De la fiul inexistent din Islanda

Rejkjavik 22.12.08 Mama mi-a trimis scrisoarea* prin care o rugai să mă întrebe dacă am luat cu mine containerul cu xeroxurile trase după articolele tale din Scînteia tineretului; îţi răspund imediat că nu le-am luat, le-am lăsat la baza noastră să se topească odată cu gheţarii; sau să le descopere cînd vor începe să caute petrol la Polul Nord; sau să se piardă în oceane, să ajungă pînă la ecuator ori pînă la Capul Horn, să-l găsească vreun nebun de navigator solitar, să-l deschidă, să nu înţeleagă nimic, să-l arunce şi să-l înghită vreo balenă care ori va fi vînată de japonezi, ori se va sinucide pe o plajă din Brazilia. În ambele cazuri, articolele tale din urmă cu 60 de ani vor avea soarta pe care o merită: să rămînă de neînţeles pentru toată omenirea la care, pe vremea aceea, te gîndeai tot timpul. Le-am lăsat acolo nu ca să te pedepsesc - nu mi-o pot permite oricît de rău gîndeşti despre mine - ci ca să te vindec cît de cît. Orgoliul cu care-ţi justifici erorile... Atenţie! Nu te înfuria! Citeşte mai departe! Rejkjavik 23.12.08 Dacă Grunnhildur, logodnica mea (în paranteză, vicecampioana Islandei la bridge), nu m-ar fi întrebat cui scriu, ai fi primit textul de mai sus pînă la punctul final. Posed o engleză în care am putut încerca să-i explic despre ce e vorba, ca să nu creadă că-i ascund ceva. Trebuie să-ţi spun că nu a înţeles, la cei 27 de ani ai ei, nimic, deşi se părea că o interesează după cîte amănunte îmi cerea, ca un copil care ascultă un basm cu personaje inaccesibile: de ce mai interesează articole vechi de 60 de ani?, de ce m-am despărţit de fata care mi le-a trimis? De ce mi le-a trimis? Şi de ce tatălui meu trebuie să-i fie ruşine de ele? Ce să-i fi povestit...? Un şef de-al meu, un canadian, avea o expresie formidabilă: nu poţi să-i descrii, unuia din Congo, o furtună de zăpadă. Eram exact aşa - explică-i unei bridgiste islandeze, în 2008, ce era Scînteia tineretului la Bucureşti, în 1950? Sîntem şi tu, şi eu ininteligibili; mi-am dat seama de asta cînd m-a întrebat brusc de ce ţi-am scris că am lăsat articolele tale acolo, cînd ele sînt aici, în rucsak-ul meu? Nu am ştiut ce să-i răspund. Era prea complicat - şi pentru engleza mea, şi pentru islandeza ei. Atunci i-a telefonat tatălui ei şi au vorbit vreo 10 minute în islandeză, după care mi l-a dat la aparat. Omul - ne înţelegem uşor în engleză, ştie vreo cinci limbi europene - mi-a spus să-i aduc "obiectul" la el, la magazinul lui, asigurîndu-mă că-l va păstra în cele mai bune condiţiuni. E unul dintre cei mai ciudaţi comercianţi din Rejkjavik, ţine un fel de consignaţie cu vechituri şi curiozităţi (cărţi, electrocasnice, aparate foto şi radio, plus un raion de obiecte fără sens). În aceste două luni, ne-am împrietenit repede, ştie multişor despre România, m-a topit cînd mi-a arătat că deţine Jurnalul lui Sebastian în franceză (pierdut într-un hotel de nişte israelieni). Spre diferenţă de fata lui, e la curent cu lumea şi de aceea zice că a lăsat-o în pace cu istoria şi a preferat s-o înveţe bridge, deşi ar fi vrut să facă din ea o şahistă de nivelul lui în performanţe. Pentru buna ta informare - a fost cîndva de stînga, dar s-a descongestionat în ’68, are în prăvălie afişe mari pragheze cu: "Lenin, trezeşte-te, au înnebunit!" - ca şi tine, îi iubeşte pe cehi. Zilele trecute, m-a pus în temă cu Kundera (i-am spus că şi tu îl pui pe perete), vrea să-i scrie să vină în Islanda, că-i găseşte el un loc unde să nu-i mai pese de nimeni; după care a trecut să joace cu negrele şi mi-a explicat o variantă cu care Kundera putea fi făcut mat: să i se spună că dacă nu a denunţat pe nimeni, în tinereţe, ar fi putut s-o facă, pentru a fi reprimit în partid, cum a şi fost... El o numeşte "varianta Beria" şi a cunoscut-o pe pielea lui: "Probabil că cehii nu o mai joacă azi fiindcă au scăpat de kgbişti"... şi mi-a propus să bem bere în două halbe pe care le primise odată de la Hrabal. Mi-am adus aminte de filmele lui Menzel văzute la Cinemateca de pe Magheru. Ca să-ţi termin povestea, i-am dus, cu Grunna a mea, containerul, l-a deschis, a văzut teancul de xeroxuri, a încercat - într-un fel de amuzament grav - să silabisească un titlu, două: "co-lec-ti-vi...", nu a putut să le ducă pînă la capăt, a pus obiectul pe un raft între multe rîşniţe vechi şi mi-a comentat: "Cu criza asta, nu poţi să ştii ce se întîmplă cu hîrtiile vechi... Şi dacă tatăl tău devine celebru...". În această perspectivă - sper că te-ai mai liniştit. Fiul tău, totuşi * pentru nonficţionari: vezi Dilema veche nr. 252 din 11.12.08