Acul

10 noiembrie 2021   TÎLC SHOW

Observ că lumea continuă să-și bată capul cu problema vaccinării. Am scris și eu acum cîteva săptămîni despre asta, încercînd să găsesc cauze subtile pentru care unii nu vor să se vaccineze. Reiau subiectul pentru că între timp mi-a căzut o fisă, cum se spune, după care promit să nu-l mai abordez curînd, ba chiar sper să nici nu mai fie nevoie.

Ei bine, există o mulțime de motive pe care le invocă persoanele care nu vor să se vaccineze anti-COVID. Nu contest că unele sînt chiar întemeiate. Unele sînt simple pretexte. Altele fac parte dintr-un arsenal politic negativ.

Pe de-o parte, dezinformările în domeniu pot fi expuse cu mult aplomb și fără urmă de îndoială. De cealaltă parte, oamenii de știință, prin natura profesiei lor, nu pot niciodată să emită certitudini ferme. Nu pot spune, de exemplu, „Dacă te vaccinezi, nu te mai îmbolnăvești” sau „Dacă te vaccinezi, e garantat că nu vei mai muri de COVID”. Sînt și oameni care se îmbolnăvesc de COVID vaccinați fiind, și oameni care mor de COVID, vaccinați fiind. Cifrele o dovedesc însă deja, cu asupra de măsură, că vaccinații fac forme mai ușoare de boală sau că foarte rar se întîmplă să moară, mult mai rar decît nevaccinații. E o chestiune statistică. Bineînțeles însă că antivacciniștii scot în evidență tocmai excepțiile. Care există și ele și nu pot fi contestate. Mesajul „Cutare a murit, deși era vaccinat” este mult mai puternic decît formule de genul „Statisticile arată că numărul celor care...”. Și apoi, cîți oameni înțeleg o statistică? Nu demult, în Statele Unite s-a constatat că mulți medici nu erau în stare să aplice anumite politici de sănătate pentru că, deși studiaseră ani de zile medicina, nu se pricepeau la statistică și nu știau cum să interpreteze niște cifre. Erau complet ageamii la orice fel de matematică, fie ea și elementară.

Cu ani în urmă, un pseudo-specialist prevedea cutremure la televizor. Geologii știu că un cutremur nu poate fi prevăzut. Însă individul care spunea „Mîine va fi cutremur!” nu putea fi contrazis sută la sută de nici un savant respectabil. Pentru că savantul, deși vedea că are de-a face cu un farsor, era conștient că există și o probabilitate, chiar dacă infimă, să se producă un cutremur tocmai în ziua următoare. Celebrul fizician Richard Feynman spunea așa: „Cred că este mult mai interesant să trăiești fără să cunoşti decît să ai răspunsuri care ar putea fi greșite. Am răspunsuri aproximative, diferite concepții și grade de certitudine cu privire la unele lucruri, dar nu sînt sigur de nimic”. Tot el spunea, însă, că în știință apar și grade de certitudine atît de înalte, încît nu mai merită să iei în seamă infimul procent de incertitudine. În sfîrșit, cum să explici asemenea lucruri antivacciniștilor?

Intrăm deja în teorii prea sofisticate pentru mulți dintre cei care nu acceptă să se vaccineze. Cu toate astea, am remarcat că printre ei există și unii care, la rîndu-le, au teorii complicate cu care-și motivează opiniile. Vorbesc despre ARN, mutații genetice și alte asemenea năzdrăvănii. Și aici pică și fisa despre care aminteam la început. Am descoperit că în spatele unor asemenea teorii savante se poate ascunde ceva mult mai simplu: unui om care le vehicula cu o fervoare nemaipomenită îi era, de fapt, pur și simplu, frică de injecție, de ac. Aproape că n-am auzit pînă acum de un astfel de motiv. Am și uitat că se poate așa ceva. Nu-ți trece ușor prin cap că unui adult i-ar fi frică de o biată înțepătură. Și totuși. Acum, cînd „acul” ajunge la cei mai reticenți, care timp de multe luni au evitat vaccinul, aud de tot mai multe astfel de cazuri. În ceasul al doisprezecelea, cînd, pentru unii, frica de îmbolnăvire a depășit frica de ac, adevărata cauză a amînării a ieșit la iveală, iar sofisticatele teorii justificatoare anterioare au dispărut ca și cum nici n-ar fi fost. Unii își schimbă întrucîtva teoriile și se vaccinează. Alții, oameni în toată firea fiind, se rușinează pînă în ultimul moment să-și recunoască frica, dar ceea ce vezi în ochii lor atunci îți arată care era problema. Luni de zile s-au agățat de diverse teorii pe care le-au auzit ca să-și ascundă o spaimă de-a dreptul copilărească. Bineînțeles, e vorba de un fenomen uman mai general, care nu poate fi cauza specifică din pricina căreia România a rămas atît de mult în urma altor țări. Dar e și ea una din multele explicații. Frica e totuși ceva foarte omenesc. Mult mai omenesc decît teoriile conspiraționiste elucubrante. Ar trebui poate ca în clipurile de promovare să se spună și că vaccinul nu doare (că aproape nici nu-ți dai seama cînd ai fost înțepat), să se arate cît de mic e acel ac și cît de puțin durează toată operațiunea. S-ar putea evita măcar unele emoții, bîțîieli, leșinuri, insomnii dinaintea zilei cu pricina și nenumărate alte asemenea manifestări.

Mai multe