Către un inexistent colonel pensionar
Colonele!, ţin minte scrisoarea ta din urmă cu un an, atît de bine încît nu mă feresc să-ţi spun că nu am avut chef să-ţi răspund; îmi urai să nu-mi pierd humorul, dar eram într-o perioadă cînd nu-l controlam cum trebuie; nu stau mai bine nici acum " fiul meu nu mi-a mai scris de trei luni… " însă de data asta ai fost mai epic, ai renunţat să-mi dai sfaturi şi să te mai crezi exemplar. Dacă vrei humor " ăsta-i cusurul tău: ai convingerea că eşti exemplar! Nimic nu e exemplar în lumea de azi " aşa cum mi-a scris-o, acum trei ani, fiu-meu (nu chiar) "de la facultate" " precizare care, de asemenea, te poate încredinţa că mai ştiu ceva din Caragiale. Ca atare, nu-ţi voi spune ce părere am despre cartea cu Leonte Răutu, mi-o păstrez pentru nuvelele mele, mă simt mult mai bine în literatură decît în direct. În privinţa articolului acela cu Hruşciov, nu te mint cînd îţi spun că nu-l am în colecţia mea, dar că mi-ai făcut poftă să-l recitesc; voi ruga pe cineva să se ducă la Academie şi să mi-l caute " există acum, dacă tot există "o trudă a memoriei" ("travail de mémoire" îi zic francezii care nu te-ar lăsa să te amuzi de acest termen…), o specie de truditori specializaţi în căutarea de articole, mai mult sau mai puţin infamante, oameni care stau cu zilele spetindu-se să găsească " desigur contra-cost " pepitele de aur din păcătoşeniile trecute. Nu mi se pare nici inept, nici mîrşav. Doar defazat ca instinct şi în consecinţe. Fără aceşti proletari ai memoriei, cum ar fi editat fiica ta o utilă "antologie a ruşinii din presa românească"? Din cîte îmi aduc aminte " şi nu văd în asta nimic vanitos, ci doar un semn de sănătate mintală " articolul se numea "Esenţialul", era scris în 1955, înainte deci de Congresul 21 de la sovietici, mă entuziasmase o cuvîntare a lui Hruşciov la plecarea unei mulţimi de comsomolişti să desţelenească pămînturile secătuite din estul Rusiei; a ieşit scandalul pe care zici că-l ştii, dar ceea ce nu ştie nimeni este că Dej, după ce l-a citit, a întrebat doar atît: "Cine-i gazetăraşul ăsta şi cine a dat drumul la porcăria asta?". Cu puţin tupeu (dar de unde să-l iau?), aş putea pretinde că " dincolo de şabloane " articolul era instinctiv antistalinist prin elogiul adus lui Hruşciov şi prin urmare devenea antidejist, fiindcă "sus", cu mult înainte de Congresul 21, nu-l suportau pe Nichituş. Intuiţiile lui Dej nu le-a avut nimeni în lagăr. Apropo, pentru că tot vrei să ne amuzăm " poţi să-mi spui, ca fost ştab al învăţămîntului politic, cum s-a acceptat ca 40 şi ceva de ani cuvîntul rusesc lagher să fie tradus "lagăr", lagărul păcii şi socialismului? Cenzura alerga după fiecare "şopîrlă" şi lăsa liber asemenea dinozaur de greşeală politică. De cîte ori am spus cu toată naturaleţea că facem parte din lagărul păcii şi socialismului…!? Nu ajunsese Ungaria cea mai veselă baracă din lagăr? Prima întrebare pe care i-aş fi pus-o lui Răutu " era una dintre puternicile mele utopii să stau de vorbă cu el, măcar după ’89 " ar fi sunat aşa: "Ca suprem responsabil peste toate cuvintele presei române, la gradul de vigilenţă al inteligenţei dvs., cum aţi putut admite ca să se traducă din rusă în română, mot-