O mutare anti-spleen

Se spune că pînă la Dumnezeu, te mănîncă sfinţii. Pînă la dreapta judecată, într-un meci care pe care, cu titlul de campion mondial pe masă, Bobby Fischer a avut de trecut de toţi binevoitorii care, voluntar sau nu, îi barau calea. A schimbat regulile şi a ajuns la meciul suprem.

Pînă la Fischer, şalangerul la titlul mondial se stabilea în urma unui turneu la care participau mai mulţi candidaţi. Americanului i s-a părut - sau poate nu - că sovieticii aranjau partidele între ei şi astfel îi diminuau lui şansele. Cert e că statistic, partidele lui Fischer din aceste turnee aveau de două - trei ori mai multe mutări decît cele jucate de sovietici între ei. Aparent, sovieticii se menajau reciproc şi dădeau apoi în Fischer cît puteau.

Ba cîştigînd categoric, ba boicotînd turnee, în cîţiva ani Fischer şi-a impus punctul de vedere: şalangerul să fie stabilit în meciuri eliminatorii directe, doi cîte doi candidaţi. Astfel sovieticii nu mai aveau cum lucra în echipă, în ring cu Fischer intrau doar individual. Şi aşa au ieşit din joc Taimanov (bătut de Fischer cu 6 - 0!), Petrosian şi la sfîrşit, în bătălia finală, şi Spasski. Fischer a devenit campion mondial.

Astăzi, ne-am întors la sistemul cu şalangerul stabilit într-un turneu al candidaţilor. Într-un fel, e şi firesc. Nu mai există o forţă şahistă dominantă, precum cea sovietică de odinioară, care să-şi poată impune anumite aranjamente. Dar cu această ocazie, în bătălia pentru titlul suprem, a apărut spleenul.

Spleenul şahist de azi are aceleaşi simptome ca şi blatul sovietic de pe vremea lui Fischer: şahiştii se menajează reciproc. E vorba de acelaşi non-combat precum cel dintre sovietici, prezent însă acum la scară generalizată. Iată un exemplu recent.

Federaţia de şah a început luna aceasta lungul proces de cernere a şalangerului care îl va înfrunta la anul pe campionul mondial Magnus Carlsen. Va fi un turneu al candidaţilor, dar pînă atunci aceştia trebuie selectaţi. Ca să facă selecţia mai atractivă, federaţia a introdus mini-meciurile eliminatorii: două partide de şah clasic, urmate eventual de alte şase partide de departajare de şah rapid şi blitz.

Ce fac şahiştii noştri în această situaţie? Stau pe partea sigură în partidele de şah clasic şi mizează totul pe cele de şah rapid. De pildă, luni toate cele patru partide de şah clasic s-au încheiat remiză în mai puţin de 31 de mutări (în 20, în partida Svidler - Wojtaszek). Cam tot atîta se juca şi în partidele sovieticilor de pe vremea lui Fischer.

De ce fac astfel cei mai buni şahişti ai momentului? Poate îşi protejează orgoliul: dacă pierd pot spune apoi că nu au fost bătuţi la şah, ci la şah rapid, unde norocul joacă un rol mai mare. Dar  cu acest gen de calcul, încercarea federaţiei de a da mai multă culoare competiţiei a eşuat.

Diagrama săptămînii

Soluţia diagramei 156 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluţia diagramei 155 de data trecută: 1. f6! h6 (dacă 1… Dxd2, 2. Te8#) 2. Te8+ (ci nu 2. Dxh6 din cauza 2… Dxe1+ 3. Rh2 Th5+) 2… Rh7 3. Th8+! Rxh8 4. Dxh6+ Rg8 5. Dg7#

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Bobby Fischer într-un turneu la Leipzig din 1960. Sursa: wikimedia/ karpouzi