Cosmo: reţete pentru femeile independente

Că revistele pentru femei prezintă reţete e un lucru de mult ştiut, despre care, pe vremuri, scriam critic. Cu timpul, mi-am dat seama că n-am de ce să mă inflamez: în primul rînd, nu mă obligă nimeni să le citesc, şi, în al doilea, fiecare e liber să-şi aleagă reţeta care i se potriveşte. Dacă romanele gen Barbra Cartland sau Sandra Brown oferă varianta ficţională, în care n-ai decît să exersezi zeci de combinaţii amoroase ale aceleiaşi eroine frumoase şi, la necaz, care iese, pînă la urmă, deasupra nevoii, datorită unui erou puternic, după o înfruntare sexualo-psihologică, revistele pentru doamne şi domnişoare ne prezintă versiuni non-fiction: un soi de psihologie aplicată, cu exemple concrete, calată pe situaţiile cu care cele mai multe dintre noi ne întîlnim zilnic, şi anume relaţiile, la fel de controversate, cu sexul opus, cu locul de muncă şi propriul nostru eu. Diferă doar targetul, adică vîrsta, statutul marital şi studiile persoanelor cărora le sînt adresate. Recunosc că, dintre multele reviste, Cosmopolitan îmi oferă reţetele cele mai apropiate de propriile mele şabloane: îmi plac scenariile în care o Ea, în jur de 30 de ani, are frămîntări psihologice şi complicaţii sentimentale cu un El, care, de fapt, n-o merită; după ce suferă pe parcursul a vreo 2.000 de semne, dar pe un ton ironic şi detaşat, pînă la sfîrşitul - să zicem - al celor 4.000 de semne, realizează ce se întîmplă cu Ea, o termină cu nerodul şi trage şi cîteva învăţăminte, cool, super şi morale, din ceea ce i s-a întîmplat. Dar să dăm cîteva exemple concrete, din Cosmo apărut în noiembrie, a.c.: Andreea Niculae, de pildă (o fată drăguţă şi sexy, după poza adiacentă) povesteşte cum un iubit de-al ei i-a dat papucii, pe motivul că era prea bună pentru el; de fapt, el se pregătea pentru o altă relaţie, cu o fată, care, la rîndul ei, i-a dat ea papucii individului abject, răzbunînd-o pe cea dintîi. Finalul articolului, cel în care autoarea trage concluziile şi morala, e cel care ne unge la suflet pe noi, toate cititoarele femei, şi orgolioase, care am avut de-a face cu şmecheri incapabili să ne aprecieze: "Povestea pîslarilor nefericiţi şi a papucilor şi mai nefericiţi se termină aici. El a regretat, eu am iertat şi... nu, nu ne-am împăcat. Vă aşteptaţi la vreun happy-end de telenovelă? Poate vă întrebaţi ce face el acum... Citeşte articole din Cosmo ca să înţeleagă femeile şi-şi dă în cărţi ca să-şi afle destinul. (Faza cu cărţile e inventată de mine, aşa, ca să-l fac de rîs)". Citatul de mai sus are tot ce-i trebuie, totul la nivelul de popularizare de care "fetele" au nevoie ca să se simtă bine şi să fi învăţat ceva: partea de poveste care, cu adaosul necesar de papuci, sună cumva a 1001 de nopţi; referinţa doctă la telenovele, care ne arată clar că cititoarele Cosmo nu sînt dudui din acelea, siropoase şi iraţionale; partea de metatext, în care iubitul jalnic citeşte Cosmo pentru a înţelege femeile; şi, în sfîrşit, contribuţia feministă, care-i pune în cîrcă aceluiaşi detestabil personaj masculin o activitate specific feminină, şi anume datul în cărţi, pentru a-l discredita şi mai tare. Numărul din noiembrie al revistei are, pe lîngă acest articol, încă multe calate pe aceeaşi ideologie: fie că sînt sfaturi practice, teste de autocunoaştere, introspecţii, perspective masculine asupra femeilor, consilieri în privinţa dietei, a menstruaţiei şi job-ului, toate ne comunică, într-un limbaj între personal şi tehnic, faptul că sîntem femei independente şi cu soluţii de supravieţuire, dacă nu fericită, măcar optimistă. Dacă recunoaştem şabloanele, dar şi utilitatea lor, măcar la nevoie, n-avem decît să le consumăm (cu doza de detaşare necesară). (I. P.)