Cine (nu) vrea sa fie prinţesă

Dintotdeauna mi-am dorit să fiu, măcar puţin, şi în anumite privinţe, prinţesă. Orice fetiţă normală, presupun, are măcar o etapă în viaţă în care se vede în rochie roz, cu bucle lungi acoperite de flori sau diademe, săgetînd inima unui, evident, prinţ care apare te miri unde şi din te miri ce. Revista Princess (editată de Egmont, România, editor coordonator Aloma Ciomîzgă) se adresează exact acestui fel de fetiţe: celor care, cîndva, în viitor, vor merge pe urmele lui Barbie şi-şi vor desăvîrşi, mai tîrziu, educaţia sexualo-sentimentală citind Girl, şi apoi Unica, Elle, Avantaje şi Cosmo. Princess reprezintă faza preadolescentină în instruirea reprezentantelor comme il faut ale sexului în principiu frumos şi oarecum slab. În această etapă, evident, nu se pune problema educaţiei sexuale, ci doar a unui început de training sentimental, cu tente morale. Partea morală e binevenită, pentru că revista în cauză le învaţă pe fetiţe, prin modelul prinţeselor prezentate - Belle (Frumoasa şi Bestia), Aurora (Frumoasa din pădurea Adormită), Ariel (Mica sirenă), Mulan, Albă-ca-Zăpada sau Cenuşăreasa să fie bune, respectuoase, săritoare, grijulii şi mereu preocupate de cei din jur. În acest ultim punct intervine, deja, nota - să-i zicem, mai dur - sexistă: prinţesele în devenire sînt învăţate cum să le facă pe plac viitorilor prinţi: de pildă, Belle se tot străduieşte să găsească un joc care s-o mulţumească pe Bestie; aceasta sau mai bine-zis acesta, pentru că noi ştim că, de fapt, e vorba de un prinţ deghizat, cîrcoteşte la toate propunerile ca, în final, să-i ofere el Frumoasei un joc mai grozav ca toate celelalte, şi anume un carusel, pe care îl asociază şi cu o iniţiativă romantică: o masă cu lumînări şi pernuţe roz, la iarbă verde. Între Bestie şi eroii Barbarei Cartland sau cei din Tînăr şi neliniştit nu e mare diferenţă: ei se suprapun aproape perfect peste portretul-robot al bărbatului ideal pentru orice fată devenită prinţesă: puternic, dar şi romantic, lăsîndu-se greu, dar cu iniţiative lăudabile; un partener care ştie să satisfacă nevoile de toate felurile ale frumoasei sale, fără a-şi pierde din tărie. În sprijinul aceleiaşi ideologii feminine şi idilice vin şi celelalte componente ale revistei: sfaturi practice, interpretări de vise, chestionare. De pildă, aflăm că, "dacă visezi flori, vei avea foarte curînd un prieten nou, foarte special"; la Jocul iubirii adevărate, poţi cuceri inima prinţului doar "dacă reuşeşti să găseşti cele cinci calităţi ale unei prinţese adevărate": "înţelepciune, frumuseţe, prietenie, curaj, generozitate"; la capitolul chestionare, poţi afla dacă vrei "să locuieşti într-un castel sau într-o căbănuţă", iar printre opţiunile de ocupaţii se numără gătitul, dansatul, hainele elegante... Toate lucrurile pe care le poţi confecţiona sînt roz, cu inimi sau trandafiri: există "o pernuţă parfumată" din pîslă roz, cu margini de dantelă şi umplută cu petale uscate; o bentiţă, îmbrăcată tot în pîslă roz, pe care se lipesc o panglică de un alt roz şi nişte trandafiri mici, din satin; şi un medalion indian, de astă dată albastru şi cu pene, dar care tot are în componenţă paie roz. Pe scurt, o lume roz, destul de restrictiv-idilică, cu o morală în principiu justă, dar destul de submisivă. Despre care nu pot să spun că îmi displace, în limitele kitsch-ului dulce şi ale lipsei de adecvare la lumea cu mai puţini prinţi şi castele în care ne agităm. (I. P.)