Tot spre binele companiei

Regăsesc în acest articol idei şi contexte despre care şi eu am aceleaşi păreri, însă se încheie cu un derapaj spre idilic cînd admiraţi şi susţineţi mediul uman şi natural din firmele cu 5-6 angajaţi. Găsesc că ceea ce spuneţi despre aceste întreprinderi este ceea ce v-aţi dori să fie, şi nu ce aţi „întîlnit ca singura atitudine firească faţă de muncă“. E adevărat că se lucrează fără organigramă, dar asta pentru că nu mai e nevoie de aşa ceva, atîta timp cît eşti prezent chiar şi nopţile, cum bine ziceţi. Şi da, îşi sacrifică şi concediile pentru „supravieţuirea firmei şi implicit a lor“, dar e dramatic că fac asta doar pentru supravieţuire – întîmplător aţi găsit perfect cuvîntul. Şi ştiţi ce s-ar întîmpla dacă firma s-ar extinde considerabil? Ar fi mai greu să fie exploataţi pentru că în sfîrşit ar fi controlaţi de cei abilitaţi să vadă cum îşi duc zilele pe acolo. Ar primi şi concediile de odihnă, dar şi pe cele medicale la nevoie, pentru că ar lucra după organigramă şi în caz de necesitate ar putea fi înlocuiţi o vreme. Pe deasupra, ar mai vedea şi lumina zilei şi, dacă nu cer prea mult, şi-ar vedea copiii şi familia. Ar mai primi poate şi toţi banii în alb, ca salariu declarat şi cîte şi mai cîte...

Repet, admir ceea ce scrieţi la Dilema veche, dar cele înfăţişate mai sus sînt spuse în cunoştinţă de cauză, cu titlu de întîmplări personale. Cînd nu ai suferit niciodată în astfel de locuri e uşor a idiliza, doar pentru a încerca alternativa umană a dezumanizării corporatiste. Acel back to common sense e uneori şi o capcană ce ne poate înceţoşa privirile. Folosit azi în multe spoturi, cred că are o mare doză de ipocrizie şi simt că de multe ori vine ca formulă transfiguratoare folosită de aceleaşi corporaţii în scopul profitării de pe urma tuturor zonelor frecventate de spiritul uman.

Sper ca tonul să nu fi fost prea povăţuitor şi prea puţin dilematic, dar cîteodată frustrările ne înflăcărează cam mult.

Florin TRUŞCĂ