Ceaţa

Morţii ei de ceaţă! Cîţi morţi am dat spre cer ca să mi se dea în loc ceaţă pe parbriz? Acum, pe bune, ceaţo, caţo, maţ aburind, javră pe care nici s-o încaleci cu tîrnăcopul nu poţi, acum, pe bune, ceaţo, ce vrei de la mine? Nu doar că ne îmbrîncim în fiecare intersecţie, dar te pui, ceaţă, pe parbriz. Nu doar că ne e creierul în ceaţă, dar te mai avem şi pe parbriz. Nu doar că nu ne spălăm maşinile sau ni le spălăm şi ni se murdăresc după o oră de mers în oraşul jegos, dar te avem, ceaţă, pe tine, ceaţă, pe parbriz. Ceaţă, eşti ca o sugativă, ne porceşti fără să ne vedem cît de porci sîntem. Această rubrică se va muta începînd din 2007 în Academia Caţavencu!!!! Ceaţa e ca o gumă, ne şterge pe bot de trufie şi ne bagă moartea în vine. Du-te dracului, ceaţă! Ce cauţi în oraşul mizerabil? Ce cauţi să ne înfrunţi pe noi, aşii stopurilor de care nu ne pasă, cavalerii fugii cu 200 pe oră, cu maşina prin Bucureştiul cîrpit şi odios? Ce cauţi, ceaţo, să-mi arăţi că zi şi noapte e la fel şi că sînt prea mic cînd natura e pe parbriz? Ce cauţi, ceaţo, să mă arăţi cum sînt, fără gînduri la volan, ci doar cu instincte... să-l depăşesc pe ăla, mă enervează vaca aia, să mă bag în faţa coloanei... bă, ceaţo, greaţo, mă faci să-mi fie rău de mine, de maşină, de viaţa în pielea mea de piele ţinută la adăpost în pielea mea de tinichea. Ceaţo, ieşire din sinele tău spre fapta noastră, din nelinişte spre linişte dusă la iritare, din întuneric spre întuneric, din lupte degeaba spre pace degeaba, din boală spre sănătate bolnavă şi din viaţă imorală spre una amorală. Nu contăm în ceaţă, nu contăm, sîntem mici cu Range-urile sau Volvo-urile sau Audi-urile noastre. Orice reclamă s-ar face, orice faruri de xenon, zen sau tantra am avea, ceaţa ne face paraleli cu noi, cu străzile, cu realitatea din jur. Pe ceaţă trebuie s-o străpungem, s-o băgăm în seamă, n-o putem ocoli, s-o violăm, cum stă ea întinsă, s-o violăm, dar fără să avem vreun indiciu de e blondă sau brunetă, şezută sau înaltă, proastă sau deşteaptă. Nu poţi nici o pernă pe faţă să-i pui... Nu voi fi bou să mă lupt cu ceaţa, să ies ca turbatul să mă lupt cu ceva ce există şi care-mi arată şi mie că exist, mai tare decît îmi arată ceilalţi partenoici la trafic. O las, aştept să se ridice, să se care şi apoi îi trag un şut în ultimele şuviţe şi o bag în mă-sa. Vedeţi ce curaj pe mine? ____________________ P.S. se dedică acest articol lui Mircea Mihăieş din Timişoara. Se cam face "de ceaţă" în cazul colegului meu de pagină Radu Cosaşu.