Din istoria olimpiadelor de şah (III)
Anul acesta e olimpic, în septembrie la Batumi (Georgia) urmînd să se desfășoare cea de-a 43-a olimpiadă de șah. E un prilej pentru noi ca pînă atunci să trecem în revistă principalele momente din istoria de peste 90 de ani a olimpiadelor de șah. Prima parte a articolului (perioada 1924 – 1939) a fost publicată aici. A doua parte acoperă intervalul 1950 – 1976 şi poate fi citită aici.
În perioada postbelică de pînă în 1990, singurii ani în care URSS-ul nu a cîştigat olimpiada au fost 1950, 1976 şi 1978. În 1950, după cum am văzut în episodul trecut, la prima olimpiadă de după război, URSS nu a participat. Olimpiada, organizată la Dubrovnik de „deviaţioniştii titoişti”, nu era pe placul lui Stalin. La cea din 1976, de la Haifa, URSS iarăşi nu a participat, laolaltă cu ea lipsind şi ţările din blocul comunist est-european. În aceste condiţii de competitivitate mai lejeră, primul loc a fost ocupat de SUA (Byrne, Kavalek, Evans, Tarjan, Lombardy şi rezerva Commons), cu 37 de puncte, urmate de Olanda (Timman, Sosonko, Donner, Ree, Ligterink, Kuijpers), la numai o jumătate de punct distanţă, şi de Anglia (Miles, Keene, Hartston, Stean, Mestel, Nunn), cu 35,5 puncte. La Haifa pentru prima oară a fost introdus open-ul feminin, care se joacă şi la olimpiadele de astăzi, pe lîngă cel mixt.
Singura olimpiadă pe care URSS a pierdut-o între 1950 şi 1990 altfel decît prin neparticipare a fost cea de la Buenos Aires din 1978. A fost o luptă strînsă pînă în ultima rundă între unguri, sovietici şi americani, pînă la urmă ordinea de pe podium fiind chiar cea menţionată, cu cîte un punct diferenţă între cele trei locuri fruntaşe. Din echipa Ungariei au făcut parte Portisch, Ribli, Sax, Adorján, Csom şi Vadász, din cea sovietică Spaski, Petrosian, Polugaevski, Gulko, Romanişin şi Vaganian, iar din cea americană Kavalek, Browne, Lein, Byrne, Tarjan, Lombardy. România a terminat pe locul şase, cu Florin Gheorghiu singurul jucător al olimpiadei care a jucat toate cele 14 runde şi nu a pierdut nicio partidă.
Peste doi ani, în 1980, sovieticii erau dornici de revanşă în faţa ungurilor, dar au reuşit doar parţial. Au cîştigat într-adevăr olimpiada de la Valletta, Malta, dar cu acelaşi număr de puncte (39) ca şi Ungaria. Diferenţa a fost dată de aşa-numitul coeficient Buchholz, care în cazul echipei URSS a fost de 449,5, iar al Ungariei de 448. În echipa olimpică a URSS din 1980 a debutat viitorul campion mondial Garry Kasparov, pe atunci în vîrstă de 17 ani. Din echipa feminină a României, cea mai bună performanţă a avut-o Daniela Nuţu, o jucătoare care acum trăieşte în Australia, locul 1 la masa a treia, cu un rezultat de 75%. Nuţu avea să-şi îmbunătăţească performanţa, ea luînd iarăşi aurul la masa a treia la olimpiada următoare, însă cu un procentaj de aproape 92%.
În toţi cei zece ani de după revanşa din Malta, URSS nu a mai pierdut nici o olimpiadă. Nici nu e de mirare. Cînd ai constant în echipă jucători precum Karpov, Kasparov, Polugaevski, Beliavski, Tal, Iusupov, Vaganian, Tukmakov, Sokolov, Ţeşkovski, Ehlvest, Ivanciuc, Gelfand, Iudasin sau Bareev este de înţeles. Iar URSS nu a încetat să cîştige olimpiadele pentru că la un moment dat echipa ar fi slăbit, ci pentru că Uniunea Sovietică s-a desfiinţat. O vreme, ştafeta a fost preluată de Rusia, dar după cum vom vedea data viitoare, la un moment dat fostele republici sovietice au ridicat capul şi au reuşit să se impună în faţa puterii hegemone a Moscovei.
(va urma)
Diagrama săptămînii
Soluţia diagramei 113 va fi publicată ediţia viitoare. Soluţia problemei de data trecută (secvenţă forţată): 1... Chg3+! 2. Rh2 Cf1++ 3. Rh1 Dh2+! 4. Cxh2 Cfg3#.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Anatoli Karpov la 16 ani, la masa de joc. El a jucat în şase olimpiade pentru URSS (prima în 1972, ultima în 1988), cîştigînd 43 de partide, remizînd 23 şi pierzînd două. Sursa foto: Jac. de Nijs / Anefo – Nationaal Archief, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons.