Sunete. Muzici. După 20 de ani

16 martie 2012   Dileme on-line

Nu întîmplător, săptămîna aceasta am făcut un dosar despre "Coloana sonoră a vieţii noastre". Pentru că, de-acum înainte, săptămînă de săptămînă, vă vom invita la mai multe întoarceri muzicale în timp.

Astăzi, escala o vom efectua în urmă cu 20 de ani. Era luna în care Donna Summer primea o stea pe Walk of Fame din Hollywood. Tot atunci, prinţul Andrew şi prinţesa Sarah Ferguson îşi anunţau despărţirea, după unul din primele scandaluri care aveau să macine familia regală britanică, în acest deceniu al zecelea. Cosmonautul Serghei Krikalev se întorcea pe Terra, după zece luni petrecute la bordul staţiei spaţiale Mir. În locul Uniunii Sovietice pe care o lăsase la plecare, găsea Comunitatea Statelor Independente, organizaţia federală de dinaintea destrămării marelui bloc de la Răsărit. Şi tot în martie 1992, Mike Tyson era condamnat la şase ani de închisoare, pentru viol, în cazul lui Desiree Washington. Avea să fie eliberat după ispăşirea a jumătate din pedeapsă.

Patinatorii din fosta Uniune Sovietică dominau Campionatele Mondiale din Oakland, California. Cu excepţia americancei Kristi Yamaguchi, celelalte trei titluri mondiale erau cîştigate de reprezentaţi ai CSI: Viktor Petrenko, Natalia Mişkutenok/Artur Dimitriev (perechi) şi Marina Klimova/Serghei Ponomarenko (dans pe gheaţă). Tot în California, erau decernate Premiile Oscar. Filmul laureat era Tăcerea mieilor. Deşi Bugsy primise zece nominalizări, pelicula regizată de Jonathan Demme a adus cinci statuete de aur: pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cei mai buni actori în rol principal - Anthony Hopkins şi Jodie Foster, şi cel mai bun scenariu adaptat.

În privinţa topului muzical din SUA, am fost încîntat să descopăr zece piese melodioase, zece hituri care merită ascultate şi acum, după 20 de ani. Printre cei aflaţi între primii zece se numără Paul Young, cel care va reveni să concerteze în România, pe 20 mai, la Sala Palatului, Genesis (cu o piesă compusă în joacă, în jurul unui riff al lui Mike Rutherford) sau Michael Jackson (cu muzicile unui videoclip cît un scurtmetraj). În fond, ce-ar fi imaginile fără de sunete ?
 
Alexandru Gheorghiaş a fost realizator-prezentator timp de zece ani, la Radio Contact, în perioada 1990-99, răstimp în care a girat cele peste 270 de ediţii ale Topului nostalgic şi emisiunea Contact Gold. Din primăvara lui 2011, a reluat seria "bătrîneştilor", prin Radio Grafii - o emisiune de oldies şi nu numai .

N. red.: Pe hompage, găsiţi de săptămîna aceasta "Radio Dilema" - emisiuni muzicale realizate de Alexandru Gheorghiaş. În curînd, şi altele...

Mai multe