3 puncte de vedere despre Bogart

La 50 de ani de cînd... Din punct de vedere pocheristic Nimeni nu a înţeles ca Bogart cum se plăteşte cu doi şeptari şi cum se pierde cu doi şeptari, fără să divaghezi; fără să faci diversiune morală; fără să cazi în eseistică de Cruce Roşie, fără să ceri milă, fără să te plîngi femeilor, fără să te ridici de la joc, căci cît timp ai picioarele sub masă, nu ai voie să nu joci, nimeni nu şi-a retras mai tîrziu decît el picioarele de sub masa verde. Din punct de vedere eroic Nu-mi aduc aminte de filme cu Bogey-sinucigaş; puterea lui de a suporta neşansa, adversităţile zilei, tenacitatea cu care urcă pantele cele mai mîrşave nu au echivalent decît în încăpăţînarea cu care se aruncă în cauze pierdute şi afaceri murdare; toată frumuseţea fascinantă a jocului său vine din privirea lui asupra murdăriilor vieţii: o privire curată în tristeţea ei, curajoasă, fără exaltare, fără speranţă, fără melodramă,în care luceşte, departe, umbra unui scrupul: dacă murdăriile acestea mă vor ticăloşi, plătesc sec; nu voi rămîne dator, nu va trebui să mă căutaţi prin oraş; dar mai întîi trebuie să văd dacă mă voi ticăloşi sau nu. Chipul lui Bogey este expresia cea mai acută a acestui pariu existenţial. El e dintre cei puţini care văd cu ochii - nu doar cu "ochii minţii", insuficienţi în cinema - ticăloşia; o sfidează, dar nu se aşază la joc decît cu ea. Bogey e un cartofor al pocherului cu ticăloşenia. El coboară (din) şi rămîne ultimul reprezentant neliterat, dar artist, al generaţiei de încăpăţînaţi ai romanticelor cauze pierdute, patetice şi bete. El face parte din ariergarda "comandoului" lui Scott şi Ernest, responsabilii cu numărarea acelor fise numite eşecuri, date omului spre păstrare, fală şi blestem. Din punct de vedere comic Nu am văzut film mai vesel cu Humphrey Bogart ca Regina africană şi pe acest fir al apei mă duc de-a dura, fără jenă de copilăriile evidente ale filmului, de crocodilii care nu mănîncă pe nimeni, de cascadele mortale prin care trec această "old girl" şi al ei "mister". "Nu am încredere în oamenii sobri", îi plăcea lui Bogey să emită şi iată-l, neserios (prins în realizarea unei idei venite de la o englezoaică, fată bătrînă hotărîtă să torpileze, la ’914, un vas german pentru a-şi răzbuna fratele), renunţînd la masca sa de bărbat crud, la pesimismul său cam misogin, la cinismul său vulnerabil, la disperările lui "cu gheaţă", pentru ca să cînte şi să se joace în bătaia puştilor, convins că nu va muri, gata să anunţe că-i chiorăie maţele, să se maimuţărească precum maimuţele, să hipopotamizeze ca hipopotamii, ba chiar să-şi dea ochii peste cap strigînd: "Rosie, eşti grozavă!" şi s-o mai şi care pe umeri, după ce s-au luptat cu ţînţarii. "E minunat ca o înghiţitură de gin!" pe această corabie beată unde se acceptă că totuşi ceaiul face mai bine decît ginul, concesie uluitoare care spune totul despre acest Bogart cum nu a mai fost pînă atunci, un Bogart care s-a săturat de cauze pierdute şi fulgarine blestemate, urlînd incredibil: "Ura, ura, am reuşit!". Într-un final inadmisibil de caraghios - dar şi brutal de parodic -, el va sări în aer cu nu mai puţin dramatica doamnă Katharine Hepburn, după ce şi-au exprimat ultima dorinţă înaintea spînzurării: "Căsătoriţi-ne!". Se căsătoresc, fiecare spune Da ca un prostuţ, sar în aer lansaţi de propriile torpile şi rămîn în viaţă şi în apă, beţi de fericire strigînd printre crocodili: "Rosie... Charlie..." "Sam... - îi spunea el pianistului din Casablanca -, ţi-am spus să nu mai cînţi asta" şi pianistul nu-l asculta, hîrîind "As time goes by", Bogey sfărîmîndu-şi paharul şi, în prag, apărînd Ingrid Bergman. Nimeni nu vrea să renunţe la acest Bogart. Dar Regina africană - la 1952! - e a unui bărbat care a hotărît să nu se mai cînte pe sine, sfidînd tocmai melodia asta cu trecerea timpului. La urma urmei, nu mai avea mult. Nici 5 ani: începuse să slăbească, nu crîcnea, nu gemea, nu scîncea, îi spunea lui John Huston, şoimului său maltez: "Ce mai, e greu...", iar celor din jur: "Am cancer, nu e o boală venerică". Cuiva îi trecuse prin minte să-l convingă să joace într-o ecranizare după Marele Gatsby. Gatsby cu Humphery Bogart - o idee care mă înduioşează ca un extraveral.