Cui i-e frică de lup?

16 aprilie 2009   La centru şi la margine

În Republica Cehă, cîteva generaţii au crescut în tradiţia unei combinaţii dintre filmul de animaţie şi filmul artistic. Metodele de animaţie originare, predecesoarele trucajelor digitale de astăzi, au fost folosite în anii ’60 de personalităţi legendare, ca de pildă Karel Zeman. Filmul său Drumul spre preistorie este strămoşul celebrului Jurassic Park şi l-a inspirat pe creatorul lui Godzilla. De asemenea, ne amintim cu toţii de admirabilele trucaje din filmul Arabela sau de întîmplările incredibile ale copiilor şi figurilor de plastilină din Caracatiţa de la etajul doi. Maria Procházková, care a regizat Cui i-e frică de lup?, face parte din generaţia celor care ştiu aceste filme aproape pe dinafară. Facultatea de film şi televiziune a Academiei de artă dramatică, cinematografie şi coregrafie din Praga a deschis în anii ’90 catedra filmului de animaţie şi Maria a fost prima ei absolventă. Întrepătrunderea tehnicilor de filmare specifice filmelor de animaţie cu cele ale filmului clasic a devenit un element tipic al creaţiei ei. De altfel, filiaţia este aproape evidentă pentru cinefilii care îşi aduc aminte de maestrul ceh al filmului de animaţie Jan ©vankmajer şi de obiectele lui, tacîmuri, hrană şi altele, însufleţite în mod fantasmagoric. În cel mai nou film de lungmetraj al Mariei Procházková " Cui i-e frică de lup? ", eroii păşesc din nou în lumea necontrolată a fanteziei. Desenele micuţei Tereza, de şase ani, prind viaţă, iar actorii se întîlnesc cu animaţia. Filmul nu este unul exclusiv pentru copii; el povesteşte episodul unei crize de familie care se petrece tocmai sub ochii copilei. M-am întîlnit cu Maria Procházková într-o cafenea din Praga şi, la un ceai, mi-a spus, pe scurt, povestea filmului şi mi-a destăinuit că animaţia-i apare tot timpul, chiar şi în imaginile cotidiene. Uneori, pe baza unor mici detalii, îşi imaginează întîmplările oamenilor pe lîngă care trece. Geanta unei doamne în vîrstă sau gestul unui călător oarecare din tramvai pot constitui mecanismul de declanşare. De ce această revenire repetată la combinaţia filmului animat cu cel artistic? De dragul chipului uman şi mai ales al ochilor. În filmul animat este posibilă abrevierea, deoarece, în pofida unei anumite simplităţi a simbolisticii sale, animaţia ne permite să înţelegem întîmplări chiar şi în lipsa dimensiunii concrete a realului. Ce-i drept, asta poate fi un avantaj şi un dezavantaj... Ce importanţă are fantezia pentru tine în viaţa cotidiană? Fantezia este absolut fundamentală, fără ea nu poţi nici să te îmbraci, nici să îţi ungi o felie de pîine cu unt. În filmul artistic lucrezi întotdeauna cu realitatea, dar în filmul de animaţie este extraordinar faptul că nu are nici o limită, la fel ca fantezia. În acest film ai abordat o temă matură, prin ochii unei copile, pare destul de riscant. De ce aşa? Ca să ne amuzăm " temele grave se găsesc pretutindeni în jurul nostru şi în noi. Printr-un erou-copil putem înţelege mai bine, din punct de vedere psihologic, o situaţie dramatică. Nu considerăm filmul ca un atac asupra celor maturi şi ca un fel de critică, ci un prilej de a privi problema maturizării prin ochii unui copil implicat. Filmul acesta este despre noi. Fiecare dintre noi are posibilitatea de a-şi alege o perspectivă proprie; aceea de părinte sau de copil. Cum faci un film care are ca protagonist un copil preşcolar, care vorbeşte în film aproape tot timpul? Şi în plus despre lucruri complicate! rîde Maria. Am ales intenţionat preşcolari, deoarece odată cu intrarea la şcoală copiii încep să îşi caute rolul şi locul, încep să se controleze. Pînă atunci sînt sinceri şi deschişi fără rezerve. Copiii-actori cu care am lucrat nu au cunoscut scenariul, întotdeauna le-am dat explicaţii doar atunci cînd am ajuns la scena pe care ne pregăteam să o turnăm. Apoi am repetat diferite situaţii direct în decor, împreună cu ceilalţi actori, în faţa camerei active. Le-am repetat replicile pe care urma să le rostească chiar cu intonaţia pe care o doream de la ei. Imediat după ce au reţinut textul şi intonaţia, am filmat. Scenele au fost filmate în ordinea naraţiunii, în aşa fel încît copiii să poată înţelege întîmplarea? Din păcate, nu ne-am putut adapta atît de mult, aşa că am filmat ca de obicei, mai multe scene într-un singur decor. Iar scena-cheie am reuşit să o filmăm în penultima zi. Şi abia atunci, Dorotka, eroina noastră principală, a aflat cine este ea, de fapt, în economia filmului. Şi acest lucru a contat, desigur, în acea scenă dramatică. Filmul Cui i-e frică de lup? a avut premiera internaţională la Festivalul internaţional al filmului de animaţie de la Berlin. Publicul din România va avea posibilitatea să îl vizioneze la Bucureşti, în cadrul Festivalului Filmului European, precum şi la Timişoara, unde va avea loc un spectacol de gală, în prezenţa regizoarei. Maria Procházková lucrează acum la o serie de filme de animaţie scurte, pentru copii, despre ţările Uniunii Europene, serie numită Ghicitori europene, şi în acelaşi timp cochetează cu ideea de a realiza un basm de lungmetraj. Doar că nu s-a hotărît încă ce o atrage mai mult " Albă ca Zăpada sau Fata cu părul de aur… Monika ©tĕpánová este directoarea Centrului Ceh din Bucureşti. Filmul poate fi vizionat în cadrul Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, în perioada 7-31 mai, la Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Iaşi. Programul complet şi detalii despre filme pe www.icr.ro şi www.festivalulfilmuluieuropean.ro. Dilema veche va comenta, şi în numerele viitoare, filmele prezentate în cadrul festivalului.

Mai multe