Corespondenţă

Îţi scriu dintr-un Internet-café din Roma, la doi paşi de librăria unde ţi-am găsit acum 40 de ani Tendre est la nuit. Eram prima oară afară şi foarte speriată de tot ce vedeam, ţi-am telefonat şi, ca să mă liniştesc, te-am întrebat ce să-ţi aduc. Mi-ai spus să caut cartea lui Scott Fitzgerald, erai topit după el. Cînd am găsit-o, mi-a trecut orice spaimă. Tu m-ai învăţat să pun pariurile astea absurde. Acum îţi scriu tot aşa, sînt foarte îngrijorată de ce se va mai întîmpla cu băiatul nostru şi cu Grunna lui. Din cauza crizei, ei nu au mai plecat în croaziera aceea de lux, agenţia nu a avut clienţi şi s-a renunţat la călătorie*. Acum ei sînt de trei zile la Ierusalim, la un concurs internaţional de bridge unde el stă lîngă ea ca să-i ţină noroc. Oricît a învăţat el jocul, încă nu-i poate fi partener, dar ea e prea superstiţioasă ca să renunţe la acest obicei, să-l aibă lîngă ea. De la Ierusalim ar trebui să vină poimîine aici, la Roma, pentru un alt concurs, numai că tatăl ei s-a îmbolnăvit şi este în spital, la Reykjavik, pentru o operaţie urgentă la colon. Grunna a vrut să plece imediat acasă, dar tatăl ei i-a cerut să rămînă la concurs, să se concentreze şi i-a dat exemplul lui, cînd a intrat în finala campionatului de şah din Islanda în timp ce mama lui era în agonie. Islandezii nu-s în nici un caz ca noi. Băiatul nostru (îi spun tot mai des aşa) vrea s-o convingă să plece urgent lîngă tatăl ei. Ea nu ştie ce să facă, pe cine să asculte. Aştept un telefon de la el şi îţi voi comunica tot ce se întîmplă. Să ai o noapte blîndă... De la D.M.T., prietenul inexistent al fiului inexistent Fiul dvs. mi-a transmis că după ce a citit articolul despre Nanuk pe care i l-aţi trimis de ziua lui** a fost tulburat. El nu foloseşte prea des acest verb. Sper să vă facă plăcere această ştire. De la o inexistentă Veronica din Afula Dragă Radule, ştiu că ai rămas foarte supărat pe mine pentru că l-am trimis pe fiul meu să cumpere din Reykjavik articolele tale din Scînteia noastră a tineretului***. Ţi-am trimis şi două tricouri cu chen ve lo şi nu mi-ai răspuns. Nu ţi-am mai scris fiindcă nu înţelegeam ce rău am făcut dacă am vrut să am lîngă mine cîteva pagini din tinereţea noastră de care toţi îşi bat joc. Cu ce am greşit ca să nu-mi mai adresezi nici o vorbă? Am încercat să-i citesc fiului meu articolul tău scris de 1 Mai, premiat în redacţie. M-a lăsat să-l duc pînă la capăt, după care mi-a zis că e foarte obosit şi s-a dus să se culce. Dimineaţă, la cafea, mi-a spus că sînt singura din Afula care înţelege ce i-am citit. M-a cuprins o mare tristeţe care a ţinut pînă acum cîteva ore cînd am trăit cea mai mare surpriză de cînd sînt aici. A venit la noi acasă fiul tău, cam imediat după prînz. Îţi dai seama cum era să leşin, dar m-am ţinut bine cînd mi-a spus cine e şi ce face. Venea de la Ierusalim de la un concurs de bridge şi se exprima cît se poate de manierat şi inteligent. Mă uitam la el şi voiam să văd dacă îţi seamănă. Cred că la ochi şi în felul cum era îmbrăcat foarte sport, cum îţi plăcea şi ţie, care mereu te lăudai că nu porţi cravată şi nu ai nici un costum. Aveam o mie de întrebări să-i pun, dar nu m-a lăsat fiindcă a intrat imediat în subiect: voia să-i dau înapoi toate articolele tale. Ţi-am scris ultima oară că nu i le voi da niciodată nimănui, dar acum cu el în faţa ochior mei, am simţit că nu voi putea să nu i le dau. Îmi vorbea politicos şi logic, că l-am şi întrebat: "Fii sincer, nu-i aşa că şi ţie îţi plac articolele astea...?". Mi-a răspuns că nu despre asta este vorba, că el e fiul tău şi că el trebuie să le păstreze, nimeni altcineva. Sigur că am vrut să-l întreb atunci de ce nu-ţi scrie şi te chinuie cu prostii, dar m-am reţinut ca să nu te necăjesc din nou, cine ştie ce te mai poate enerva? Nu mai am inteligenţa din România. I-am scos dosarul de sub plăcile mele, am vrut să-i pun măcar o melodie din anii noştri, a acceptat, cu toate că era grăbit, că-l aştepta logodnica lui la Ierusalim unde nu poate juca în concurs fără el lîngă ea. Mi-a plăcut că mi-a dat acest amănunt intim şi i-am pus: "Ia-mă la braţ şi spune-mi tu". A ascultat-o cu un zîmbet pe care fiul meu nu-l cunoaşte. Nu-ţi ascund că am avut emoţii după plecarea lui, deoarece pe şoseaua de la Afula spre Ierusalim a fost o alarmă care a ţinut o oră pînă s-a dovedit că e falsă. Dar pînă afli că a fost falsă durează mai mult decît îşi poate un om închipui. Să-ţi fie sănătos şi să ai numai bucurii de la el. Cred că te iubeşte foarte mult, dar nici el şi nici tu nu vă daţi seama. Eu nu mă înşel, m-am înşelat o singură dată. A ta, Veronica De la amica existentă a fiului inexistent A trecut mai mult de jumătate de an de cînd fiul din Reykjavik nu v-a mai scris. Bănuind că vă verificaţi cutia poştală chiar de mai multe ori pe zi, în speranţa unei epistole dintr-un port mediteranean în care logodnicii s-ar fi oprit pentru o seară, m-am hotărît să intervin. Nu pot spune că-l cunosc bine pe fiul dvs., întîlnirea noastră întîmplătoare într-un avion care zbura spre Reykjavik n-a durat mai mult de cîteva replici, jumătate tăioase, jumătate amicale. Însă din schimbul de scrisori pe care l-am urmărit cu atenţia unui detectiv sentimental, cred că am înţeles un lucru destul de important. Fiul dvs. inexistent o să vă scrie doar după ce-o să se despartă de logodnica lui, pricepînd pînă la ultimele ei consecinţe o frază pe care chiar el v-a scris-o ultima dată: "Sîntem şi tu, şi eu, ininteligibili". Ininteligibili, aş continua eu, pentru o vicecampioană islandeză de 27 de ani. Cu mare drag, L.V. * pentru nonficţionari: vezi Dilema veche, nr. 283, din 16.07.09 ** pentru nonficţionari: vezi Dilema veche, nr. 288, din 20.08.09 *** pentru nonficţionari: vezi Dilema veche, nr. 279, din 18.06.09