Un bal mascat
Am să risc să folosesc acest titlu (demn de o televiziune comercială) pentru a trage o concluzie – fie ea şi personală – în urma desfăşurării următorului „eveniment“ şcolar: o mică serbare cu măşti la clasa a V-a. Fiind proaspăt desemnat diriginte al acestor copii, am cedat uşor dorinţelor lor – celor cărora, nu-i aşa?, le eram un „al doilea părinte“ – de a socializa şi într-un cadru mai puţin formal: un bal mascat. Cu girul profesorului diriginte odată dobîndit, pregătirile au demarat în trombă. Şcolarii mei, după cum aveam să constat la ora desfăşurării carnavalului, s-au adecvat cît se putea de bine unor personaje în vogă la acea vreme (nu le mai evoc, această activitate educativă petrecîndu-se mai recent de... 2007). Strădania de a se deghiza se vedea limpede la acei şcolari ce abia începură, de altfel, ciclul gimnazial. Din partea lor, ca urmare a firii entuziaste specifice vîrstei, totul fusese bine făcut. Numai că, în „ziua cea mare“, încet-încet citeam pe feţele lor, demascate din cînd în cînd, un licăr de dezamăgire. Muzica, din cauza unor neînţelegeri dintre ei, a rămas să fie asigurată de un casetofon răguşit al şcolii. Astfel „piesele“ pe care le „genera“ acesta nu erau dintre cele ale ultimului răcnet în moda muzicală. Apoi, la un moment dat, copiii se aşteptau la apariţia unui juriu profesoral – nepromis, ce-i drept, evenimentul fiind extra-orar –, care să le aprecieze măştile şi, la rigoare, să le ofere cîte o recompensă (ceva de genul unor premii). În plus, pe lîngă lipsa jurizării, nici măcar dl director n-a catadicsit – acuzau în surdină elevii – să vină să-i vadă şi să dea, astfel, o notă oficială acelei manifestări şcolare. Doar eu, ca diriginte în drept, încercam să suplinesc întreaga... „egidă“ profesorală la care ei se aşteptau, pentru a fi omologată, cumva, reala lor strădanie.
Concluzia pe care o reflectau chipurile lor era următoarea: nimic n-a fost ca în filmele „tematice“, carnavaleşti, pe care le văzuseră ei cîndva... Nu tu muzică, atmosferă, fast, premii, artificii!... „Ce naşpa!“ părea a fi un sentiment general, ce-şi punea amprenta implacabil pe un eveniment atît de promiţător la început. Totul pălise în raport cu filmul... prof.
Florin NECHITI
Liceul de Muzică „Tudor Jarda“, Bistriţa