi făcut rău şi nu a mai putut săracul să le încheie, probabil că atunci a avut loc atacul şi s-a gîndit cu ultimele puteri, ceea ce e foarte impresionant, cred, şi pentru dvs. "Dragă Cosule, poate că te va interesa şi îţi va face cumva plăcere ce ţin să-ţi scriu. Aseară a venit la mine cea mare şi a început să mi se plîngă că Antologia ruşinii în presa română editată de ea nu a avut parte de nici cea mai mică recenzie în vreo revistă serioasă. Eu nu i-am spus nimic, doar adevărul că nu am vrut s-o cumpăr şi atunci ea Dragă Cosule, cred că sîntem amîndoi la o vîrstă cînd a pune răul în faţă nu mai constituie criteriul de bază pentru inteligenţa unui om. Mai sînt şi alte criterii la fel de importante. Dragă Cosule, revin, ea nu era violentă, mai degrabă decepţionată cu măsură, eram hotărît să nu mă cert cu ea, după ce ultima oară mi-a zis că trebuia să includă în Antologie şi articolul tău despre Hruşciov din 1955** (pe care, atenţie!, nu mi l-ai trimis, cum te-am rugat…). Pentru prima oară însă mi-a cerut părerea ca unui tată, să zic aşa: de ce nu s-a scris nimic despre Antologia ruşinii...? Nu i-am răspuns fiindcă nu am vrut să-i spun ce cred: că s-o fi săturat lumea de ruşine… Nu voiam s-o enervez, e totuşi fata mea, nu? Dragă Cosule, m-am gîndit toată ziua la următoarea întrebare, ca unul care ani de zile am fixat bibliografia în învăţămîntul politic şi ideologic din MAI: de ce niciodată nu am avut la dispoziţie ce le-au răspuns lui Marx, lui Engels, lui Lenin, cei criticaţi nimicitor de ei? Am făcut seminarii cu Anti-Dühring, dar niciodată nu am citit ce i-a răspuns Dühring sau Kautsky lui Lenin. Nu ar fi fost cazul? Ea era însă de părere, şi nu ridica vocea, că e din cauza lui Michnik care are acum prea mult succes la noi. Cred că a citit în ochii mei adevărul: abia îl cumpărasem. Ea a început să-mi explice, ca la