Avantajele înapoierii şi sastiselii

Una dintre frustrările mele constante vine din faptul că nu pot găsi revista timişoreană Orizont în Bucureşti. Pînă acum vreo doi ani o găseam, cu intermitenţe, la chioşcul de la Muzeul Literaturii Române. Acum un an o mai puteam lua din Piaţa Unirii. După asta a dispărut cu totul. Rar mai pica vreun număr prin redacţie, o mai găseam (selectiv) la biblioteca NEC. Abonamente nu se fac, sau poate m-a persecutat pe mine o cucoană coafată rococo de la Rodipet care îmi recomanda revista Orizonturi nu ştiu de care. Aşa încît vă imaginaţi euforia pricinuită de ultimele numere pe care Adriana Babeţi s-a îndurat să ni le trimită... Am citit cu aplicaţie, aşadar, numărul 7 din noua serie care şi-a schimbat look-ul, dar a rămas la fel de sprinţară, de consistentă şi de surprinzătoare. Pe prima pagină, un elogiu al lui Mircea Mihăieş pentru etern paradoxalul Şerban Foarţă: "E una dintre cele mai delectabile răsturnări de prestigiu din cîte am văzut în ultimii ani. Mi-am dat seama că, de fapt, Şerban Foarţă era Ťprizat» de mult mai multă lume, dar că, sub comunism, nu era chiar de bonton să-ţi arăţi admiraţia faţă de un refuznik al dogmelor bolşevice, faţă de cineva care dispreţuia făţiş înregimentarea în canoanele stupide ale conformismului. Boem pe vremea cînd o astfel de identitate era vecină cu puşcăria, dandy rafinat în restul timpului, eroul nostru e un uluitor om de cultură: o vietate improbabilă într-o lume obsedată de vulgaritatea valorilor cras-materiale". Pentru confirmare, a se citi şi cabalistica rubrică "Semne diacritice" semnată de Şerban Foarţă în pagina 3. Cornel Ungureanu scrie un documentar aplicat de "geografie literară" despre mitologia Nordului pornind de la poezia lui George Vulturescu şi ne prezintă în pagina 9 o suavă doamnă Paloma Popescu-Blum, actriţă, doctor în teatrologie şi polemistă teribilă, precum mama sa care semna, pe vremuri, "Cronica măruntă", tot în Orizont. Ce-o deranjează pe doamna Paloma, trăitoare la Paris? Desigur, literatura erotică a junilor, în special Băgău , pe care o cronichează cu umor şi detaşare, dar fără pic de dreptate... istorică. E prea bună, domnule Ungureanu, ca să fie adevărată, mai băgaţi-i un anacolut, un anacronism, un degeţel ridicat, ceva... Miezul revistei, dosarul nelipsit la Orizont, este reluarea conferinţei ţinute în iulie de H.-R. Patapievici la Constanţa: "Despre avantajele şi dezavantajele înapoierii". "Pasiunea" de la care Patapievici porneşte este, desigur, "ţărişoara" înapoiată, precară şi triştii săi locuitori. N-o să reiau raţionamentul seducător pe care Patapievici, cu pathosu-i rece, îl desfăşoară şi îl înfăşoară de mai multe ori prin Occidentul îndepărtat şi prin China dinastiei Song ca să redefinească modernitatea drept "un dispozitiv de civilizaţie, de cultură cu mai multe elemente care funcţionează numai prin mobilizarea lor cu anumite ponderi". Iată, în schimb, concluzia optimistă a conferinţei lui Patapievici, care rezumă astfel avantajul înapoierii: "Eu, un înapoiat de la periferie, am două temporalităţi. Prin faptul că sînt multicultural şi îmi pun problema înapoierii... sînt constrîns să mă refer la temporalitatea mea, pe care încerc să o depăşesc, şi la cea etalon, spre care tind. Lucrul mă obligă la o fertilitate pe care, dacă aş fi fost doar central, nu aş fi avut-o..." Interesant ar fi să aflăm, în acest context optimist, cum ar suna în România de azi statistica lui Pierre Chaunu asupra epocii clasice franceze, altfel zis, cîţi din cele 23 de milioane de români contemporani cu Patapievici trăiesc la vîrsta secolului XXI... Să nu uit excelentul interviu cu Radu Paraschivescu (realizat de Cristian Pătrăşconiu), care nu pierde niciodată ocazia să facă un elogiu exact şi plastic meseriei de traducător: "doar cine nu ştie cum se cîştigă pîinea asta şi-l poate imagina pe traducător drept un boem perpetuu, care ronţăie fursecuri, bea cafele şi se umple de bani. Traducătorul are contracte ferme, termene precise şi o sarcină pe cît de nobilă, pe atît de ingrată. El trebuie să fie vocea românească a unui scriitor care nu-ţi ştie limba, dar îţi face un credit orb. De aici momentele de blocaj, de aici sastiselile pasagere sau de durată, de aici tentaţia de a abandona". Şi tot de-aici, aş zice, minunea, atît de rară, a unei traduceri bune. (S. S.)