Şah şi sumo, Wijk aan Zee / Tokyo
După două runde la superturneul de la Wijk aan Zee, Olanda, chinezii s-au instalat confortabil în… coada clasamentului. Hou Yifan, cea mai bună jucătoare din lume, şi Wei Yi, cel mai bun junior din lume, sînt pe locurile 14, respectiv 13, ceea ce nu ar fi aşa de surprinzător dacă ţinem cont de valoarea adversarilor din turneu. La vîrf, la fel de confortabil stă deocamdată „localnicul” Anish Giri, care a marcat două victorii. Indienii, prin Anand şi Adhiban, sînt relativ bine plasaţi, graţie victoriei din prima rundă a fostului campion mondial la rusul Matlakov. Pe lîngă el, ruşii îi mai au în concurs pe Kramnik, Karjakin şi Svidler. Tot pe la mijlocul clasamentului sînt şi americanii – Caruana şi So, dar şi singurul britanic invitat, Gawain Jones. I-am lăsat la urmă pe campionul mondial Carlsen şi pe azerul Mamedyarov, care, cu cîte o jumătate de punct mai puţin decît liderul din ţara gazdă, îi suflă acestuia în ceafă. Oricum, pînă la sfîrşitul turneului mai e cale lungă: 11 runde.
Văd că lipseşte şi de aici, de la Wijk aan Zee, dar şi din alte concursuri recente, cel de-al treilea american de top, Hikaru Nakamura, care face o pauză competiţională cam mare. Nu a participat nici măcar în decembrie la „proba” la care trece drept un as, şahul rapid şi blitz, însă nu e chiar aşa o chestie nemaiîntîlnită ca unii jucători să mai dispară o vreme din peisaj. Îmi vin în minte Grischuk, care a jucat poker, sau Ivanciuk, care o perioadă a fost atras de jocul de dame. Iar mai recent, şi rusul Morozevici a jucat foarte puţin, spunînd că mai vrea să facă în viaţă şi altceva decît şah. După cum e posibil ca Nakamura să fi dorit pur şi simplu să se odihnească mai mult.
13 runde mai sînt din turneul de sumo de Anul Nou de la Tokyo. După o primă rundă care a avut loc ieri şi una care abia s-a încheiat azi, e mult prea devreme pentru clasamente, dar concursul începe într-o notă tristă. Yokozuna Harumafuji s-a retras din activitate în plină glorie din cauza scandalului din octombrie în care a fost implicat. Harumafuji a admis că l-a agresat pe Takanoiwa, un coleg din şcoala în care ambii rikishi se antrenau. Codul moral al sumo-ului fiind foarte strict, după controversatul episod yokozuna a trebuit să şi demisioneze ca luptător de sumo şi să se retragă din activitatea competiţională. A fost un şoc pentru mulţi fani, care îl ştiau pe mongol drept un luptător atent, reţinut şi manierat, vestit pentru tehnica sa subtilă care de voie, de nevoie, trebuia să compenseze statura şi greutatea mici pentru acest nivel în sumo. După incident, e puţin probabil ca Harumafuji să mai poată avea de-a face cu sportul care l-a consacrat, dar după cum scrie presa de specialitate japoneză, el nu ar fi chiar lipsit de opţiuni; ar putea deveni de pildă poliţist în ţara natală, Mongolia.
Nu ar fi pentru prima oară cînd un yokozuna, rangul suprem în sumo, se retrage în plină activitate în urma unui comportament considerat deplasat. În 2010, yokozuna Asashōryū (tot un mongol, ca şi Harumafuji) s-a retras după ce a fost implicat într-o altercaţie la ieşirea dintr-un club de noapte din Tokyo. După retragerea lui Harumafuji, în ringul de luptă au mai rămas totuşi trei yokozuna: un japonez, Kisenosato, şi doi mongoli, Hakuhō şi Kakuryū.
Diagrama săptămînii
Soluţia diagramei 93 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluţia diagramei 92 de săptămîna trecută: 1. h6! g6 (dacă 1… gxh6?, 2. Dxh7 urmat de mat) 2. Tg7+ Rh8 3. Dc7 Df8 (împiedică 4. Th7+ Rh8 5. Dg7#) 4. Tf7 Dg8 5. De7! şi ameninţarea Df6+ devine imparabilă.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Yokozuna Harumafuji s-a retras din activitatea competiţională în plină glorie; el a cîştigat de nouă ori Cupa Împăratului la sumo, ultima oară în septembrie anul trecut.