Cartea de imobil a scării 2, povestită cu Anca Romeo (6)
Aceasta este întoarcerea mea, după 20 de ani, în blocul copilăriei mele. Aceasta este cartea vieţii mele. Citiţi discuţia avută cu actualul deţinător al cărţii de imobil. La apartamentul 87, Niculcea Neagu din Mihăileşti, care a murit şi dînsul acum vreo cîţiva ani, Niculcea Constanţa din Buftea, care e foarte bolnavă, tot aşa, datorită unor congestii cerebrale. Niculcea Gheorghe şi Niculcea Marian sînt copiii care, numai Niculcea Marian stă cu Niculcea Constanţa în blocul N 3. Niculcea Gheorghe şi cu celălalt băiat, George, locuiesc unul la BIG, unul prin Sălăjan. La apartamentul 88 avem familia Pană Georgescu şi Vasile, care s-au mutat din bloc; el trăieşte, Pană Georgescu Georgeta trăieşte şi dînsa, dar nu mai locuieşte la noi în bloc şi în locul lor stă Pană Georgescu Dana Iulia, care actualmente s-a căsătorit, are o fetiţă şi se numeşte... uitaţi cum se numeşte... Cidentă Dan, doctor. Care lucrează pe linia Olteniţa, într-o comună. Sînt oameni liniştiţi... La apartamentul 89 stă Udrescu Ion şi Udrescu Maria, care stau de 40 de ani aicea în bloc, la etajul 8, apartamentul 89, Udrescu George Adrian este bolnav... o paralizie, handicapat, aşa, şi mai are un băiat, Udrescu Valentin, care e căsătorit; e plecat în străinătate. Are un copil. Era grecoaică? Niculescu Dumitru a murit de 20 de ani, Niculescu Hrisula trăieşte, are 80 de ani... din â21 are 75 de ani, aşa. Aşa, are un băiat, Niculescu Doru, care a avut un accident de maşină acum 15 ani, era să moară. Da, parcă-l mai ţin minte. Dar ce s-a întîmplat? Deci, mergînd spre Sinaia, după Aeroportul Otopeni, mergînd cu un coleg cu maşina, fiind polei, aşa, o clipă de neatenţie, a intrat pe sensul celălalt şi s-a lovit frontal cu un Jeep, nu mai ştiu ce maşină. Colegul lui, care conducea, a murit pe loc, el, în urma unor operaţii sofisticate la Spitalul 9, a rămas cu nişte traume, dar şi-a revenit şi, acum, e director pe la Gaze, nu ştiu pe unde. E bine. Are căsătorie cu Niculescu Nu-ştiu-cum-o-cheamă, lucrează pe la Parlament şi are o fetiţă. De asemenea, sînt nişte oameni cumsecade, liniştiţi. La apartamentul 91 avem pe Dragu Panait care a murit de 5 ani, care a vîndut apartamentul şi în locul lui s-a mutat. Moldovan şi Guran. Panait ăsta era mecanic, văd. El o avea cu băutura. Prima dată a murit ea, acum vreo 20 de ani, pe urmă a murit el, acum vreo 5 ani. Avea trei copii: Dragu Constantin, care s-a mutat prin Rahova, pe lîngă benzinărie pe Şoseaua Alexandriei, Dragu Vişan care trăieşte şi s-a mutat din bloc şi Dragu Daniel Cristi, a murit datorită comportamentului dezordonat al sănătăţii şi al băuturii, fără servici, apucături de boschetar şi aşa mai departe. Aţi avut probleme cu el? Nu, se îmbăta. N-am avut probleme. La apartamentul 92 a locuit Remus Florea, care a murit şi dînsul. Pensionar, lucra la fabrica "7 Noiembrie", pe Dudeşti. De asemenea, Remus Marioara a murit după el. El era din Cătunele. Din Cătunele, da, da. Şi în locul lor s-a mutat Georgescu... Alexandru şi Cornelia. Da, da. Oameni liniştiţi, fără probleme. La 93 locuia Dincă Dumitru, care a murit. Dincă Sultana a murit. Dincă Dumitru a murit de 15 ani, Sultana de vreo 5 ani. (din volumul în curs de apariţie) Istodor-http://www.facemcatavencu.ro/blog.php?id=20