De la mama inexistentă a fiului inexistent

9 iunie 2007   La centru şi la margine

Dragul meu - voiam să-ţi scriu de cîteva luni, de cînd l-ai rugat pe băiatul nostru să-ţi pună într-un container articolele tale din urmă cu 60 de ani şi să le îngroape în gheţarul său*; m-am gîndit şi răzgîndit, nopţi de-a rîndul, dacă să-ţi explic cît mi-a displăcut ideea ta. Eu o cunosc bine pe domnişoara aceea care i-a trimis pachetul demascator şi numai lipsa ta de informaţii cu privire la fiul tău, cu adevărat inexistent pentru tine, poate explica reacţia ta de un orgoliu nestăpînit. Fata aceea a fost în dragoste cu el imediat după Revoluţie (încă o scriu cu literă mare...), dar el s-a despărţit de ea fiindcă socotea ostentativ anticomunismul ei. Era, într-adevăr, fiica (foarte frumoasă) a unui general de Securitate, hotărîtă să rupă cu familia ei nomenclaturistă; nu m-am amestecat, cunoşteam prea bine - ca şi tine - povestea asta cu "politica adusă pînă în pat", după o expresie a lui, în ziua cînd mi-a spus să nu-l mai dau la telefon dacă sună ea... A fost singura lui explicaţie pentru mine; i-am auzit însă nu o dată (ea a dormit de multe ori la noi) certîndu-se, fiindcă el nu voia să se ducă în Piaţa Universităţii. Nu, nu ţinea cu Iliescu, dar îi cerea decenţă. Cred că ideea îi venea de la mine, nu de la tine. Odată - se certau în vestibul, eu eram în bucătărie - ea i-a strigat că o revoluţie decentă e o revoluţie moartă şi am auzit uşa trîntindu-se. Mi-am adus aminte de şedinţele noastre din ’50 cînd îi înfieram pe toţi cei care nu ştiau că pînă şi stîlpii de telegraf fac politică. Sînt întotdeauna intimidată cînd constat cu cîtă încăpăţînare istoria ţine să se repete. E încăpăţînarea înfricoşătoare a unui posedat. Îmi este clar de ce i-a trimis, chiar după atîţia ani, pachetul cu articolele tale din Scînteia tineretului. După ce a absolvit istoria, ea lucrează într-un colectiv de documentarişti ai nu ştiu cărui Institut (mă pot interesa, dacă eşti curios...) unde e cu totul posibil să se pregătească "o antologie a ruşinii" în care să figureze articole de-ale tale din ’49-’50. I le-a trimis - nu e nici o enigmă - pentru ca el să vadă cine a fost tatăl lui, ea, cu tatăl ei, terminînd din timp. O revoluţie indecentă este o revoluţie vie - nu văd de ce ne-am opune. Nu ţi-aş fi scris toate acestea - sînt de acord cu tine: să nu cădem în derizoriu, în mahalagism biografic! - dacă nu m-ar fi revoltat scrisoarea ta către acel domn din Uppsala**. Un anticomunist bine crescut, cu lecţiile făcute la timp, îţi dă o notă bună la purtare şi tu te laşi lăudat pentru că ai fi înţeles încă din ’56 tragedia utopiei noastre. Şi îi mai dai şi explicaţii! De ce? Din omenie atot şi prea înţelegătoare? Din demagogie sufletească (am descoperit de curînd că sufletul e şi el un mare demagog)? Din oportunism corect politic? Sau - asta ar fi cel mai dureros - ţi-ai pierdut humorul? Nu ştiu ce e în mintea ta - deşi o vreme am ştiut. Ţi-am scris, mare, pe perete: "Dramele nu se discută, se consumă. Mihail Sebastian". Ai consumat pe hîrtie, în nuvele, drama, chiar dacă atîţia au găsit doar humorul ei. Trebuia să-l trimiţi - scurt - la cărţile tale şi punct. În afara lor, un scriitor nu dă lămuriri. Nu ai ucis, nu ai furat, nu ai turnat "sub comunişti", nu ai primit nici măcar o "Medalie a muncii", foarte bine, dar nici nu ai fost o victimă a lor. Eu nu accept să fiu, azi, lăudată pentru că nu am fost membru de partid. Cred că nici tu. E o problemă strict a noastră, a celor care am fost turnaţi fiindcă am şoptit că la Budapesta nu-i doar o revoluţie anticomunistă, iar după Praga am spus "gata!". Noi doi - şi încă douăzeci, poate încă două sute, nu mai mulţi - nu am făcut afaceri cu comunismul, nu ne-am îmbogăţit sub Dej şi Ceauşescu, nu i-am putut suferi şi nici ei nu ne-au suferit, dar de suferit cu adevărat am suferit din altceva. Din buna noastră credinţă persecutată de inteligenţa noastră. Singura ta replică reuşită către cel din Uppsala a fost aceea că nu-l invidiezi pentru cîte ştia de la acel rău început. Altfel, să nu aud pe cineva dintre noi că se plînge sau se lasă deplîns cu unele laude. Şi fără justificări! Nu avem în faţa cui să ne justificăm, să-şi ducă ei pînă la capăt revoluţia naţional-anticomunistă, să construiască ei precis, fără utopie, capitalismul cu chipul uman al lui Becali. Te rog frumos - nu te mai justifica! Răspunsul ficţionarului: Te vei revolta dacă te rog să găseşti şi să-mi trimiţi adresa acelei fete documentariste? ______________________ * pentru nonficţionari: vezi Dilema veche nr. 159. ** pentru nonficţionari: vezi Dilema veche nr. 168.

Mai multe