Aretha Franklin & Co.

În tradiţia cultissimei reviste fondate în 1967, Rolling Stone, , care are un tiraj de 1,4 milioane de exemplare şi care a trecut de curînd la formatul glossy (costă 2,5 dolari, dar prin bunăvoinţa celor de la Inmedio, revista se vinde la noi "doar" cu 42 lei), numărul 1066 propune topul celor mai mari 100 de vocalişti ever. 200 de nume celebre şi ultracompetente (muzicieni, producători, cronicari şi jurnalişti muzicali) au fost invitate să alcătuiască fiecare cîte un top 20 personal, listele fiind centralizate de o firmă de avocatură care a calculat şi validat topul final. Editorialistul Will Dana povesteşte cum au primit în cutia poştală plicuri cu listele scrise de mînă ale unor Keith Richards sau Bruce Springsteen, cum James Blunt s-a votat pe sine chiar pe primul loc şi ce scris frumos are Art Garfunkel: "Credem că a rezultat o listă comprehensivă, dar subiectivă. Veţi fi de acord cu unele nume, pe altele le veţi găsi discutabile. Acesta e şi hazul". Aş avea multe comentarii eu însumi, dar mă abţin ca să nu irosesc spaţiul. Cum primele zece poziţii sînt motivate fiecare de cîte un muzician, o să-i menţionez în paranteză şi pe cei care semnează splendidele textele laudative: 10. James Brown (Iggy Pop); 9. Stevie Wonder (Cee-Lo); 8. Otis Redding (Booker T. Jones); 7. Bob Dylan (Bono); 6. Marvin Gaye (Alicia Keys); 5. John Lennon (Jackson Browne); 4. Sam Cooke (Van Morrison); 3. Elvis Presley (Robert Plant); 2. Ray Charles (Billy Joel); 1. Aretha Franklin (Mary J. Blige). Pentru playlist-ul cu cele mai bune interpretări intraţi aici: www.rollingstone.com/greatestsingers. Spicuiesc din trei texte. Billy Joel: "Ray Charles a început prin a-şi dori să fie Nat King Cole. Cînd Nat cobora jos de tot într-un cîntec - ca-n ŤMona Lisa» -, ieşea un mîrîit foarte sexy. Ray a dus acel sunet la un alt nivel. A luat mîrîitul şi l-a cîntat. A luat scheunatul, geamătul, grohăitul şi a făcut din ele muzică..." Bono: "Lumea a uitat că Bob Dylan obişnuia să cînte în deschiderea marelui discurs al lui Martin Luther King ŤI Have a Dream» - predicatorul precedat de pelerin. Dylan a personificat multe voci în muzica lui - era modul prin care el dădea viaţă ideilor. În debaraua lui nu încap toţi pantofii personajelor care umblă prin poveştile sale... ŤSeries of Dreams», ŤMost of the Time» şi ŤDignity» sînt cîntece care mă mişcă cel mai mult pentru că în ele vocea se transformă în cuvinte. Nu e cîntat, doar viaţă - cum spunea Yeats, cînd dansatorul devine dans." Robert Plant: "Cînd l-am întîlnit pe Elvis cu Led Zeppelin, după concertele lui de la începutul anilor ’70, l-am măsurat cu privirea. Era mai scund decît mine, dar avea o conformaţie de cîntăreţ. Avea un piept larg în care vocea rezona puternic... Jimmy Page a glumit cu el spunîndu-i că nu obişnuim să facem soundcheck înainte de concerte, dar că, dacă am face-o, eu aş alege să cîntăm o melodie de-a lui. I s-a părut amuzant şi m-a întrebat ce cîntec de-al lui îmi place. I-am spus că prefer unul în care se regăsesc mai multe stări, ca acel superb country ŤLove me»: ŤTreat me like a fool / Treat me mean and cruel / But love me». La plecare, după ce petrecusem împreună 90 de minute amuzante şi pline de revelaţii, mă îndepărtam pe coridor. Atunci el a ieşit rotindu-se prin cadrul uşii cu o privire plină de satisfacţie şi a început să cînte: ŤTreat me like a fool...». M-am întors şi am făcut pe Elvis chiar în faţa lui. Am rămas acolo şi am început să cîntăm amîndoi unul spre altul." (M. C.)