O știre despre știri

27 iunie 2017   Dileme on-line

Recent, un raport* despre mass media din România și despre banii aferenți domeniului a avut parte de o publicitate însemnată. Din cele două pagini ale raportului se poate afla că în 2016, bugetul de publicitate raportat la populație a fost în continuare sub cel de dinainte de criza din 2010 (aproximativ cu 40% mai mic). Din acest buget, partea leului e luată de Central Media Enterprises, care deține brandurile cu cea mai mare audiență atît offline (ProTV), cît și online (stirileprotv.ro). Toate bugetele de publicitate s-au mărit în 2016 față de 2015 (TV, online, radio, OOH), numai cel din print a continuat să scadă. Bugetul TVR pe 2017, acum trecut integral la stat, este 60% din întregul buget de publicitate din România pe anul 2016. În online e o luptă acerbă pentru trafic între digital borns, digital migrants și site-urile susținute de legacy media – adică între site-urile construite de la zero, cele care au provenit din migrarea din print în online și cele care apar pe lîngă media tradiționale (TV, print sau radio). Oamenii ar fi mai degrabă dispuși, în comparație cu situația din multe țări europene, să plătească pentru conținutul online. Nivelul de încredere în presă este mai mic în România decît media globală. Raportul mai scrie că redacțiile sînt reduse ca număr de membri, jurnaliștii nu sînt solidari, iar bloggerii și influencer-ii nu își declară mereu interesele.

Toate acestea nu sînt însă noi. Pe unele le puteam afla de pildă din Media FactBook, un raport de profil mult mai detaliat, care apare deja de cîțiva ani buni. Pe altele le știu din site-urile ONG-urilor care se ocupă de presă și libertatea de exprimare. Unele date din raportul citat intră în coliziune cu datele din alte rapoarte sau cu informațiile unor instituții de stat. De exemplu, raportul Reuters Institute susține că rata de penetrare a Internetului în România este de 56%, fără să precizeze anul de referință; Media FactBook 2017 vorbește însă de o rată pe 2016 de 70% pentru populația cuprinsă între 16 și 74 de ani. Poate că raportul Reuters se referă la altă marjă de populație, dar nu precizează acest lucru. Oricum, din cele 36 de țări cuprinse în raport, cea mai redusă rată de penetrare la Internet ar avea-o România și Mexicul.

Partea ceva mai interesantă din raportul Reuters apare însă cînd datele încep să fie sintetizate la nivel global. Una dintre observații este că folosirea rețelelor de socializare pentru consumul de știri este în ușor declin în mai multe țări, cum ar fi Brazilia, Australia, Suedia, Portugalia, Austria, Franța, Germania și Spania. O explicație ar fi dată de schimbarea algoritmilor Facebook, care mai nou favorizează comunicarea în familie sau între prieteni. Altă explicație, potrivit raportului, ar putea fi că oamenii au redus din timpul alocat rețelelor sociale și au început să folosească mai mult aplicațiile de tip mesagerie, cum ar fi WhatsApp.

În momentul de față, mai mult de jumătate din populația vizată de raport (54%) preferă să acceseze conținut selectat prin intermediul unui algoritm (motoare de căutare, social media, agregatoare de știri) decît să citească știri selectate de un editor (direct, pe email sau prin alertele pe mobil). Consumatorii din ultima categorie sînt în proporție de 44%, și ei ar fi și mai puțini dacă e vorba de oameni mai tineri sau de cei care folosesc smartphone-ul. Faptul îmi aduce aminte de decizia din aprilie a BBC-ului de a renunța de serviciul de alerte de breaking news pe e-mail.

O altă discuție este cea legată de „fake news” – în traducere liberă, „știri false”. Raportul menționează trei definiții pentru „fake news” și spune că oamenii tind să atribuie fenomenului rădăcini alogene, din afara țării. Nu pare întîmplător că aici e analizată și încrederea în instituțiile de presă. România, cu o rată de încredere de 39%, se află spre coada clasamentului. Țările în care presa se bucură de încrederea publicului consumator sînt din zona Europei de nord și din zona latină (Brazilia, Portugalia, Spania), toate cu o cotă de încredere de cel puțin 50%. La polul opus sînt Coreea de Sud și Grecia, unde nici măcar unul din patru locuitori nu are încredere în presă. Motivul atitudinii precaute ar fi în principal percepția că jurnaliștii sînt prea apropiați de zona guvernamentală. De altfel, precizează raportul, doar în Grecia oamenii spun că mai degrabă cred în știrile de pe rețelele de socializare decît în cele ale instituțiilor de presă consacrate – deși rămîne neclar ce înseamnă o știre din social media.

Interesantă e și explozia de abonamente online din Statele Unite după victoria lui Donald Trump în alegeri. De la opt la sută din totalul abonamentelor, după alegeri cota abonamentelor digitale (incluzînd one-off payments și donațiile online) a ajuns în SUA la 16%. În primele șase luni de la alegerea lui Trump, The New York Times și-a mărit cu 500.000 numărul de abonamente, iar The Wall Street Journal cu 200.000. Potrivit unui sondaj citat de raport, un sfert dintre americanii cu abonamente online afirmă că s-au abonat ”pentru a contribui la finanțarea jurnalismului”. La nivelul țărilor luate în calcul însă, doar 16% din locuitori au plătit în ultimul an ca să aibă acces la conținut online de știri. Raportul arată că la întrebarea dacă au acum vreun abonament digital, 5% din români au răspuns afirmativ, dublu decît în Cehia, Marea Britanie, Germania sau Franța. Nu îmi e foarte clar la ce publicații sau instituții au românii abonamente digitale, poate la cele academice sau la biblioteci online – raportul nu precizează. Sau poate au la publicațiile străine, pentru că multe dintre cele interne care au încercat acest mod de plată – inclusiv cea în care citiți articolul de față – au renunțat la abonamentele digitale din cauza interesului foarte scăzut al cititorilor.

_____________________________

* Reuters Institute Digital News Report 2017, pag. 88-89.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Jon S, Flickr

Mai multe