5 genii care au marcat istoria și invențiile lor
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au alocat un loc special științei și, datorită invențiilor lor, viața multora s-a îmbunătățit și anumite mistere au fost deslușite. Astfel, în acest articol veți găsi invențiile a 5 personalități de geniu care au marcat istoria.
1. Arhimede - Este considerat unul dintre marii savanți ai Antichității și a trăit între 287 și 212 înainte de Hristos. A avut numeroase realizări în domenii precum matematică, fizică, astronomie, inginerie și filosofie. A pus bazele hidrostaticii și a explicat legea pîrghiilor. De asemenea, se consideră că a inventat anumite mașini de asalt, dar și mașini capabile să scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi. Totodată, este considerat și unul dintre cei mai mari matematicieni din toate timpurile. El s-a folosit de metoda epuizării complete și a calculat aria unui arc de parabolă prin sumarea unei serii infinite. În plus, a pus bazele spiralei care îi poartă numele și a realizat formule de calcul a volumelor. El a fost ucis de un soldat roman în timpul asediului Siracuzei.
2. Nikola Tesla - Savantul a trăit între 1856 și 1943 și este unul dintre marii promotori ai electricității comerciale. El s-a remarcat în mod deosebit pentru invențiile sale, cum ar fi bobina Tesla, Razele X, Neonul, iluminarea fluorescentă și motorul de inducție. De asemenea, Tesla a revendicat și invenția radioului. El a avut așadar o contribuție majoră prin invențiile sale și, drept dovadă, Elon Musk a denumit compania sa de automobile electrice Tesla, în semn de respect față de acest inventator. Un alt omagiu a fost adus și de compania GameArt, care în 2015 a lansat unul dintre cele mai apreciate jocuri online mobile, Tesla Spark of Genius. Printre simboluri regăsim motorul de curent alternativ, un prototip de stație pentru transmisie de energie, generatorul Van de Graaf, dar și chipul inventatorului.
3. Galileo Galilei - A fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian, care a trăit între 1564 și 1642. El este considerat părintele astronomiei observaționale moderne, dar și părintele fizicii moderne și părintele științei moderne. A îmbunătățit telescopul inventat de Hans Lippershey, cu mărire de pînă la 30x. Astfel, el a reușit să descopere patru sateliți ai lui Jupiter. În plus, Galileo Galilei a proiectat o busolă geometrică și militară și a avut multe lucrări teoretice și experimentale privind mișcarea corpurilor și viteza acestora.
4. Isaac Newton - A fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din istoria Angliei și a trăit între 1643 și 1727. El a revoluționat, prin teoriile sale științifice, domeniul opticii, matematicii și mecanicii. Isaac Newton a descris Legea atracției universale și a creat bazele mecanicii clasice. Cu ajutorul lui Gottfried Wilhelm von Leibniz, el a dezvoltat calculul diferențial și cel integral. De asemenea, a demonstrat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice. Tot Newton a fost și primul om care a demonstrat că legile naturii guvernează atît mișcarea globului terestru, cît și a altor corpuri cerești.
5. Albert Einstein - A trăit între 1879 și 1955 și este considerat unul dintre cei mai mari savanți din istorie. Teoria relativității a fost una dintre principalele sale opere, iar în anul 1921 a primit Premiul Nobel pentru fizică. De asemenea, el a mai avut contribuții la cosmologia relativistă, teoria capilarității și a explicat mișcarea browniană a moleculelor. A rămas în istorie și datorită formulei E=mc la pătrat, care cuantifică energia disponibilă a materiei, avînd astfel un rol important și în energia nucleară. De asemenea, el a militat activ și pentru pace în timpul celor două Războaie Mondiale. Totuși, el a regretat tot timpul că i-a trimis o scrisoare fostului președinte american Franklin Delano Roosevelt, în care l-a avertizat despre pericolul ca Germania să inventeze o bombă atomică. Ulterior a luat naștere Proiectul Manhattan, finalizat prin crearea primei arme nucleare de către americani.