Bomba din ştiri şi ştirile-bombă
Presa este sub o continuă amenințare. Metodele de control adoptate de regimul Erdogan sau de apropiați ai săi merg de la diverse măsuri economice (preluarea sau cumpărarea publicațiilor incomode) pînă la amenințări și intimidări prin procese. Can Dündar este una din vocile sonore ale opoziției din Turcia. Și una dintre tot mai puținele în această țară în care regimul devine tot mai puternic pe măsură ce își elimină prin diferite mijloace opozanții și criticii. Multă vreme a susținut o rubrică în Milliyet, dar a fost concediat pentru textele sale tăioase. Chiar directorul publicației e cel care i-a explicat că nu mai vrea să publice articole critice la adresa guvernului de teama unor represalii. Nevoit să renunțe la rubrică, Dündar s-a alăturat redacției ziarului Cumhuriyet și a fost distins în 2015 cu premiul Reporteri fără Frontiere pentru „jurnalismul independent și curajos“. Nu multă vreme după decernarea acestui premiu, Can Dündar a fost arestat, altături de un alt confrate din redacția de la Ankara, ambii fiind acuzați că fac parte dintr-o grupare teroristă, de spionaj, de trădare națională și de dezvăluirea unor informații secrete. Ziarul publicase, pe lîngă diverse texte critice ale lui Dündar la adresa politicii lui Erdogan, și o investigație jurnalistică despre un transport de arme în Siria cu ajutorul unor vehicule care aparțineau serviciilor de informație turce. O știre-bombă, un articol care a pus încă o dată în dificultate guvernul turc – mai ales în relația cu Occidentul. Cei doi jurnaliști riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață. Au fost eliberați după trei luni de arest preventiv – dar acuzațiile nu au fost retrase și procesul continuă. În mai anul acesta, Dündar a scăpat ca prin minune după o tentativă de asasinat chiar în fața tribunalului unde venise să se apere de acuzații.
În publicația germană Die Zeit îi apare săptămînal cîte un articol de opinie. În textul cel mai recent, Dündar vorbește despre frica aproape patologică a lui Erdogan de textul scris, de „amenințarea“ pe care o reprezintă scriitorii și jurnaliștii. Într-adevăr, atunci cînd a fost întrebat, în cadrul unei reuniuni europene, despre destinul unei cărți care fusese interzisă în Turcia încă înainte să intre la tipar, Erdogan a comparat-o cu o bombă. Ba chiar și-a întărit afirmația într-o emisiune televizată: unele cărți ar fi „mai periculoase ca bombele“. În logica asta, spune Can Dündar, un autor e mai periculos decît un criminal. Cam așa se simte tratat în acest proces. „Știrea era falsă? Nu. Acuzația a fost că am descoperit un secret murdar al guvernului și că l am dezvăluit. Din cauza unui articol sînt amenințat, în două rînduri, de pedeapsa cu închisoarea pe viață – la sesizarea președintelui. După vechea legislație, aș fi pasibil de pedeapsa cu moartea. Dar, cum pedeapsa cu moartea a fost abrogată, va trebui să se mulțumească doar cu închisoarea pe viață“, spune Dündar.
În ziua tentativei de asasinat se afla în curtea tribunalului, în așteptarea unui verdict. Era înconjurat de apropiați și de jurnaliști. Cineva a îndreptat brusc pistolul spre el. Soția jurnalistului a reușit să devieze mîna înarmată. Mîna a apucat să tragă de două ori înainte să scape pistolul – un jurnalist a fost rănit la picior de un glonț ricoșat din asfalt. Cinci ani și zece luni de închisoare a fost verdictul dat în acea zi de tribunal – dar procurorii au cerut recurs, cerînd pedeapsa maximă. Atentatorul, aflat în libertate după cinci luni de arest preventiv, riscă o pedeapsă de cel mult zece ani.
Asta e, spune Can Dündar. Unele articole sînt mai periculoase ca gloanțele. De asta autorii trebuie închiși, pe viață, pe cînd atentatorii sînt puși în libertate. O concluzie tristă într-o țară care se transformă ea însăși într-o închisoare
Foto: Can Dündar, wikimedia commons