Poezia nu e o insulă

13 septembrie 2012   Dileme on-line

În această chestiune n-am nici o îndoială: Atelierul de traducere româno-suedez este cel mai important, mai coerent şi mai durabil proiect extern dedicat poeziei româneşti contemporane. Iniţiat de ICR Stockholm în 2008 în România, continuat apoi în Suedia, atelierul aduce împreună patru poeţi români şi basarabeni şi patru poeţi suedezi care se traduc reciproc prin intermediul limbii engleze. Succesul acestui proiect e dovedit inclusiv de faptul că a inspirat un workshop asemănător la ICR Tel Aviv.

Mă număr printre cei care au susţinut acest atelier de traducere încă de la început, şi nu doar publicistic, dar şi cu diverse recomandări în calitate de critic literar ce urmăreşte scena poeziei româneşti. De altfel, colaborarea mea cu ICR Stockholm a început încă din 2007 cînd am ţinut o prelegere despre literatura română contemporană, eveniment ce a beneficiat chiar de sprijinul Academiei Suedeze. O variantă updatată a acelei conferinţe a apărut anul acesta în antologia de eseuri literare Det sköna med skönlitteraturen 2 editată de Academia Suedeză împreună cu Editura Norstedts, lansare ce a prilejuit şi o dezbatere, la sediul ICR din Stockholm, despre posibilitatea, complexitatea şi importanţa traducerilor. În toţi aceşti ani am mai colaborat şi la alte proiecte ale ICR Stockholm, am participat la evenimente în cadrul Tîrgului de carte de la Göteborg (acolo unde anul viitor România este invitată de onoare), am realizat interviuri cu scriitori şi editori suedezi... Ştiu bine ce spun cînd afirm că Atelierul de traducere româno-suedez (alături, fireşte, de alte proiecte culturale) a avut şi are un rol esenţial în promovarea literaturii române în Suedia unde, în ultimii ani, traducerile din autorii români s-au înmulţit considerabil. Spre exemplu, numai anul trecut s-au tradus în suedeză cărţi de Nina Cassian, Mircea Cărtărescu (suedeza fiind una dintre cele patru limbi străine în care trilogia Orbitor a fost deja tradusă integral), Paul Celan, Herta Müller, Ioana Pârvulescu, iar în prima jumătate a acestui an, Andrei Codrescu şi Norman Manea, urmînd în curînd şi Cătălin Dorian Florescu. După cum se vede, şi poezie, şi roman, şi eseu.

Cu un cuprins alcătuit din poezia a 27 de autori români, antologia suedeză coordonată de Dan Safran, Om jag inte får tala med någon nu (în traducere: Dacă nu am cu cine vorbi acum), apărută tot anul trecut la Editura Bokförlaget Tranan, este un volum monumental, şi la propriu, şi la figurat. De altfel, toţi cei 27 de poeţi români contemporani incluşi în această antologie au participat, de-a lungul ultimilor ani, la Salonul de poezie de la ICR Stockholm şi la acest Atelier de traducere româno-suedez: Daniel Bănulescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Nina Cassian, Rita Chirian, Andrei Codrescu, Dan Coman, Denisa Comănescu, Daniela Crăsnaru, Domnica Drumea, Teodor Dună, Gabi Eftimie, Carmen Firan, Adela Greceanu, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Anca Mizumschi, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Dan Sociu, Saviana Stănescu, Liliana Ursu, Radu Vancu şi Elena Vlădăreanu. Prefaţată de un eseu al scriitorului Henrik Nilsson despre Bucureşti şi poezia românească şi cuprinzînd portretele autorilor realizate de Cato Lein, antologia a avut, am mai spus-o şi cu alte ocazii, o presă excelentă: Svenska Dagbladet a numit-o  „o carte magistrală” subliniind faptul că „surprinzător de mulţi poeţi români au fost traduşi în suedeză în ultimele decenii”, iar Helsingborgs Dagblad a asemănat-o cu „un amplu catalog al poeziei din România de astăzi; o imagine fascinantă a unui climat literar care nu seamănă deloc cu cel suedez.” Tot anul trecut a apărut, la Casa de editură Max Blecher, şi antologia românească „geamănă”, Colonia poetică, volum ce adună, în selecţia lui Claudiu Komartin, poemele traduse în română ale celor 15 poeţi suedezi participanţi la primele patru ediţii ale workshop-ului: Johannes Anyuru, Ida Börjel, Kristofer Flensmarck, Anna Hallberg, Ann Hallström (n. 1970, „senioara” antologiei), Linn Hansén, Cecilia Hansson, Leif Holmstrand, Viktor Johansson (n. 1983, „mezinul” volumului), Henrik Nilsson, Malte Persson, Sofia Stenström, Kajsa Sundin, Pär Thörn şi David Vikgren.

Ei bine, într-un asemenea context creat de ediţiile anterioare, am ajuns să particip eu însumi, în calitate de poet proaspăt debutat, la Atelierul de traducere româno-suedez desfăşurat anul acesta, între 10-20 aprilie, pe insula Biskops-Arnö, acolo unde se află probabil cel mai renumit colegiu de creaţie literară din Scandinavia - Nordens Folkhögskola. Fondat în 1958 pe locul unei rezidenţe arhiepiscopale datînd din secolul al XIII-lea, acest colegiu de creaţie literară - care înseamnă, de fapt, un complex cu săli de clasă şi de proiecţie, săli de sport şi de muzică, bibliotecă, plus cantina şi bungalow-urile - adună în fiecare an cîteva zeci de studenţi, tineri sau mai puţin tineri, aspiranţi la arta scrisului. Izolaţi voluntar pe mica insulă, care numără doar cîţiva locuitori, nu au altceva de făcut decît să scrie şi să citească (biblioteca şi sălile sînt deschise zi şi noapte), să participe la discuţii, la cursuri de literatură şi creative writing, şi, bineînţeles, să se plimbe prin pădurea sau pe lîngă delta insulei meditînd ori în căutarea inspiraţiei. Pe noi, atelierul de traducere ne-a dus pe această insulă a solitudinii şi a creaţiei, în această „colonie poetică”, sub forma următoarelor cupluri de poeţi-traducători, după cum veţi citi, foarte diferiţi între noi: Ecaterina Bargan – Hanna Nordenhök, Svetlana Cârstean – Athena Farrokhzad, M. Duţescu – Helena Boberg şi Daniel Boyacioglu cu subsemnatul.

Pentru mine, experienţa a fost cît se poate de complexă. Mai întîi, pentru că, abia debutat, ipostaza publică de poet îmi era încă străină, apoi şi pentru că, deşi am mai tradus din scrierile altora, nimeni nu mai tradusese din ceea ce scrisesem eu. Practica recenziei literare, căreia m-am dedicat în ultimii doisprezece ani, m-a făcut să realizez, o dată în plus, cît de mult seamănă actul traducerii cu hermeneutica. Munca depusă alături de Daniel Boyacioglu în a ne traduce reciproc a fost, deopotrivă pentru criticul şi scriitorul din mine, cît se poate de surprinzătoare dpdv creativ. Exerciţiile de a traduce / tran-scrie / adapta un text într-o altă limbă, şi nu neapărat în sensul fidelităţii cît al găsirii unui echilibru relativ între pierderi şi cîştiguri, între sărăciri şi îmbogăţiri, înseamnă, de fapt, a recrea un text în oglindă. Balansul între înţelegere şi asumare, între aproximare şi precizie, între sugestie, ambiguitate şi exactitate, negocierea la propriu a expresiei şi a sensului (avîndu-l pe autorul textului lîngă tine fiecare vers, prins între întrebare şi propunere, naşte subtile forme de comunicare artistică), acest complex proces de reproducere & recreare a două minţi de limbi, expresie şi sensibilităţi artistice diferite deschide uneori textul spre o dimensiune nebănuită. Am fost fascinat şi entuziast să văd cum, prin actul asistat al traducerii, Daniel Boyacioglu a reuşit, în cîteva locuri, să îmbunătăţească poemele mele. Întrebările şi propunerile lui mi-au sugerat instant forme de expresie sau sensuri mai intense, mai precise, or, după caz, mai ambigue, deci mai complexe. Pentru că atunci cînd asişti la procesul „trecerii” propriului tău text într-o altă limbă, poţi fi pus nu doar în situaţia autorului care validează o copie, ci şi a co-autorului unei metamorfoze. Conlucrînd, scriitorul şi traducătorul re-deschid textul, iar traducerea poate deveni un fel de post-writing in progress.

Spre sfîrşitul atelierului am avut o întîlnire cu o parte din studenţii suedezi ai colegiului Nordens Folkhögskola cărora le-am citit, în original şi în traducere, din poemele noastre, discutînd apoi cu ei problemele ridicate de traducerea în şi din limba suedeză, cum ar fi plurisemantismul variabil al unor cuvinte sau, cea mai frecventă dificultate, nemarcarea genului în limba română atunci cînd în suedeză se folosea al treilea gen. Spre exemplu: cum te poţi exprima, în română, la persoana întîi fără să-ţi afirmi / deconspiri genul? Alte subiecte de interes reciproc în discuţiile deopotrivă cu studenţii dar şi între noi, scriitorii, au fost legate de formele de poezie practicate şi de subiectele abordate. Spre deosebire de poemele noastre, ale românilor, care alternau liricul cu narativul, fantazarea cu rememorarea şi decupajul realist de mediu, creaţiile suedezilor mizau pe conceptual, pe descriptiv şi pe forme eliptice de introspecţie sau pe texte cu substrat cultural şi cu mesaj politic. Zonele lor de interes şi de explorare literară erau, în principal natura şi mediul politic, astfel că, la un moment dat, am încercat să explicăm de ce în România nimeni nu mai scrie poezie despre natură.

Workshopul s-a încheiat pe 21 aprilie cu o seară de lectură a poemelor, în traducere şi în original, la sediul ICR, cu ocazia Nopţii Culturale a oraşului Stockholm. Numărul relativ mare al publicului venit la eveniment a fost o dovadă în plus a interesului stîrnit de literatura română pe piaţa suedeză. Poezia şi un atelier de traducere pot face asta.

Text apărut în revista Observator cultural în suplimentul Poezia 4X4 dedicat atelierului de traducere româno-suedez, supliment ce poate fi descărcat gratuit de aici.

Puteţi vedea aici o galerie foto cu insula Biskops-Arnö.

Mai multe