Despre fotbal
Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie. Astfel a devenit, cel puţin în România, întîia iubire a bărbatului de rînd. În asta nu ar fi nimic rău, dacă această iubire nu s-ar manifesta atît de violent şi de urît. Nu zic nimic, fotbalul este, ca toate celelalte, un sport foarte frumos, care necesită o oarecare condiţie fizică, şi uneori chiar şi intelectul jucătorului. Dar pentru ce atîta isterie, pentru ce bătăi şi jigniri în numele echipei favorite, de ce e nevoie de astfel de manifestări? Ce arde aşa rău, de ce nu se poate face totul cu calm şi cu un scop?
Bărbaţii din ţara noastră sînt nişte idealişti, trebuie să recunoaştem. Cum stau sărmanii în faţa televizorului bînd bere, cu burţile lor umflate, şi critică, şi judecă, şi comentează: „Ce prost joacă Spania!“. Dacă ar fi fost ei în locul jucătorilor de pe teren, ar fi făcut prăpăd! Şi oricum, e evident că este numai vina nenorocitului ăla de arbitru, din cauza lui România nu a ajuns în finală; noi avem o echipă foarte bună, dar proştii ăştia nu ştiu s-o valorifice! La asta visează bărbatul român tolănit pe canapea. Poate altădată…
Fotbalul la noi reprezintă multe lucruri, numai ceea ce trebuie nu. Înţeleg să crezi şi să fii mîndru de echipa ta dacă ai de ce, dar aşa… Nu mai sîntem ce am fost odată, acum totul se face pentru bani, şi nu din pasiune sau măcar plăcere. E de ajuns să menţionez faptul că Gigi Becali a fost o perioadă reprezentantul fotbalului în România şi am spus tot. Pentru ce atîta agitaţie? În ritmul ăsta, oricum n-o să ajungem nicăieri prea curînd. La noi se practică mai mult artele marţiale şi boxul de după meciuri, decît fotbalul în sine. Şi apoi, ne întrebăm de ce România nu a ajuns mai departe, ne resemnăm şi scriem pe altă cutie de bere „Poate la anu’“. Dar ceea ce ne scapă nouă este faptul că, de mulţi ani, există acest slogan pe cutia de bere, semn că România nu a mai cîştigat nimic de ani buni în domeniul ăsta. Dar nu, noi ne încăpăţînăm, dăm vina pe alţii şi continuăm să lăsăm baltă orice pentru un meci de fotbal. Dacă s-ar gîndi cineva cît timp şi-a pierdut din viaţă uitîndu-se la meciurile de fotbal, cîte lucruri ar fi putut face în loc... Ar fi putut face foarte multe persoane mai fericite.
Sîntem puţin analfabeţi – jucători, telespectatori, nu contează, „estem“ mulţi. Dar sîntem în stare să comentăm fiecare decizie a nefericitului de arbitru sau să-i dăm o lecţie de viaţă antrenorului. Noi am fi tras la poartă mult mai bine decît Ronaldinho. Nu mai ştim de mult să ne bucurăm uitîndu-ne la un meci de fotbal, ştim doar să ne enervăm şi să criticăm. De fapt, sîntem cam jalnici, pentru că nu ne dăm seama cît timp şi cîtă energie investim în ceva care nu prea mai înseamnă nimic în România. În orice caz, ştiu din propria experienţă că devine din ce în ce mai enervant şi mai obositor să stai printre microbişti.
Este trist că, din sportul unic şi captivant care era, fotbalul a ajuns, cel puţin în România, ceva universal, pe care toată lumea care are două picioare poate să-l „practice“. Murim de foame fericiţi, pentru că jucăm fotbal!
Ştefania MAFTEI
stef_anywherebuthome@yahoo.com