De ascultat: fragmente din Jazz in Church 2019 (IV)
În perioada 7-10 martie 2019, Festivalul Jazz In Church de la Biserica Lutherană Evanghelică din București construiește seria sa bine cadențată de opt concerte cu artiști „de import“ și două cu „autohtoni“, între care și ludicul matineu Jazz For Kids.
Episoadele cu muzicieni străini sînt, în majoritatea lor, premiere ale Festivalului, dar avem și bucuria unei revederi cu prieteni constanți ai evenimentului, prezenți, firește, alături de un nou proiect.
Publicul fidel déjà singurului și consacratului Festival de Muzică-spusă-și-Jazz, care – cu stăruință, dăruire și fler se întîmplă într-o Biserică bucureșteană – așteaptă, fără îndoială, cîteva rînduri care să anunțe datele și, mai ales, vedetele, căci locul este, vedeți bine, întipărit temeinic în conștiința și amintirile spectatorilor celor șase ani de experiențe muzicale celeste. Drept pentru care facem cunoscut rezultatul strădaniilor organizatorilor, Asociația JAZZ.RO, care, pentru ediția ce stă să (vă în)cînte, propune, ca în fiece episod al acestui mare serial, artiști maturi, dar și în devenire, care se adună la festival sosind din cele mai surprinzătoare puncte geografice, unele poli redutabili ai jazzului, altele o neașteptată revelație, toți protagoniștii fiind exemplari prin natura muzicii pe care ne-o propun și ne-o oferă „pe viu”, precum și prin calitatea, originalitatea interpretării.
Citiți aici prima parte a acestui articol, aici a doua & aici a treia. Iată cine, cum, cînd și, mai ales, de ce (să nu lipsiți):
Ziua 4, duminică, 10 martie
1st set: Julie Campiche Quartet (CH)
Cel mai proaspăt suflu ce adie anul acesta în Festival vine din Elveția, această insulă în plin continent, unde specificul, rigoarea, multilingvismul și tradiția nu duc doar la producerea celor mai exacte ceasuri și a celor mai gustoase brînzeturi, dar și la rezultate extraordinare în toate sferele culturale, confirmînd an după an, concert după concert. Conducătoarea acestui ansamblu de foarte tineri artiști este specializată și în muzică clasică, și în jazz, pentru a obține maximumul de performanță din instrumentul său, care, oricît de improbabil vi s-ar părea, ei bine, este tot harpa, că tot ne minunam de prezența acesteia în linia întîi a jazzului, în mîinile unui sud-american. La doar o zi după evoluția lui Castaneda, avea-vom, iată, al doilea prilej de a savura prestația elegantei harpe, mulțumită lui Julie Campiche (1983), o déjà experimentată muziciană care a absolvit Conservatorul din Geneva și s-a licențiat în jazz la Înalta Școală de Muzică din Lausanne, pentru a construi un fundament robust pe care să poată adăuga tot soiul de idei moderne, novatoare, improvizație, combinații electronice nenumărate și, în general, tot ceea ce ar putea vedea drept valoros în tendințele sonore actuale. Mai mult, nu doar că muziciana Campiche cîntă în mai multe formule, de diferite dimensiuni, parte proprii, compune muzică de teatru și ambientală, dar, în paralel, ea a devenit profesor de harpă, rămînînd și un perpetuu elev (studiază acum pentru Masterat în Jazz). Asta se întîmplă cînd vocația și talentul întîlnesc hărnicia.
Cvartetul pe care ni-l supune atenției este cel mai recent proiect al artistei – o găsim aici în poziția de leader, de autoare a muzicii originale (lăsînd însă loc suficient fiecăruia dintre componenți pentru a și improviza) – cu care onorează scene din lumea largă, harpista fiind flancată cu maximă precizie de garda elvețiană formată din saxofonistul Leo Fumagalli (1994) – mezinul acestei ediții de Festival Jazz in Church, contrabasistul Manu Hagmann (1980), consacrat alături de pianistul Florian Favre, și toboșarul Clemens Kuratle (1991), un tînăr precoce care a debutat la vîrsta de 10 ani într-un concert în biserică. Toți cei patru îmbogățesc sunetele proprii și colective prin mijloace și efecte electronice, rezultatul fiind, pe măsura neașteptării acestei inedite alipiri de instrumente, unul nu doar modern, de adîncă introspecție, dar și total nelipsit de cursivitate, dinamică și temă muzicală, toate la o intensitate perfect dozată.
Last set Arild Andersen / Daniele Di Bonaventura (NO/IT)
Ultima seară aduce gongul final în felul potrivit, balansat, al contrastelor și armoniilor. Veteranul Arild Andersen (1945), contrabasistul european cel mai muzical din toate timpurile, membru al constelației boreale cu aștri precum Garbarek, Rypdal, Bjornstad, Vesala, Stenson sau Molvær, decan de vîrstă al evenimentului, poposește cu cel mai recent proiect propriu – vorbim despre duo-ul cu Daniele Di Bonaventura (1966), bandoneonistul italian atît de seducător și deopotrivă puternic în partitură și interpretare, precum și maestru al improvizației și artei cover-ului, a prelucrării unor piese valoroase din cele mai variate zone geografice sau stilistice.
Această oarecum neașteptată asociere a acestor două mari nume trebuie că are la origine o empatie pe meleaguri… românești, întrucît însoțirea lor a pornit spre alte și alte scene în urmă unui concert în trio la Château Bran, cu cine altul decît percuționistul italo-norveg Paolo Vinaccia în centrul ecuației. Și deci, de trei ani încoace, dinamicul-baladesc al formidabilului melos marca Arild Andersen se îndulcește cu baladescul-senzual al fermecătorului epos Daniele Di Bonaventura, artiștii, fiecare un colos pe cont propriu, cu atîtea și atîtea proiecte la activ, parte încă funcționale, hotărînd să își contopească forțele într-acest cel mai recent demers al amîndurora, unul ce confirmă orice potențială așteptare.
Să ne împrospătăm memoria cu privire la cei doi poate fi superfluu pentru majoritatea dintre dumneavoastră, însă pentru tinerii ascultători care pășesc în templele jazzului sigur merită să amintim că Marele Maestru Arild Andersen a debutat aproape cu șase decenii în urmă în postura de chitarist de jazz-swing, devenind curînd contrabasist. Din ’67, timp de aproape 6 ani, este membru al secției ritmice în cvartetul lui Garbarek, cel completat cu Rypdal și Christensen. Tot din vremea aceea datează și începutul colaborării sale cu casa de discuri ECM, artistul avînd o activitate extrem de intensă și lucrînd cu mulți muzicieni foarte buni din lumea întreagă. Că să dăm doar cîteva indicii de răsunet, amintim de Sheila Jordan, Ferenc Snetberger, Bill Frisell, Markus Stockhausen, N P M, Ralph Towner și Nana Vasconcelos – lista e imensă! De peste patru decenii este lider și compozitor principal al mai multor formule, toate primite excelent de public și critică. Fiece prilej de a îl asculta este o sărbătoare.
Daniele di Bonaventura provine din următoarea generație de mari muzicieni europeni, cei care, la vîrsta studiilor, déjà absorbeau experiența și foarte bunele rezultate ale scenelor locale de jazz contaminate de sindromul american, filtrat însă prin rădăcini proprii și grefat pe tradițiile folclorului specific fiecărei zone. În plus, școala italiană consacrase multe personalități mari în jazz și improvizație. Daniele are o trainică educație în muzică clasică (de unde și abilitatea sa de a se „mișca“ în această sferă), este antrenat ca pianist, dirijor și violoncelist. Ca muzician de sunete actuale, el extrage din bandoneonul său de fabricație germană tot ce este mai interesant în muzica nouă, în tango, jazz, balet, coloane sonore de film și de teatru, compunînd și interpretînd alături de cvartetul Verteri, de ansamblul Band’Union, corul A Filletta sau Paolo Fresu. Parafrazînd zisele lui Arhimede, despre Daniele Di Bonaventura putem spune că, oferindu-i acestui polivalent muzician un arpegiu, el va rostogoli o melodie, dați-i o temă muzicală, va construi o poezie, căutați-i un public, el va plăsmui un eveniment de neuitat.
Ei bine, stimat public, acum ridicați la puterea inimii dumneavoastră produsul întîlnirii acestor doi serafimi sonori pe scena Festivalului, în ambianța Bisericii, pentru a experimenta adierea înălțător-premonitorie a concertului final.