A ghici în inima oraşului

Numărul de vară al revistei Lettre Internationale e nu doar consistent şi variat, cum ne-am obişnuit de multă vreme, dar şi lucid-amănunţitor, cum rar se întîmplă în zona jurnalismului românesc. A-nalizele şi interpretările din acest număr, "cardiogramele culturale" şi "ilustratele de scriitor" sau clasica de acum "Bibliotecă L.I.", comentariile politice şi corespondenţele par alese din "crema cremelor". Ca să nu mai pomenim traducătorii de la Lettre din care orice editor şi-ar putea selecta echipa... La cald, la prima lectură a noii apariţii (căci Lettre Internationale conţine, ca o bună antologie, texte diferite pentru cititori diferiţi, texte complementare, la care revii după prima lectură, poeme inedite care nu pot fi citite oricînd), aş semnala cîteva texte care nu trebuie ratate: * Excelenta proză a lui Mircea Ţicudean, pe care m-am bucurat să-l regăsesc în presa românească. Clujean din grupul de la Echinox, una dintre cele mai ascuţite inteligenţe critice şi eseistice ale anilor ’90, Mircea Ţicudean a lucrat la Cuvîntul lui Radu G. Ţeposu şi la Europa liberă. Povestea unui cartier din Praga devine la el prilej de geografie şi fiziologie literară, autoscopie şi excelentă proză scurtă. Aş citi oricînd, cu plăcere, o carte intitulată Smíchov de Mircea Ţicudean. * Poemul în proză al Gabrielei Melinescu dedicat Stockholm-ului - "oraş marţial construit pe vise" -, inimii oraşului de adopţie, în care poeta a transferat inima Bucureştilor pierduţi: "Mă rog de ziduri să nu se prăvălească, de casa noastră veche să nu se dărîme pradă traficului nebun, mă rog pentru oraşul marinarilor, Stockholm, să nu fie inundat de ape, nici ars de foc, nici vizitat de epidemii şi de războaie - pentru că acest oraş în care locuiesc acum eu şi aproape toate naţiile lumii este pentru mine o prelungire a oraşului natal, Bucureşti, şi o reprezentare simbolică a locuitorilor planetei noastre". l "Ziua continuă a unui ziarist din inima Europei" de Rodica Binder, încheiată, cu umor, de sentinţa lui Şerban Foarţă: "Uite, aşa îi bate Dumnezeu pe cei care se ocupă de poezia pură: îi face jurnalişti". * "Micul portret în formă de plimbare" al partiarhalului Lausanne, excelent surprins scriitoriceşte de Ion Vianu: "Un oraş e ca un animal îmblînzit. Poţi să-l piepteni şi să-l mîngîi în acelaşi timp, dînd blănii lui lustru; poţi, profitînd de prietenia ce vă purtaţi, să-l zburleşti, fără ca el să te muşte. Care e fizionomia reală a făpturii? Fără îndoială, amîndouă". * Cutremurătorul eseu care deschide revista, "Moscova, 1937" al lui Karl Schlögel, o radiografie bine documentată a anului negru 1937, anul nenumăratelor procese staliniste în care au murit milioane de oameni, executaţi, închişi, dispăruţi fără urmă. Dincolo de cifrele inconcevabile, de atingerea, în 1937, a acelui point of no return care a inaugurat "stalinismul ca civilizaţie", de neînţeles pare viaţa reală care se putea desfăşura în metropola sovietică în paralel cu crima în masă: "În Vecernaia Moskva sau Pravda... găsim, alături de comunicatul privind condamnările la moarte pronunţate în procesul contra lui Piatakov, anunţarea unui concurs de pian; informaţii despre extinderea reţelei saloanelor de coafură... alături de ştiri despre crescutul pericol de război; lîngă un reportaj despre parada sportivilor în Piaţa Roşie, un instructaj despre modul cum recunoşti spionii". * "Portretul unui monstru ca tînăr artist" de J.M. Coetzee, în care cazul tînărului Hitler este privit - psihologic, abisal, narativ - ca un posibil răspuns la întrebarea "cînd anume ne pătrunde răul şi cum." * Analiza comparativă făcută de criticul Gabriel Dimisianu celor trei volume de convorbiri cu ambiţii futurologice ale secolului trecut: Mărturia unei generaţii de Felix Aderca, Lumea de mîine de Ion Biberi şi Convorbiri la sfîrşit de secol de Mircea Iorgulescu, un excelent Post-scriptum la numărul din Dilema veche, "România de mîine". ( S. S. )