De 11 februarie

În urmă cu peste o sută de ani - la 17/30 iulie 1905 - Caragiale, din Berlin, îi trimitea la Bucureşti, lui Paul Zarifopol, ginerele lui Gherea, o scrisoare recomandată* din care, dacă nu aş cita pe larg, m-aş simţi nevrednic să trăiesc şi să gîndesc în România o zi de 11 februarie, ziua căderii lui Cuza, zi sacramentală pentru noi, caragialienii. Nerăbdător să trec la text, e totuşi necesar un insert informativ, ca în orice documentar de epocă: în acel an 1905, după reprimarea la Odessa a celebrei revolte antiţariste de pe Crucişătorul "Potiomkin", mulţi dintre marinarii răsculaţi s-au refugiat în România; revoluţionarul socialist C. Dobrogeanu-Gherea, "dl Costică", nespus de dragul "prieten", a intrat în contact cu ei, iar Caragiale, la idei; de aici, anxietatea scenariilor lui, "noaptea furtunoasă" a unui panicard perfect îndreptăţit, fără fandacsie. Totul mişcă: "...Te-ntreb, e bine pentru Costică, cetăţean român - oricît ar fi sufleteşte interesat la isbînda marei revoluţii ruseşti - să se facă el, la Sinaia (reşedinţă regală, unde mişună poliţiştii lui Kniaz Moruzi), gazda şi agentul de îmbarcare al acestor celebri naufragiaţi? Şi e bine pentru d-ta să te faci curierul corespondenţei acestor bravi cu comitetele lor revoluţionare din imperiu? Din punctul de vedere al lui Costică şi al lor, or fi poate, aceşti interesanţi eroi, apostoli, martiri şcl. dar, pentru Dzeu! să nu ne băgăm degetele-n ochi ca să nu mai vedem că nu toată lumea e dispusă să-i aplaude cum îi aplaudă un revoluţionar intransigent ca el, ori nişte sceptici, oricînd gata să transige, ca noi. Între revoluţionari şi sceptici mai este o întreagă lume, pentru care eroismul maladeţilor noştri rămîne foarte dubios; - ştim că Farfurizii nenumăraţi iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! - o întreagă lume a cărei pornire i-ar putea cauza lui Costică neplăceri grave, lovindu-l măcar în interesele materiale, dacă nu şi mai adînc. Ce va să zică astfel de copilării din parte-i? Atîta frică are de spioni muscali, întrupaţi şi-nchipuiţi, şi nu-i dă prin cap că sînt destui spioni şi români, şi că, pentru situaţia lui generală de cetăţean român, poate fi mai primejdios zelul acestora, decît e al celor dintîi pentru soarta vitejilor lui ŤPatiomkin». Se mai joacă cineva la vîrsta lui, în starea de nevrastenie în care se află, cu astfel de lucruri inflamabile? (...) Închipuie-ţi petrecere, să se pomenească odată fabula gazetelor, cu numele noroit în cine ştie ce articole de reportaj de scandal, cîntîndu-i-se, cu perfidie, ori sincer, isprăvile de carbonar, devotamentul şi jertfele pentru cauza norodului moscovit! Dar puteţi voi calcula urmările unei asemenea aventuri? Închipuie-ţi, Doamne fereşte!, un scandal anarhist, fie chiar simulat, apoi o anchetă, pe urmele Ťmateloţilor», condusă de vreun procuroraş de provincie (vreun Jean Th. Florescu), arzînd de ambiţiunea unui strălucit debut - o cauză celebră! Unde descindem întîiu? - Vrea oare Costică să-şi vază iarăşi casa (în cazul cel mai bun) pusă sub straşnica pază a canaliei poliţieneşti - cavernă de terorişti, fabrică de paşapoarte şi ruble false, depozit de libele şi bombe nihiliste? N-a suferit odinioară destul pentru asta? Ori poate a uitat? De astfel de emoţii are acum nevoe sistemul lui nervos? (...) ...Scrisoarea dtale, după un zîmbet pe care mi l-a smuls, m-a îngrozit, îţi spun drept. Un moment mi-a trecut prin minte să vă telegrafiez a ne întîlni cîteşi trei la Budapesta, unde să-i vorbesc pe şleau lui d. Costică ca să-i deschid ochii asupra primejdiei, cred eu, cu care se joacă. Dar imediat mi-am dat seama; m-am gîndit că e-n stare să crează, ori că nu este depeşa mea, ci o machinaţie, o mistificare a poliţiei ruseşti, ori un guet-apens, în care eu aş juca, nu rolul chiar de trădător (de asta, ştiu bine, n-ar fi în stare să mă bănuiască), ci al unei unelte fără conştiinţă. Te joci cu imaginaţia exaltată a jacobinului nordic!" Istoricii - dac-or exista şi de ce nu? - scenaristicii la români nu vor fi iertaţi dacă nu vor da o maximă atenţie acestei scrisori în care pulsează "întreaga lume dintre revoluţionari şi sceptici" şi nu mai puţin strania, tot mai strania fraternitate dintre un "iacobin nordic" şi un moderat care vedea monstruos şi simţea enorm, dintre un "om de stînga" şi unul mai aşa, "de dreapta"..., cum s-ar zice încă şi azi, la 11 februarie 2009. *) vezi I.L. Caragiale, Opere. Corespondenţa, ediţie îngrijită de Barbu Cioculescu, Editura Naţional, 2004.