Bărbatul gentleman
Cumpăr revista GQ (Gentleman’s Quarterly), bucurîndu-mă că mai descopăr încă una pentru bărbaţi. De cîte ori citesc asemenea publicaţii e ca şi cum aş vedea lucrurile de partea cealaltă a gardului, din celălalt interior (vorbeam acum, în termenii delimitaţi pe sexe ai revistelor pentru bărbaţi şi femei). Aflu, de aici, cine sînt şi cum mai gîndesc bărbaţii români (în cazul de faţă, se pare, de un anumit nivel, dat fiind "gentleman"-ul din titlu). În privinţa dorinţelor lor posibile, constatăm, din primele pagini, că printre acestea s-ar situa: un cîine mecanic fără cap, pentru ascultat CD-uri, pare-se, intitulat "Woofers"; un regenerator de ţesuturi, în care "intri, apeşi pe buton, şi ţesuturile tale încep să întinerească"; un jilţ "de fiţă" al casei pariziene Ventury, din care au fost produse între 5 şi 150 de exemplare (amintind de cele aflate în casa directorului de la Plastac, din filmul lui Jacques Tati, Mon oncle...). Dar nu e vorba numai de obiecte. Bărbatul-gentleman are voie să-şi aplice şi tratamente cosmetice: Botox-ul, de pildă, testat de Ovidiu Buta, se dovedeşte util şi cu efecte vădite (relaxarea muşchilor feţei); la fel peeling-ul chimic şi microdermoabraziunea. Nu contează exact ce înseamnă, ci că au fost preluate şi de bărbaţi. Mentalităţile s-au mai schimbat, vizibil... Despre "colăcei" se poate vorbi, brusc, şi cu bărbaţii: "Aşa numiţii colăcei sau mînerele dragostei nu sînt deloc sexy cînd vine vorba de plajă. Din păcate, din ce în ce mai mulţi bărbaţi sînt afectaţi de acest sindrom generat în mare parte de poziţia şezut, din faţa monitorului". Incredibil! Şi eu care crezusem, ani de zile, că diminutivul horror "colăcei" este unul dintre multele defecte caracteristice femeilor, împotriva căruia trebuie să lupte acerb... Mai mult de atît, bărbaţii discută, pe faţă, despre cum să scape de părul de pe corp şi kilogramele în plus, ba chiar despre cum să se autobronzeze! Nu degeaba am văzut, an după an, filmul Mrs. Santa Claus pe Hallmark (cu nevasta lui Moş Crăciun, care devine feministă): în sfîrşit, ceva s-a schimbat. Plăcutele chinuri ale cosmeticii nu ni se mai adresează doar nouă, femeilor, cu mesajul de vinovăţie implicită (dacă nu îndepliniţi toate aceste ritualuri, nu veţi mai fi frumoase, bărbaţii nu o să vă mai placă şi specia se va duce de rîpă...), ci şi lor, bărbaţilor, altfel neînfricaţi eroi luptători cu viaţa de toate zilele... Îmi şi imaginez, în loc de tipicele două blonde stînd de vorbă, picior peste picior, despre ce măgării le-au mai făcut iubiţii, în timp ce aşteaptă la epilat, doi bărbaţi cu colăcei şi păr rebel pe spate trăncănind aşijderea: ia, uite, prietene, iubi nu mai vrea să facem sex de vreo două săptămîni, să fie burta asta de vină? În aceeaşi revistă, bărbaţii cer şi sfaturi sexuale. Asta nu ar fi decît de la sine înţeles, conform prejudecăţilor sexiste: dar nu şi atunci cînd acestea sînt mai curînd... sentimentale: "De ceva vreme, soţia mea îmi tot bate apropouri să mă întîlnesc cu alte femei, şi nu ştiu cum să interpretez chestia asta. Tu ce crezi?"; "De trei săptămîni tot flirtez cu o fată care mă atrage foarte tare. Există chimie între noi, dar încă nu am sărutat-o şi mi-e teamă că alunecăm pe panta prieteniei", scriu la rubrica "Sex. Dosarele XXX", doi cititori. Primul sărut, prietenie, nesiguranţă în relaţia cu nevasta? Adică şi bărbaţii, chiar dacă doar cei gentlemani, cărora li se adresează revista, sînt fiinţe umane... Măcar pentru această (re)descoperire, revista merită semnalată. (I. P.)