Apostolul, Salvatorul, Mesianicul

Nu am fost lipsiţi de figuri publice dornice să facă dreptate, să se lupte pentru adevăr. Un gînd plin de recunoştinţă. Marian Munteanu: liderul Pieţei Universităţii 1990, avînd crezul lui Avram Iancu: "Noi nu ne-am luptat pentru jucării". A ţinut sus flacăra luptei împotriva comunismului, a unei lumi noi croite prost, după asemănarea noilor guvernanţi de după 1989. Atît de multă ură s-a adunat în bîtele celor ce au înăbuşit mişcarea Piaţa Universităţii, încît a fost tocat bestial de mineri în luptele de stradă din 13-15 iunie 1990 şi a fost arestat de către organele de ordine, chiar pe patul de spital, plin de răni şi ghipsuri. Rămînînd "în aer" condamnarea sa, devine întîi lider al partidului "Mişcarea pentru România", cu tendinţe ferme de dreaptă naţionalistă. Timpul vindecător l-a făcut om de afaceri, specialitatea: comerţul cu arme. Şi, apoi, Virgil Măgureanu, fostul şef al serviciului de informaţii ce a controlat îndeaproape înăbuşirea fenomenului Piaţa Universităţii, a revăzut în Marian Munteanu un lider, de data asta pentru scopul salvării neamului, din punctul lui de vedere. Astfel încît fostul lider candidează la Preşedinţie, din partea partidului lui Virgil Măgureanu. S-a retras la vechile afaceri în ultima clipă. Comparat cu Iisus Hristos pe vremea cînd ţinea trează pînă la ore înaintate în noapte Piaţa Universităţii, s-a jucat în plină zi cu ispita de a conduce o ţară. I-a plăcut. Azi, are ore de folclor la Litere şi e acţionar minoritar în două firme de consultanţă. Consultanţă de origine şi practică necunoscute. Generalul Florică: şef al Gărzii Financiare, demis sau demisionat, autor al unei greu de uitat liste "a lui Florică", în care erau acuzaţi de corupţie peste douăzeci de demnitari ai guvernelor Roman şi Văcăroiu. Afacerea importului de păcură, dosarul "Apartamentul" (repartiţiile preferenţiale de vile de protocol şi de apartamente către demnitarii postdecembrişti şi clienţii acestora), afacerea "Megapower", vînzarea flotei comerciale şi de pescuit oceanic, cumpărarea unor avioane Airbus în timpul guvernării Roman, importurile de zahăr infestat şi de grîu mucegăit, dezvăluite de general, au dus la înfiinţarea, în mai 1993, a Comisiei parlamentare de anchetă, condusă de senatorul Romul Vonica. Raportul final al comisiei anticorupţie a fost încheiat după aproape un an şi jumătate. Membrii acesteia, care reprezentau opoziţia, au acuzat muşamalizările operate de şeful comisiei şi au întocmit un raport separat. Pe 6 octombrie 1994, cele două rapoarte, însumînd o mie de pagini, erau citite în Parlament. În unele vagi cazuri, se propunea urmărirea penală, în rest " amnezie. Pe parcursul anchetei, generalul(r) Florică totuşi n-a stat degeaba. S-a privatizat, ocazie cu care a fost arestat pentru trafic de ţigări pe filieră arabă. Valerian Stan: militar de carieră, membru în mişcarea de democratizare a armatei CADA (1990), pedepsit pentru acest lucru şi trecut în rezervă de către generalul Stănculescu, ministrul de atunci al Apărării. În 1997, timp de opt luni, a fost şef al departamentului de control al Guvernului Ciorbea. A descoperit şi a dat publicităţii, fără să-şi consulte şefii, nereguli ale unor demnitari din coaliţia guvernamentală, parte de găsit şi în raportul Florică " locuinţe atribuite abuziv, vînzarea flotei. Destituit de premier ca urmare a scandalului din sînul coaliţiei. Viaţa lui Stan a curs firesc: pentru vehemenţa sa şi reamintirea permanentă a faptelor sale de glorie, a fost dat afară din tot soiul de comisii şi comitete. Pînă la transformarea sa în site pe Internet. (fragment din cartea în curs de apariţie la Editura Polirom)

Mai multe